1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Obama in varianta germană? Nu! Oamenii de rând nu ar alege un cancelar de origine străină

Jülide Danisman14 noiembrie 2008

Conform unui sondaj de opinie, peste jumătate din germani nu-şi pot imagina o persoană cu origini străine ocupând funcţia de cancelar. Doar 39% consideră că prezenţa unui străin în fruntea guvernului ar fi posibilă.

https://p.dw.com/p/Fups

Dar ce părere au politicienii de la Berlin? Ar fi posibil, în opinia lor, un Obama în variantă germană? Primul răspuns a venit, pe un ton glumeţ, din partea ministrului muncii, Olaf Scholz:

"Începând de azi acceptăm candidaturi!"

Totuşi, Özcan Mutlu, purtător de cuvânt al fracţiunii ecologiste din Bundestag, este de părere că Germania este departe de a vota un cancelar cu origini străine.

"Pentru Republica Federală ar fi de dorit ca diversitatea etnică să se reflecte şi la nivel guvernamental, dar Germania este încă departe de această realitate. Ţara nu are un trecut al mişcărilor militante pentru drepturi civice precum SUA. Şi nici din rândurile imigranţilor nu a răsărit un Obama, de aceea cred că mai avem destul până la a face un asemenea pas. Dar ar fi un lucru bun pentru ţară şi pentru liniştea ei."

Parlamentarul social-democrat Josip Juratovic este optimist. El însuşi de origine croată, Juratovic consideră că, pe fondul evoluţiei demografice din Germania, alegerea unui premier cu rădăcini străine este posibilă.

"Cu siguranţă s-ar putea având în vedere că 30-40% din cetăţeni au origini străine. Între timp, în Parlament, au fost aleşi numeroşi imigranţi aşa că de ce să nu fie posibil? Condiţia principală este însă ca aceştia să se considere reprezentanţii întregii societăţi, aşa cum face Obama. Obama se declară preşedintele tuturor americanilor."

Politicianul creştin-democrat, de origine turcă, Emine Demirbüken-Wegner, consideră inoportune discuţiile pe marginea unui eventual Obama în varianta germană argumentând cu deosebirile uriaşe între evoluţiile demografice ale celor două societăţi:

"America are o istorie total diferită, iar succesul lui Obama nu poate avea relevanţă pentru istoria fenomenului migraţionist în Germania. Bineînţeles că poate avea loc o dezbatere apropos de cât de matură este societatea germană ca să accepte un asemenea proces, dar ea trebuie să aibă loc independent de evoluţia din America. Cred că în viitor vom avea mai mulţi politicieni de origine străină în Germania, dar este un proces pe care nu avem voie să-l accelerăm forţat."