Un pariu global? America trage hais, Europa cea

In aplauzele Italiei, Comisia Europeana a propus azi un pachet de ajutoare de relansare economica postcorona in valoare de 750 de miliarde de euro. Din aceasta uriasa suma o jumatate de bilion, deci 500 de miliarde, ar urma sa fie cadouri facute statelor cele mai afectate de pandemie. E bine? E rau?

Pare ca virusul corona a atacat Europa inca de la finele anului trecut. Clar e acum ca pandemia a avut si va mai avea efectul unei calamitati, pentru care e greu sa gasesti termeni de comparatie. Se pun, intre altele, doua intrebari. Cum s-a ajuns aici? Si justifica situatia actuala adoptarea de masuri nu doar exceptionale, ci de natura sa arunce peste bord principii financiare si economice incercate?

Dihonie in lumea stiintifica

Ca dezastrul a luat proportiile sale colosale se datoreaza in mare masura ignorantei. Dar cum sa se fi stiut de noua provocare, daca regimul comunist chinez a hotarat s-o tina sub obroc? Si cum sa se fi elaborat la timp cele mai utile demersuri de contracarare a pandemiei, daca pana azi domneste dihonia in lumea stiintifica privind varii chestiuni de importanta majora? 

Inca in martie, Christian Drosten, virologul berlinez cel mai sfatos si mai influent mediatic si politic, a sustinut mai intai ideea mentinerii deschise a scolilor, pentru ca apoi sa avanseze recomandarea expresa a inchiderii lor. A emis pareri deci diametral opuse, alaturi, mai nou, de un studiu preliminar privind infectiozitatea copiilor, viguros contestat de specialisti, potrivit unora din care incarcatura virala a copiilor contaminati pare net mai redusa decat a adultilor. 

In conformitate cu recomandarile lui Drosten, s-au tinut mult timp inchise scolile germane. Cand un ziar german, atent la publicatiile stiintifice internationale, a sesizat inconsistentele medicului berlinez si i-a criticat dur studiul aparent deficient, virologul a replicat, cu ajutorul unei parti a presei, extrem de acid. Intensitatea replicilor furioase care au urmat au dat impresia ca in joc n-ar fi cercetari stiintifice discutabile, ci prestigiul national german.

Drosten nu e, desigur, nici primul, nici ultimul savant prestigios care, daca s-a inselat, intarzie sa-si asume, asa cum l-au invitat obiectiile argumentate ale unor colegi, probabilele greseli. Dar unele erori conteaza nu doar stiintific, ci si politic enorm, daca ajung sa fundamenteze politici gresite. De pilda in sfera cheie a educatiei. Sau in economie. Or, nu putine guverne sunt tentate sa asculte pe timp de criza mai degraba de savanti la moda si de instincte colectiviste, decat de principii indelung testate. 

Reactii inadecvate

Ce efect au avut disimularile impuse in mod criminal de oficialitatile de la Beijing? Dar erorile unor experti, transformati, uneori involuntar, din oameni de stiinta in politicieni? Dar intarzierile datorate proastei pregatiri sanitar-medicale a unora dintre occidentali? Dar efectele economice ale restrictiilor si interdictiilor subsumate notiunii de shutdown? 

Viitoare studii complexe vor detalia si cuantifica in mod convingator consecintele pernicioase ale tuturor acestor factori. Clar e ca, luati impreuna, au avut un impact catastrofal asupra lumii libere. De exemplu, asupra anumitor zone ale Americii si ale Batranului Continent. Zone care impartasesc valori comune si pretuiesc, spre deosebire de regimurile totalitare, libertatea individuala, demnitatea omului si drepturi sacrosancte precum cel la proprietate si la economia de piata.

In spiritul acestor valori si interese ar fi normal ca lumea libera sa reactioneze la fel de rational ca atunci cand a pus bazele NATO. Rational ar fi sa se puna de acord asupra unor demersuri comune si solidare de refacere si relansare. Din nefericire, cautam in zadar asemenea demersuri. Gasim, in schimb, o multitudine de reactii inadecvate si tendinte divergente atat in interiorul Uniunii Europene, cat si pe cele doua maluri ale Atlanticului.

In UE depistam din abundenta antiamericanism, vituperari justificate si nejustificate ale lui Trump si expresii ale dispretului fata de capitalism. Concomitent, Comisia Europeana a preluat si amplificat substantial propunerea franco-germana de ajutorare post-corona. In numele solidaritatii si al prezumtivelor sale interese de export, care par a implica pastrarea intacta a UE, inclusiv cu pretul renuntarii la principiile care i-au asigurat uriasul succes comercial, Germania cedase anterior, dupa decenii de sanatos scepticism financiar si economic, insistentelor franco-italiano-spaniole de mutualizare a datoriilor. 

Inutil de subliniat ca pachetul anuntat de Comisia Ursulei von der Leyen, care le mutualizeaza, va implica, intre alte neajunsuri, gonflarea birocratiei si umflarea costurilor aferente. A ramas datoria unor tari contributoare nete la bugetul comunitar, ca Austria, Olanda, Suedia si Danemarca, sa actioneze alarma. Si sa solicite reforme de piata, sa ceara sobrietate si sa reclame responsabilitate financiara si economica. 

Falsa solidaritate si solutii falimentare

Cele patru state au ramas, dupa Brexit, singurele care se mai opun unui drum aparent lesnicios si confortabil pentru sudul continentului, dar la capatul caruia Batranul Continent ar putea recadea in falimentare "solutii" socialiste, bazate pe tiparitul de bani, fiscalitate oneroasa, inflatie, somaj mascat, birocratie, lipsa de productivitate si transferul de fonduri de la economii stimuland inventivitatea, harnicia, vrednicia si destoinicia, la cele incurajind apatia, lenea si indolenta. Ar incuraja un astfel de transfer reformele? Ar spori productivitatea si competitivitatea globala a Europei? Sa avem pardon, daca nu putem crede.

Comertul si economia evolueaza, in mare masura, pe baza de psihologie. Chiar daca se vor evita cele mai pernicioase efecte ale mutualizarii datoriilor in contra carora avertizeaza statele zise "frugale", impresia lasata de asemenea pachete de asistenta aruncand in  aer vechi principii va fi, din unghiul investitorilor, inconturnabil deplorabila. Ar putea accelera fuga de inovatie si de capital din Europa spre America, inlesnind Chinei comuniste indeplinirea dorintei de a controla halci tot mai mari ale Batranului Continent. Si ale lumii. Si de a le suprima, precum Hongkongului, libertatea.

Catre polul opus trag SUA. In America, opozitia fata de China si nefacutele ei a ajuns subiect de intelegere politica bipartizana, in timp ce tentativele unui Bernie Sanders de a sparge consensul favorabil economiei de piata si a-i ademeni pe democrati spre socialism au dat jalnic gres. 

Nu e greu de ghicit ca americanii isi vor lua tara si economia inapoi, repatriind varii industrii chimice, medicale si militare esentiale din tarile in care fusesera relocate. Nu e greu de intuit ca vor recupera ce nu si-au pastrat din avantajul tehnologic si informational, sporindu-l eventual prin politici de stimulare fiscala, care inainte de corona i-au asigurat Americii prosperitatea, cresterea economica si un somaj tinzand spre zero. Nu e greu de prevazut ca vor da curs oricaror mecanisme si politici de impulsionare a inventiilor si investitiilor, care se dovedesc eficiente. 

Chiar vrem previzibila amplificare a decalajului transatlantic? Chiar preferam democratiei americane Rusia lui Putin sau regimul totalitar chinez? Chiar vrem sa ne intoarcem la socialism si comunism? Sa fim seriosi. Actualul pariu global reclama respectarea principiilor pietii libere. Si urgenta reconstructie a puntii transatlantice.