Cum ni se fură libertatea

Libertatea care, întemeiată pe iluminism și credință și îngrădită de legile ei morale, a făcut din Apus un spațiu unit, mare și prosper, s-a cucerit greu. Dar de pierdut, se pierde tot mai ușor. 

Tactica fricii

Tehnica înrobirii e relativ simplă. Cetatea de încătușat trebuie înfricoșată. Or, ea e sigură de puterea ei în creștere. Așa că s-a umplut de trufie. În negura minții și-a deschis porțile calului troian purtând în pântec părelnici prieteni. Și germeni ucigași, care, de asemenea, abia așteaptă s-o cucerească. Totodată, și-a trimis la plimbare nu doar propriile tradiții, ci și vechii dascăli, preoți și străjeri, asumându-și tot mai hotărât moda de a adopta părerile vecinilor ei invidioși, potrivit cărora adevărul ar fi minciună și minciuna adevăr, adevărații răi fiind propriile obiceiuri liberale și paznicii lor, nu inamicii, ura și minciunile lor.  

Derutate și amenințate și de o molimă importată și de alianța dintre inamici și noul lor ”polițist bun”, recrutat dintre minorități, unele cartiere se izolează și-și aleg drept căpetenie pe jandarmul lor cel mai rău. A promis să le apere de delincvenții care-i bat pe locuitori și îi jefuiesc când nu mai sunt terorizați de vrăjmașii externi, după ce i-a obosit apelul la conștiința vinovăției lor pasămite ”inerente”, insistent clamate de reeducatorii ”polițistului bun”. 

Dar, trufaș fiind ca și ceilalți, ”jandarmul cel rău” s-a supraestimat și nu poate livra tot ce-a făgăduit. În celelalte cartiere se sună alarma și apelul la lupta menită să-l dea jos pe presupusul tiran. Bunul polițist e autorizat să suprime orice disidență și liberă opinie care să-i ajute pe răi să-și exprime ura pe ideologia bună a salvării tuturor prin gândirea reeducată și noul ei limbaj, care consideră minciuna ”adevăr”, pe inamic ”prieten” și pe aliat ”dușman”.  

În acest scop se schimbă zilnic conținutul gazetei de perete și i se reformează știrile până ce informațiile se învață să se transforme în uniforme. Sunt uniforme frumoase, de rinoceri. Brusc calmați, oamenii înspăimântați și torturați din toate direcțiile se reped să le îmbrace fericiți. 

Întrebându-se la ce le-o fi folosit libertatea, cu care se mândreau atât, dacă, altfel decât uniforma, nu i-a apărat de nimic, nici măcar de ei înșiși, o abandonează voluntar, în cea mai mare viteză, dându-se pe mâna unuia sau altuia din polițiști. În speță pe a celui mai priceput în a-i minți cel mai doctoral și savant. 

Legea ”protecției de contaminare” nu apără și de infecția liberticidă 

La Berlin s-a introdus și adoptat în Bundestag, cumva ”noaptea ca hoții”, proiectul unei legi de protecție împotriva infecțiilor. Legea împuternicește guvernul să domnească la adăpost de forul legislativ întru garantarea securității de contaminări a poporului panicat, obosit și de corona, și de libertatea venind la pachet cu statul de drept, întemeiat pe puteri separate, controlându-se reciproc. 

Pe viitor ar urma că șefa guvernului german și oamenii ei din executiv să poată determina rapid și fără obiecții parlamentare dacă se închid școlile, restaurantele, teatrele și lăcașurile de cult. Cândva, mai târziu, nu se prea știe când ori în ce condiții anume, Parlamentul, instituția odinioară cheie a democrației liberale, ar urma să-și dea, docil, acordul.  

Reglementarea, comparată de criticii ei masiv, dar inexact, panicard și, deci, excesiv, în rețelele sociale, cu legea ”împuternicirii”, din 1933, care l-a eliberat pe Hitler de datoria de a nu domni fără a consulta Reichstagul, înființează temeiul unei împuterniciri guvernamentale pe timp de molimă. Executivului i se furnizează un soi de cec în alb și șansa de a afirma c-ar întări dreptul Parlamentului, în timp ce, de fapt, îl sapă. Asta, în timp ce criticii demersurilor guvernamentale de combatere a pandemiei au sporit și în Germania, în ultimul trimestru, vertiginos.

Acordat guvernanților, îndrituiți de o ”situație epidemică de dimensiuni naționale”, să poată îngrădi ori suspenda practic, sine die, în numele luptei contra virusului, mai toate drepturile fundamentale (în afară, poate, de cel la azil), inclusiv libertatea religioasă, de mișlcare și a întrunirilor, noul cec în alb ar putea fi utilizat, zic criticii săi, pentru suprimarea democrației. În interesul securității, firește. Pardon, al sănătății. Și al protecției de contaminare. În ce măsură, odată adoptată, această normă anti-epidemică neclară, plină de scientismul unor cuvinte și supoziții de neînțeles, va rezista justiției și Curții Constituționale, rămâne de văzut. 

Prin această construcție legislativă s-a adoptat în Bundestag, pentru prima dată în istorie, un soi de lege marțială, al cărei inamic nu e o oaste cotropitoare, ci virusul invadator al unei molime.

Antecedente celebre

Iscatul ori exageratul de crize generatoare de panici și minciuna liniștitoare de popoare s-au inventat de mult. Că minciunile și manevrele antidemocratice aferente li s-au imputat în presa occidentală mainstream, în ultimii ani, aproape exclusiv liderilor central-europeni de la Budapesta și Varșovia, precum și amicului lor de peste ocean, Donald Trump, cel comparat recent, aberant, de o celebră comentatoare de la CNN, cu ”Noaptea de cristal” (pogromul hiterist din 1938), nu transformă măsurile liberticide într-un fenomen nou. 

Barack Obama, idolul CNN, care tocmai își  prezintă, cu mult tamtam, memoriile, intitulate, înșelător, ”Pământul Făgăduinței”, a venit la putere ca o un soi de promisiune mesianică. Polițistul bun a părăsit cârma SUA după opt ani de minciuni, nevolnicie și globalism perdant pentru propria lui națiune, înfrânt fiind de un politician nu din cale afară de inteligent, ales doar pentru că reprezenta opusul politicianismului de tip obamist și făgăduia să fie cel mai bun ”jandarm rău” posibil. 

În lupta dintre trumpism și obamism s-a făcut zob, cu ajutorul social media, a presei și a inculturii anihilării, democrația americană. Se pregătesc să preia controlul pretutindeni politicile identitare înlocuind rasismul rasist cu rasismul antirasist și statul de drept cu "raiul" muncitorilor și țăranilor și "paradisul" justiției sociale și al urgenței ecologice. Ar urma să dispară și democrațiile europene, care se ceartă acum ce libertăți să mai suprime în interiorul sau în afara rețelelor de socializare. 

Polițistul bun, potrivit celei mai bune dintre lumi

Cu asemenea prieteni, ce nevoie să mai aibă cetatea asediată de dușmani externi? Sau de arbitri credibili? În absența unor arbitri consensual acceptați, patronii social media, aceste gazete de perete digitale, le-au preluat rolul și s-au impus ca stăpânii-buni-polițiști ai cetății globale. 

În uniforma lor de șerifi de nimeni aleși, dar tuturor necesari, șefii giganților tehnologici au reintrodus cenzura ”jandarmului rău” și a susținătorilor săi. Pe viitor, dimpreună cu presa-câine-de-pază al ”polițistului democratic”, ar putea să combată la fel de eficient și celălalt risc seismic major confruntând cetatea asediată, în speță primejdia, de această dată nu imaginară, ci reală, reprezentată de invadatorul numit mai nou de unii, la Paris, ”separatism islamist”, iar la Viena, ”islamul politic”. Dar poate parvin, mai știi, să-l declare ”integrat” pe extremistul anterior invitat și alintat, ca factor de multiculturală îmbogățire și diversificare. 

Am protesta că ni se șterpelește libertatea? Desigur, cum să nu. Și cum să acceptăm să ne-o furăm singuri. Unii, mai îndrăzneți, ar ridica obiecții. Dar sub amenințarea contului de Facebook și Twitter blocat și a sistemului de credit social chinezesc anulat, oare cine să se mai opună edificării acestei ”minunate lumi noi”, în care nu frica, panica sau teama, ci ”polițistul bun” și ”armonia” controlează domnia?