1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Parteneriat în ciuda diferenţelor

Ingo Mannteufel/ Petre M. Iancu3 octombrie 2008

Germania şi Rusia intenţionează să-şi extindă parteneriatul – în ciuda diferenţelor dintre Berlin şi Moscova. Iată chintesenţa consultărilor bilaterale la vârf, derulate anul acesta în Rusia.

https://p.dw.com/p/FTRE
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, în prima parte a anului 2008, la MoscovaImagine: AP

La discuţii au luat parte cancelarul Angela Merkel, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, precum şi numeroşi miniştri, personalităţi culturale şi oameni de afaceri din ambele ţări. Şi unii şi alţii au subliniat în repetate rânduri cât de bine se întregesc cele două ţări: Rusia, ca ţară bogată în resurse şi Germania, ca stat industrial. Ambele părţi au scos în evidenţă necesitatea "modernizării".

Or, pe cât de puternic insistă ambele părţi asupra necesităţii unui aşa-numit "parteneriat al modernizării", care să marcheze raporturile bilaterale, pe atât de divergente sunt interpretările ruseşti şi germane date acestui concept.

Partea rusă înţelege modernizarea sub aspectul ei strict tehnico-economic, bunăoară ca amplificare a eficienţei energetice, ori ca dezvoltare a nano-tehnologiei.

Partea germană e departe de a manifesta vreo adversitate faţă de atari proiecte ori faţă de latura tehnică a modernizării, dar îi conferă acestui concept un înţeles mult mai larg. Modernizarea implică, în viziunea germană, şi transparenţa acţiunilor guvernamentale şi deschiderea societăţii şi mai cu seamă edificarea statului de drept.

La rândul lor, elitele ruseşti nu resping cu totul aceste aspecte, dar nu le pricep la fel ca partenerii lor occidentali şi le consideră în mare măsură instrumente de tutelare şi imixtiune externă în afacerile interne ale Rusiei.

Clivajul e în fapt, încă şi mai amplu. El include şi o interpretare divergentă a schimbărilor globale care s-au produs de la prăbuşirea Uniunii Sovietice încoace.

Pentru liderii ruşi, ultimii 20 de ani au constituit au involuţie, marcată de pierderea de către fosta superputere a zonelor ei de influenţă din estul şi centrul Europei, precum şi din unele regiuni ale fostului spaţiu sovietic. Din unghiul Kremlinului, această involuţie a coincis cu extinderea spre vest a structurilor occidentale şi pătrunderea UE şi NATO în zonele hegemoniei sovietice. Moscova califică acest avans către frontierele proprii drept o ameninţare, ceea ce explică diverse atitudini şi acţiuni ale Rusiei. De pildă intensitatea antiamericanismului şi virulenţa reacţiei împotriva Georgiei, ca expresie a dorinţei de a nu mai pierde teritorii din propria zonă de influenţă, precum şi iniţiativa rusă vizând adoptarea unui nou acord de securitate european. Un acord menit, din punctul de vedere al iniţiatorilor săi, să fixeze pe vecie actualele zone de influenţă.

În reacţie, Germania manifestă înţelegere pentru frustrările ruseşti iscate de pierderea statutului de superputere. Dar Berlinul vede epoca post-sovietică într-o lumină cu totul pozitivă, devreme ce prăbuşirea imperiului comunist creat de ruşi a prilejuit căderea Cortinei de fier, reunificarea germană şi eliberarea foştilor sateliţi ai Moscovei.

Extinderea occidentului instituţionalizat spre răsărit e resimţită de germani ca o continuare a unui proiect eminamente european: în speţă ca o tentativă de perpetuare a prosperităţii în libertate şi pace, de care să poată beneficia şi ţări precum Georgia sau Ucraina. Motiv pentru care, spre iritarea Moscovei, cancelarul a condamnat excesele reacţiei ruseşti la conflictul din Caucaz, revendicând respectarea integrităţii teritoriale a Georgiei.

Or, nici actuala rundă a consultărilor bilaterale n-a putut elimina aceste bariere din calea înţelegerii mutuale, dar nici n-a diminuat propensiunea germană spre dialog şi cooperare.