1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Omagiu lui Nelson Mandela, un "gigant al istoriei"

dpa / afp / ap / i.a.11 decembrie 2013

Într-o ambianţă festivă, zeci de mii de sud-africani şi şefi de stat şi de guvern sosiţi din întreaga lume i-au adus marţi un ultim omagiu lui Nelson Mandela, calificat de Barack Obama drept "gigant al istoriei".

https://p.dw.com/p/1AWQH
Imagine: Reuters

În orele premergătoare deschiderii oficiale a ceremoniei, mulţimile au cântat şi au dansat, omagiind viaţa celui care a adus Africii de Sud democraţia. Intonate au fost mai vechile cântări ale luptei împotriva apartheidului, din care elogiile aduse lui Mandela oricum nu lipsesc.

"Africa de Sud a pierdut un tată. Lumea a pierdut un prieten scump şi un mentor", a declarat de la tribună secretarul general al ONU, Ban Ki Moon. "Acest baobab, cel mai falnic dintre toţi, lasă în urmă rădăcini extinse peste tot în lume", a continuat el. "Nelson Mandela ne-a arătat calea de urmat cu o inimă mai mare decât acest stadion şi un zâmbet molipsitor care putea aprinde luminile. De fapt, el a luminat lumea", a declarat Ban în discursul său funebru.

Preşedintele SUA, Barack Obama, îndelung aclamat de mulţimea adunată în stadionul din Soweto, în ciuda ploii abundente, a subliniat la rândul său: "Este dificil să aduci elogii unui om, dar şi mai dificil să aduci elogii unui gigant al istoriei, care a condus o naţiune spre dreptate". Mandela, a continuat el, este mai mult decât un portret surâzător, a fost o personalitate care "a demonstrat puterea acţiunii politice".

Şeful Casei Albe a folosit totodată ocazia pentru a-i critica pe preşedinţii care se declară "solidari" cu lupta lui Nelson Mandela, dar care reprimă în ţările lor opoziţia. "Există prea mulţi lideri care se declară solidari cu lupta pentru libertate a lui Nelson Mandela, dar nu tolerează opoziţie în rândul propriului lor popor."

Sudafricanii nu s-au deplasat totuşi în număr foarte mare pentru a lua parte la manifestarea de bun rămas. Ziua de marţi nu a fost decretată zi liberă şi de aceea locul de desfăşurare, stadionul Soccer City din Soweto, nu s-a umplut decât în proporţie de două treimi. Celelalte stadioane, rezervate în aglomeraţia urbană Johannesburg-Soweto pentru retransmiterea imaginilor pe ecrane uriaşe, au rămas în mare parte goale.

Începând de miercuri, rămăşiţele pământeşti ale eroului naţional sud-african vor fi depuse vreme de trei zile la sediul guvernului din capitala Pretoria. Sâmbătă cortegiul funerar se va îndrepta spre sătucul Qunu, în sud-estul ţării, de unde se trage familia defunctului, urmând ca înmormâtarea să aibă loc duminică. Aceasta se va desfăşura în cadrul unei ceremonii tradiţionale, îmbinând elemente creştine cu ritul xhosa, al strămoşilor lui Mandela.