1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

ONU cere încetarea focului din Fâşia Gaza

Clemens Verenkotte / Alexandra Sora 9 ianuarie 2009

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie prin care solicită încetarea imediată a focului. 14 din 15 membri au votat rezoluţia, Statele Unite au preferat să se abţină.

https://p.dw.com/p/GUyZ
Imagine: AP/DW Fotomontage

Tot pe 8 ianuarie, Naţiunile Unite au oprit livrarea de ajutoare umanitare în Gaza după ce fusese atacat un convoi al ONU.

Organizaţia pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni din cadrul ONU, UNRWA, a întrerupt livrările de ajutoare umanitare în Fâşia Gaza pe termen nelimitat, cu toate că sute de mii de oameni sunt dependenţi de acestea. Purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Chris Guiness, a declarat că livrarea ajutoarelor umanitare va fi reluată doar în cazul în care armata israeliană poate garanta securitatea angajaţilor ONU din Fâşia Gaza.

Potrivit informaţiilor furnizate de Naţiunile Unite, tancurile israeliene au deschis focul asupra unor camioane care transportau ajutoare la punctul de frontieră Erez din nordul Fâşiei Gaza. Trei angajaţi ai misiunii umanitare şi-au pierdut viaţa în urma acestui incident.

Chris Guinness, purtătorul de cuvânt al organizaţiei pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni, a precizat:

"Trebuie să le garantăm oamenilor traumatizaţi din Fâşia Gaza o incetare a focului. Doar în acest fel putem fi siguri că nu vor mai fi ucişi şoferi de camioane sau alte persoane nevinovate, astfel încât vom fi capabili să continuăm misiunile umanitare extrem de dificile care ne aşteaptă."

Un purtător de cuvânt al armatei a declarat că decizia Naţiunilor Unite va fi verificată.

Şi Crucea Roşie a anunţat că îşi va reduce activitatea din cauza unui incident asemănător. Într-o declaraţie oficială, organizaţia a deplâns că este "inacceptabil" ca armata israeliană să îngreuneaze îngrijirea răniţilor.

Între timp, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie prin care solicită încetarea imediată a focului din Fâşia Gaza. 14 din 15 membri ai Consiliului de Securitate au votat rezoluţia 1860. Statele Unite au decis să se abţină, însă secretarul de stat american, Condoleeza Rice, a declarat că şi Washingtonul aprobă textul rezoluţiei. Motivul abţinerii de la vot a fost, potrivit lui Rice, faptul că Statele Unite au vrut iniţial să aştepte rezultatele negocierilor de pace din Egipt.

Rezoluţia adoptată de ONU condamnă "orice formă a violenţei îndreptate împotriva civililor", cât şi "orice fel de terorism", fără a menţiona însă textual atacurile cu rachete ale organizaţiei islamiste Hamas împotriva teritoriului israelian. Consiliul de Securitate a mai solicitat să fie permis accesul organizaţiilor umanitare pe teritoriul Fâşiei Gaza, dar şi adoptarea unor măsuri de combatere a traficului de arme în această regiune.