Pe urmele evreilor în Bucovina

Astăzi, în România mai trăiesc aproximativ cinci mii de evrei. Urmele lor se văd mai ales în nordul Moldovei şi în Bucovina, unde, odinioară, au existat câteva zeci de ştetl, adică orăşele evreieşti.

Cele mai multe sinagogi se află însă într-o stare deplorabilă, cimitirele s-au deteriorat şi ele, şi nimeni nu prea mai are grijă de moştenirea evreiască. În fiecare dintre fostele ştetl-uri, mai trăieşte câte o mână de evrei. Multora le este frică de antisemitismul din vremea postcomunistă, în care mareşalul Antonescu era socotit drept erou naţional şi în care cei mai mulţi oameni nu credeau sau nu ştiau că a existat un Holocaust în România.

Aceasta este şi situaţia din Vatra Dornei, odinioară un orăşel evreiesc înfloritor.

Întâlnire cu o pensionară activă

Vatra Dornei, strada Eminescu, numărul54. În fiecare dimineaţă la ora şapte şi jumătate, pensionara Melanie Mehler vine la sinagoga mare. Îi verifică starea, pentru că, din când în când, mai cade câte o bucată din tavan, se mai sparge un geam. În sala mare a templului miroase a putregai, miros al unui trecut care nu va mai reveni niciodată.

„Păi, a fost construit în 1902, a fost foarte frumos, acuma s-o infiltrat probabil un izvoraş de prin munte şi uite igrasia până unde se ridică.”

Melanie Mehler priveşte melancolic în jur şi îşi aminteşte: „Cînd am venit în Vatra Dornei în `55 era plin, plin, plin, jos... ştii că la noi nu stau femeile cu bărbaţii... jos erau bărbaţii şi sus erau femeile. Şi după paşti, pentru sărbătorile de toamnă când avem noi anul nou, trebuiam să ne plătim locul ca să avem locul asigurat.”

O comunitate cu numai opt membri

Melanie Mehler, 78 de ani, este secretara comunităţii evreilor din Vatra Dornei, care mai numără opt persoane. Toţi, în afară de ea, au peste optzeci de ani, toţi sunt bolnavi.

„Situaţia e foarte urîtă, dar n-avem ce face. Dintre evrei sunt singura activă.”

Melanie Mehler stă la scrinul gol al torei şi mângâie afectuos perdeaua prăfuită. Ea este originară din Iaşi. Acolo, tatăl ei a fost omorât în iunie 1941, în vagoanele morţii de la Podul Iloaiei. Era începutul Holocaustului din România. Melanie Mehler a supravieţuit, împreună cu mama ei, în beciurile cartierului evreiesc. După război, Melanie Mehler a fost contabilă la cooperativa meşteşugărească din Vatra Dornei. Soţul ei, şi el supravieţuitor al Holocaustului, a fost director al unei cariere si a murit în 1994.

Melanie Mehler la cimitir: „stai, să-i aprind şi lui Dudi o lumânare“

Înainte de prânz la cimitirul evreiesc. Melanie Mehler stă la mormântul lui Dudi Gantz, care a decedat de curând. A fost ultimul evreu din oraş care a ştiut să citească rugăciunile în limba ebraică. O dată cu el a murit şi slujba din sinagogă.

La 33 de ani l-au ridicat de acasă

Câteva clipe mai târziu, Melanie Mehler face un pic de curăţenie la mormântul soţului şi al părinţilor, apoi aprinde lumânări.

Nu poate să-şi ascundă lacrimile: „Treizeci şi trei de ani a avut tata când a fost omorât. Luat din casă, sănătos, ridicat şi băgat in vagoane.”

După amiază, în casa lui Melanie Mehler, o vecină vine în vizită. Cele două doamne vorbesc despre cumpărăturile lor şi despre reţete de gătit. Nici un vecin nu prea ştie ce i s-a întâmplat lui Melanie Mehler. Nici nu prea vorbeşte despre viaţa ei, nu vrea să fie compătimită. Dar n-ar fi bine, totuşi, să povestească, de exemplu, în faţa unor elevi?

Răspunsul lui Melanie Mehler este categoric.

„Copiilor din ziua de astăzi, li s-au însuflat, aşa, nişte idei, că Holocaustul nu a existat, că abia dacă s-au omorât unu, doi evrei la Iaşi, că noi fabulăm. Presupun, prin absurd, că m-aş duce să povestesc, iar ei ar spune că femeia asta e bătrână şi nebună. Şi nu vreau să mă pun în situaţia asta.”