"Omul nou", genetic

Teoria lui Charles Darwin a pus bazele biologiei moderne, geneticii şi cercetării asupra embrionilor.

Observând natura, Charles Darwin a ajuns la concluzia că toate fiinţele vii provin dintr-o singură specie. Îndrăzneţele sale speculaţii referitoare la adaptare s-au văzut în multe privinţe confirmate.

Notoriu e cazul cintezelor, cu diversele lor forme de ciocuri. Unele sunt scurte şi late, spre a permite îngurgitarea de alune şi seminţe, altele sunt lungi si subţiri, spre la de şansa de a se hrăni altfel. E vorba în context de ceea ce îndeobşte se numeşte „evoluţia prin adaptare”.

„Genetica modernă”, afirmă James Watson, ar confirma „observaţiile lui Darwin”, motiv pentru care co-inventatorul structurii de dublu helix a ADN-ului, mecanismul de transmitere a informaţiei, care stă la baza vieţii, îl ridică pe Darwin în slăvi. „Pentru mine, Charles Darwin e cea mai importantă persoană care a trăit vreodată”, a spus Watson textual.

Împreună cu Francis Crick, Watson şi-a scris pagina de glorie în 1953, descoperind modelul chimic graţie căruia vieţuitoarele îşi păstrează în propriile celule programul lor de dezvoltare.

Potrivit biologului Edward Wilson, „Originea Speciilor”, cartea epocală publicată de Charles Darwin în 1859 şi descoperirile lui Francis Crick şi ale colegului său, din 1953, reprezintă pietre de hotar în istoria Biologiei.

Conform istoricului german Ernst Peter Fischer, Darwin n-ar fi apucat să înţeleagă legile eredităţii. Dar, graţie contemporanului său austriac, Gregor Mandel şi geneticii moderne, s-ar fi rezolvat în fine secretul cintezelor lui Darwin.

Astfel, ADN-ul ar demonstra nu doar faptul că există evoluţie, ci şi modul în care se produce ea. In speţă, nu prin modificarea genelor, ci prin activarea şi dezactivarea lor. Ceea ce explică şi aparenta lipsă a unor gene specific umane. Omul dispune de acelaşi număr de gene ca şoarecii, respectiv 21 de mii, din care cele mai multe sunt identice. Apariţia de noi specii s-ar datora recombinării lor şi activării sau dezactivării unora din ele.

Se poate oare influenţa deci evoluţia prin intervenţii genetice? Savanţii nu sunt de acord în această privinţă. Christiane Nuesslein-Volhard, laureată a premiului Nobel pentru medicină în 1995 crede că se comite o mare greşeală dacă se crede în posibilitatea creării omului nou prin manipulări genetice.

Biochimistul american Craig Venter, supranumit "Stăpânul genelor", e de altă părere. „Chiar dacă azi pare să fie vorba de science-fiction, viitorul aparţine designului şi selecţiei genetice specifice care vor înlocui evoluţionismul darwinist”, afirmă Venter.