Peisaj românesc cu viţă nobilă în devenire

Anul 2007 a fost, susţin reprezentanţii Patronatului Viei şi Vinului din România, anul vinului. Seceta de anul trecut poate fi folosită ca argument; rămâne de văzut în ce măsură producătorii români au abilităţi de negocianţi. Există semne că vinul românesc poate depăşi faza legendelor despre un rege nevoit să ardă viile pentru a se putea baza pe supuşii săi. Singură, prezenţa mai multor producători români la ediţia din acest an a târgului de vinuri de la Düsseldorf, deschis duminică (16.03), nu înseamnă mare lucru. Ea vine, însă, într-un context favorabil. E vorba, întâi de toate, de noile exigenţe impuse cultivatorilor de vinuri şi de posibilitatea accesării fondurilor europene. În opinia unuia dintre cei mai buni cunoscători români ai vinului, somelierul Laurenţiu Achim, misiunea nu este deloc simplă:

„Din păcate, în ultimii 60 de ani, noi ne-am ocupat cu distrugerea tradiţiilor, nu cu perpetuarea sau înobilarea lor. Are 18 ani, vinul românesc. Ce să aşteţi de la o industrie de 18 ani? Vinul de excepţie... trebuie să îl produci, mai întâi, ca să fie de excepţie. Înainte de 1989, producţia de vin a fost complet distrusă în vederea obţinerii de cantitate. Viţa de vie cultivată înainte de 1989 era orientată către plante care produc cantitate”.

Directivele de partid şi planificarea socialistă a agriculturii s-au repercutat şi asupra pieţei consumatorilor. „Sunt şi connaisseuri – au existat dintotdeauna. Oamenii de cultură, oamenii de artă nu au uitat ce a fost vinul. Din păcate nu aveau acces, pentru că nu mai existau vinuri bune”. S-a schimbat ceva, în aceşti ultimi 18 ani?

Snobii de ieri, connaisseurii de mâine

„Cererea este mică, în România – şi oferta este şi mai mică. Nimeni nu va investi într-o pivniţă de vinuri disponibile pentru posibilii cumpărători. Nu spun că nu există vinuri de excepţie, dar nu există o ofertă completă. Piaţa este în creştere, asta este clar. În momentul în care vei vedea toate casele de modă mari din lume pe un bulevard din România, atunci vom avea şi connaisseruii pentru vinurile Grand Cru”.

Laurenţiu Achim schiţează şi un inedit portret robot al noului connaisseur român, cel care va da tonul importurilor de vinuri şi, probabil, şi producţiei autohtone:

„Piaţa consumatorului din România – acei connaiseurri în devenire, cei care ştiu sau cunosc sau intră în contact cu vinurile bune – este formată din aceiaşi oameni care au învăţat să se îmbrace, să se poarte în diferite ipostaze, care se educă pe măsură ce din punct de vedere material şi pot permite. Pentru a-ţi permite să bei aceste vinuri trebuie să-ţi poţi permite să le cumperi. Eu am o teorie a snobismului în România: snobii de ieri vor fi connaisseurii de mâine. Nu poţi să devii connaisseur dacă nu ai acces la produs”.

Laurenţiu Achim şi un peisaj cu viţă nobilă românească emanând aromă de ev mediu târziu sau revoluţie burgheză timpurie. Dar, mai ales, întârziate.