Patetismul alegerilor şi politizarea administraţiei

Cei care luptă azi în alegeri nu mai sînt idealiştii anilor 90, care credeau în libertate, capitalism şi democraţie, ci clienţii partidelor, care caută într-un fel sau altul să dobîndească accesul la resursele publice.

E o luptă care are ca miză în primul rînd cucerirea administraţiei politizate. E o boală veche în România. Politizarea excesivă a administraţiei nu a putut fi lecuită nici măcar de integrarea în Uniunea Europeană.

Curtea Constituţională sancţionează „tendinţa de politizare“

O decizie recentă a Curţii Constituţionale pune încă o dată degetul pe rană, dar fără să antreneze efecte imediate. E vorba de o decizie de la începutul acestei luni, care arată că Ordonanaţa Guvernului nr.37/2009 prin care au fost înlocuiţi directorii diferitelor instituţii guvernamentale din teritoriu este neconstituţională.

Argumentaţia Curţii este complicată şi este preponderent juridică, dar, în esenţă, este vorba de o "tendinţă de politizare" a administraţiei publice.

Curtea atrage atenţia în motivarea deciziei şi asupra recidivei Guvernului, pentru că acesta, prevenit de deznodămînt, a abrogat legea iniţială şi a dat o nouă ordonanţă cu conţinut asemănător.

De fapt, aceste practici reprezintă chiar motoarele vieţii politice. La începutului anului, PD-L şi PSD, pe atunci în asociere, i-au schimbat pe toţi prefecţii liberali, apoi, aşa cum am văzut, prin Ordonaţa nr.37/2009 i-au înocuit pe militanţii PNL şi UDMR din aşa numitele servicii deconcentrate.

Iar după demisia miniştrilor PSD din Guvern, PD-L i-a schimbat prompt pe toţi prefecţii social-democraţi. Politizarea merge însă mult mai departe şi ajunge la nivelul unor funcţii aparent ferite de cutremure politice, cum ar fi directorii de şcoli.

Nu este aşadar deloc de mirare că alegerile româneşti sînt deosebit de violente, de febrile, chiar dacă ele nu antrenează decît o mică parte a societăţii.

Partidele se bazează pe o armată de militanţi, care speră ca după alegeri să ocupe diferite funcţii publice sau diferite posturi în administraţia de stat. Şi cu cît numărul de funcţii redistribuibile este mai mare, cu atît mai mare este patima şi forţa unui partid.

O comisie prezidenţială explică ineficienţa statului prin clientelismul partidelor

Efectele acestei politizări nu se reduc însă la instabilitatea anumitor funcţii şi la sentimentul inevitabil de nesiguranţă. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice pune, de exemplu, eşecul politicilor sociale pe seama politizării abuzive.

În raport se arată că, de-a lungul timpului „s-au succedat procesele de “fesenizare”, “cederizare”, “pedeserizare”, “alianţizare” a sistemului, procese prin care criteriul competenţei nu a existat, fiind aplicat cel de fidelitate faţă de partid.

În structura sistemului de protecţie socială au intrat sistematic oportunişti incompetenţi care, în plus, au început de fiecare dată de la «zero», ignorând proiectele anterioare ca fiind pro­iecte ale opoziţiei, ale «celorlalţi».“

Raportul a fost asumat de preşedintele Traian Băsescu, de la care se aşteaptă, fireşte, o iniţiativă politică în spiritul acestei analize severe. Ar fi regretabil ca neutralitatea pe care o manifestă autorii diagnosticului să fie folosită doar ca element de imagine. Pînă acum însă preşedintele a dat de înţeles că politica sa merge pe mai departe în sensul partizanatului dur şi îngust, menit să mobilizeze în campanie armata de militanţi.

În fine, raportul se limitează la aria sa strictă de preocupări, dar efectele negative ale politizării sînt mult mai numeroase.

Corupţia este consecinţa cea mai gravă şi mai pregnantă şi care, în ciuda campaniei juridico-politice şi mediatice, continuă să se manifeste la nivelele de jos ale administraţiei politizate. S-a ajuns în România atît de rău încît şi pentru o grădiniţă mai bună este nevoie de pile, de recomandări sau de mită.

Iar poziţiile cheie sînt deţinute invariabil de clienţii partidelor aflate la putere, azi PSD, mîine PD-L şi aşa mai departe.

Dezinteresul şi dezgustul faţă de politică

Iar toţi aceşti oameni devin febrili şi ardenţi în campaniile electorale, deoarece în joc e nu doar un salariu de funcţionar, relativ mic, dar mai ales o prosperitate netransparentă, care se măsoară în automobile de lux sau case de vacanţă.

De data acesta e vorba de alegeri prezidenţiale, dar să nu uităm că ele vor avea ca urmare şi un nou guvern, o nouă echipă, care aşteaptă de pe acum să declanşeze o nouă cursă pentru posturile publice, care la rîndul lor au alte ramificaţii şi conexiuni.

Iată de ce alegerile din România sînt de fapt paradoxale. Pe de o parte ele suscită o pasiune enormă ca şi cum în joc ar fi o miză naţională, dar pe de alta marele public asistă la ele obosit şi indiferent.

Pentru cei care sînt mobilizaţi în jocul acesta periodic alegerile sînt o chestiune de viaţă şi de moarte. Toţi cei care ocupă poziţii publice, se tem – şi pe bună dreptate – că adversarii odată veniţi la putere o să-i dea afară. Iar cei care se află „afară“ luptă cu îndîrjire să ia locul celor dintîi.

Politica românească este un joc al excluderii în care unii pot pierde totul şi de aceea are aspectul acesta atît de patetic. Din nefericire însă, cea mai mare parte a societăţii găseşte tot mai puţine beneficii în jocul acesta politic.

Autor: Horaţiu Pepine

Redactor: Ovidiu Suciu