Pandemia a scos la suprafata verigile slabe ale Romaniei

Domnule profesor Dumitru Sandu, vorbim iar despre diaspora, dar in termeni diferiti de cei folositi la ultimele scrutine. Am trecut cumva intr-o parte a discursului public de la diabolizarea romanilor din afara, care vin acum acasa sa ii imbolnaveasca si pe cei din tara la o lamentatie mai veche, dar reimpachetata - "Romanii sunt sclavii Europei". A fost auzita aceasta remarca, dupa ce muncitori romani au fost angajati in Germania, in plina pandemie, cand statele europene sunt practic inchise. Cum s-a produs turnura si de ce? Despre ce e, de fapt, vorba?

Oscilatia de discurs public despre care vorbiti este fireasca in vremuri de criza. Schimbarile sunt rapide, iar reactiile publice vin in functie de ce apare in prim plan in mass-media. Dar nu numai. Conteaza si punctul de pornire, starea de cunoastere a diasporei inainte de COVID-19. Conteaza, desigur, si cine vorbeste, cu mentalitati sau interese specifice.

"Despre ce e, de fapt, vorba", intrebati dumneavoastra. Despre o diaspora pe care am cunoscut-o putin, societal vorbind. Una dintre cele mai mari din estul Europei.

Incepem, in noile conditii, sa realizam ca este eterogena. O parte intelege problemele de acasa, alta nu, si alta intelege mai putin. Este adevarat ca nici cei de acasa nu au excelat in empatie, in intelegerea migrantilor in timp de criza. Comportamentele celor reveniti sau ale celor care au evitat reintoarcerea de sarbatori sunt, iarasi, diferite, adecvate sau complet inadecvate situatiei sanitare in care ne aflam.

Deocamdata castigam intrebari ale caror raspunsuri ar putea sa ne duca spre lamurirea lucrurilor. Cine sunt cei, parte a diasporei, care au contribuit la multiplicarea contagiunii COVID in diferite regiuni sau localitati din tara? In linie Suceava, Tandarei... Cati dintre cei care au revenit in primele valuri erau parte a migratiei circulatorii complet ignorata pana acum? 

Cati dintre ei erau in situatie de vulnerabilitate/instabilitate ocupationala care i-a obligat sa incerce o salvare acasa?

De ce aglomerarea de a pleca spre munca de culegator in Germania, incalcand reglementarile diferitelor ordonante de situatie de urgenta? Cine a "pus la cale"? Cine a tolerat? Nu stiu.

Este vorba, insa, de comportamente ale unor largi segmente sociale care simt criza care vine, care au nevoie de simpla supravietuire economica, pe care nu le vor putea, foarte probabil, rezolva stand in casa, in localitati sau regiuni unde sansa de a gasi un loc de munca / unul rezonabil platit este minima.

Inainte de a pune etichete si de a formula intrebari politicianiste legate de tema, trebuie intelese motivatiile.

Descoperim acum ca "noii capsunari" sau culegatori care merg spre Germania au o viata grea, muncesc mult pentru cat ajung sa castige si in conditii grele. Suferinta umana, sacrificiile asociate lucrului in strainatate au fost de dintotdeauna.

Numai prin lentila simplista, mai mult sau mai putin politizata, lucrurile au fost vazute mai mult in roz, din perspectiva remitentelor, a 'cat de mult castiga ei acolo si cat de greu o ducem noi aici'. Sau, la fel de superficial, 'ce avem noi cu diaspora, ei sunt acolo, noi aici'.

Campul in care au loc aceste miscari de populatie a fost, este, si - greu de schimbat trendul - va fi unul marcat de suferinta individual-familiala, castig scump platit, vulnerabilitatea ocuparii acolo si somajul si lipsa de competitivitate economica de aici. 

Putem intui o schimbare de paradigma in ceea ce priveste migratia? De ambele sensuri: dinspre romanii care sunt in afara si se intorc in tara, dinspre autoritati inspre acestia?

Schimbari de atitudini si comportamente la migranti, de atitudini si politici publice care sa vizeze migrantii, la autoritati? Raspunsul pe scurt ar fi 'da si nu, continuitate si schimbare'.

Noua diaspora romaneasca, de dupa 1989, este una tanara prin compozitie, dar si prin durata de sedere in strainatate. Raspuns neconditionat, fara specificare a contextului, nu exista. Pentru migranti depinde foarte mult de cum vor merge drumurile crizelor multiple - sanitare si economice - aici si acolo, in tarile de destinatie, si mai depinde si de politicile publice care ii privesc, aici si acolo.

In orice varianta vor continua sa dovedeasca faptul ca sunt foarte legati de tara, de cei de acasa. Vor continua sa caute loc de munca in strainatate si cei care sunt acolo si cei care sunt tineri si nu isi vor gasi locul economic si social aici.

Principala schimbare de asteptat in domeniu este legata de cresterea importantei ofertei de locuri de munca in tarile europene, mai ales. In contextul unei foarte probabile recesiuni economice globale, vor conta tot mai mult cerintele specifice tarilor de imigrare (care primesc mai mult decat exporta forta de munca) in agricultura, constructii, ingrijirea batranilor, dar si in sectorul sanitar, spre exemplu.

Agentii specializate sau, mai ales, retele informale de recrutare a migrantilor au actionat si vor actiona din plin pentru a face legatura intre cererea specializata de forta de munca la destinatie si oferta de aici sau din alte tari in care se afla romani la lucru. 

Cum apreciati comportamentul romanilor in ceea ce priveste ascultarea regulilor de distantare sociala? Daca ne uitam la stiri, vedem piete pline. Daca regulile nu sunt insa ascultate, e vorba doar despre un comportament socio-cultural sau si despre autoritatea statului?

Greu de spus cat este de specific acest comportament la romani. Probabil ca exista modele culturale de raportare la criza de tip latin, britanic, german, nordic etc.

Iarasi foarte probabil este si faptul ca nu este vorba numai de cultura pur si simplu, ci si de modul in care functioneaza administratia publica, de capacitatea societatii in discutie de a mobiliza resurse anti-criza etc.

De ce nu sunt ascultate regulile de distantare sociala? Sigur, este o determinare culturala aici, in sensul ca traditia de lunga durata a fost cea de sociabilitate, de apropiere sociala. Este vorba si de mentalitate, dar si de modul in care sunt percepute institutiile, de liantul de incredere intre institutiile publice si populatie.

Cum de aceasta materie soft care se cheama incredere in institutii nu prea a avut nimeni grija in Romania, neascultarea de care vorbeati este partial explicata si prin neincrederea in institutii. 

Asteptarea umana e ca criza sa ne schimbe in bine, sa regandim economia, interactiunea, mizele. E o asteptare realista?

Foarte probabil, da. Nu poti trece, ca societate, printr-o astfel de criza fara sa inveti.

Desigur, societatile sunt diferite. Unele au o capacitate mai buna de a invata sistematic, de a evalua ceea ce li se intampla, altele sunt sarace in mecanisme institutionale de evaluare-invatare.

Romania face parte, din pacate, din categoria societatilor cu slaba structurare a mecanismelor institutionale de evaluare-invatare. Chiar asa stand lucrurile, este foarte probabil ca va spori interesul pentru tot ceea ce inseamna sistem sanitar, stare de sanatate publica, calitatea administratiei publice etc.

Conditii implicite in realizarea acestor procese sunt legate de reducerea politizarii in deciziile publice, selectie profesionala meritocratica, promovarea competitivitatii. Usor de zis, greu de facut dar, cred, inevitabil.

Cat priveste modelele de interactiune sociala, este prea devreme sa evaluam. Posibil ca in ecuatia pe aceasta tema sa existe nu numai polaritatea intre vechea cultura a apropierii si noul trend de distantare sociala. Mai degraba cred ca va fi vorba de o tendinta emergenta de selectivitate de tip rationalizare-modernizare in interactiunea publica de tipul: ne intalnim si stam de vorba cand este cazul, cu pregatire mai atenta, cu calcule de eficienta, prin apelarea extinsa la oportunitatile de comunicare in spatiul virtual.

In optiunile de acest gen vor conta foarte mult cazurile societale de succes-esec in confruntarea actuala cu criza COVID-19. O distantare sociala neselectiva, cu orice pret, si fara modernizarea institutiilor publice care mediaza interactiunea umana nu cred ca este de dorit. 

Cititi interviul integral AICI.