1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Obama, aşteptat la Berlin cu sentimente amestecate

Jefferson Chase / Ioachim Alexandru18 iunie 2013

Cu cinci ani în urmă, când a vizitat Berlinul, Obama era candidat la preşedinţia SUA şi a fost întâmpinat de mulţimi ca un om providenţial.

https://p.dw.com/p/18ra0
Imagine: picture-alliance/dpa

Trei editoriale apărute în decursul timpului în revista săptămânală Der Spiegel demonstrează cât de mult s-a schimbat modul în care este perceput Barack Obama în Germania. În 2008, imediat după ce senatorul de Illinois a câştigat alegerile, devenind primul preşedinte american de culoare, Spiegel afirma că Obama este "preşedintele lumii". Patru ani mai târziu, aceeaşi publicaţie deplângea "o preşedinţie ratată", anticipând înfrângerea lui Obama la alegerile pentru un al doilea mandat.

De astă dată, cu puţin timp înaintea primei vizite în calitate de preşedinte a lui Obama la Berlin, redacţia Der Spiegel titrează pe copertă, sub o fotografie a lui Obama, "Prietenul pierdut".

În articolul de fond ziariştii de la Spiegel subliniază că Germania nu mai are nevoie şi nici nu-şi mai doreşte vreun exemplu eroic din SUA. Iar Obama nu rezistă în niciun caz unei comparaţii cu preşedintele Kennedy, care a efectuat o vizită istorică în Berlinul divizat la începutul anilor 60 ai secolului trecut.

În 2008, când candidatul Obama şi-a ţinut discursul în faţa Coloanei Victoriei din Berlin, masele de oameni l-au aplaudat ca pe un erou care va pune capăt impopularului război din Irak şi abuzurilor comise în timpul administraţiei Bush. Acum, presa din Germania este dezamăgită că acele promisiuni nu au fost onorate decât prin excepţie. Iar actualul scandal legat de spionarea, de către SUA, a internetului, pune capac nemulţumirilor.

Lumea s-a schimbat în ultimii cinci ani. Criza economică a demonstrat cât de interconectate la nivel global sunt marile teme ale contemporaneităţii. Importanţa relaţiilor dintre naţiuni, chiar între un continent întreg şi o superputere a devenit relativă.

"Bătrânul continent, scriu ziariştii de la Spiegel, nu mai are nevoie de un erou strălucitor american, nu mai are nevoie nici măcar de un salvator american, fiindcă SUA nu mai pot juca acest rol în secolul 21, nici dacă ar dori."

Opinia publică, aşa cum răzbate din presă, nu este însă niciodată identică cu ceea ce gândesc de fapt oamenii. Aşa că Obama va vedea adunat în faţa sa un public entuziast, când îşi va susţine, pe 19 iunie, discursul în faţa Porţii Brandenburgice din Berlin. 90 la sută din germani l-ar fi reales preşdinte pe Obama la alegerile de anul trecut, dacă ar fi avut drept de vot.