Penderecki: "Am îndrăznit ceva ce părea imposibil"

DW: În lunile ce vin aveţi programate concerte pe mari scene ale lumii, între care la New York. S-a trezit dragostea dumneavoastră pentru călătorii în timpul comunismului? Să nu uităm că la începutul carierei dvs. a fost un concurs de compoziţie, al cărui mare premiu era o călătorie în occident.

Krzysztof Penderecki: În timpurile acelea aproape nimeni nu putea să călătorească. Omul gustă însă cu plăcere din fructul oprit. În anul 1959 a fost într-adevăr organizat în Polonia un concurs, la care eu am câştigat toate cele trei premii. Dar timpurile în care voiam, ca orice tânăr, să văd cât mai multe ţări şi locuri au trecut. Nu mai plec în călătorii decât atunci când nu am încotro. Deci numai atunci când sunt invitat să susţin concerte. Iar din pricina multelor repetiţii nu am aproape deloc timp să ies la plimbare. Mi-am găsit locul pe acest pământ în Polonia, la Lusławice, în apropiere de Cracovia. Acolo am sădit pe domeniul pe care îl am o sumedenie de arbori. Astăzi a devenit un parc, mare de 30 de hectare, în care cresc mai bine de 1700 de arbori diferiţi. Din luna mai s-a deschis acolo un centru muzical european care îmi poartă numele şi care a fost finanţat de Uniunea Europeană în cooperare cu Ministerul polonez al Culturii. În mijlocul parcului se află o modernă sală de concerte cu 700 de locuri şi o acustică excelentă.

DW: Vă inspiră natura, vă inspiră parcul dumneavoastră?

K. P.:Cred că da. Dar nu sunt un visător care simte nevoia să ia în braţe trunchiul unui copac. Plantaţia mea este una din cele mai mari colecţii de arbori din Europa Centrală şi de Est. Şi bunicul meu iubea natura. Când eram copil, trebuia să învăţ pe dinafară denumirea latină a tuturor arborilor pe care îi întâlneam în cale. Bunicul îmi verifica cunoştinţele când ne plimbam împreună prin pădure.

DW: În ce măsură a fost influenţată muzica sacră pe care aţi compus-o de educaţia religioasă primită în familie?

K.P.: Am fost un copil foarte religios. Familia mea a fost una deschisă. Bunicul meu era german şi creştin protestant. Tatăl meu, avocat, era greco-catolic şi cânta şi la vioară. Mama era foarte religioasă şi mergea de două ori pe zi la biserică, la slujbă. Bunica mea era armeancă. Astfel am fost educat în trei confesiuni şi de aceea am o mare deschidere. Am compus multe lucrări pe texte sacre în slavonă. Din păcate nu am compus încă lucrări muzicale pe texte armeneşti, dar am şi aceasta în vedere.

DW: Ce rol a jucat muzica la Patimile după evanghelistul Luca, pe care aţi compus-o când aveaţi 30 de ani, şi care a marcat în Polonia comunistă de atunci trecerea spre un nou stil muzical?

K.P.: Am îndrăznit să fac ceva ce părea imposibil. Un tânăr compozitor, care nu scrisese până atunci decât piese muzicale de 10 minute, îndrăznea, după Bach, să creeze o lucrare lungă de o oră şi ceva. Lucrarea mi-a fost comandată de postul public de radioteleviziune WDR din Germania de Vest, în 1966, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la edificarea Domului din Münster. Dar, de fapt, eu am scris Patimile după apostolul Luca cu ocazia împlinirii a 1000 de ani de la creştinarea Poloniei (anul 966). După succesul imens pe care l-a avut prima audiţie în Germania, mi s-a permis, pentru prima dată în Polonia comunistă, să prezint în concert muzică sacră. Mai întâi la filarmonica din Cracovia, apoi la Varşovia. În timpul concertului, uşile sălii au fost date de perete de mulţimea de afară, care voia şi ea să asculte, dar nu mai prinsese bilete. Mulţi din public s-au aşezat pur şi simplu pe jos. A fost ceva incredibil!

DW: Premiera Patimilor după Luca, la Münster, a fost doar începutul unei complexe legături cu Germania...

K. P.: După acea premieră mi s-a propus o catedră la Universitatea Folkwang din Essen. Am locuit doi ani la Essen, împreună cu soţia. Copilul nostru a rămas pentru un an şi jumătate în Polonia. Apoi am mai trăit o vreme în Berlinul de vest şi câţiva ani în SUA. Anii 60 şi 70 ai secolului trecut au fost ani foarte agitaţi. Mai târziu, când lucrurile s-au mai îndreptat, m-am reîntors în patrie.

DW: Sunteţi în continuare foarte activ. Aţi lucrat în ultima vreme la opera "Fedra", comandată de Opera de Stat din Viena, la Simfonia a VI-a şi la Patimile după evanghelistul Ioan...

K.P.: Am cules textele pentru "Patimi", adică ceea ce este mai important, dar există mereu ceva ce trebuie finalizat. În prezent, prioritate are pentru mine muzica de cameră. În prima jumătate a acestui an am scris patru lucrări camerale. Una pe un text în slavonă, apoi un adagio pentru instrumente cu coarde şi o partitură de 12 minute, "La Follia" pentru vioară solo. A patra este o transcripţie pentru violă a unei partituri pentru violoncel.

DW: Compoziţiile dumneavoastră se cântă pe scenele din întreaga lume şi se înregistrează pe CD-uri. Lucraţi în continuare neobosit. Aveţi sentimentul că încă nu v-aţi împlinit ca artist?

K.P.: În primul rând trebuie să închei unele compoziţii, cum ar fi Simfonia a VI-a. În al doilea rând, mă interesează toate genurile, inclusiv muzica a cappella. De curând am început să sriu un motett. În mod normal, lucrez la mai multe compoziţii deodată. Dat fiind că stilul meu nu a suferit de mulţi ani modificări, pot să mă reîntorc liniştit la creaţii mai vechi, compuse chiar şi cu 20 de ani în urmă. Aceste reluări sunt importante, fiindcă după întrerupere se câştigă o anumită distanţă faţă de acea muzică.

Krzysztof Penderecki împlineşte pe 23 noiembrie 80 de ani. Compozitorul născut în 1933 la Debica, în sudul Poloniei, a fost profesor la Academia de Muzică din Cracovia, la Universiattea Folkwang din Essen şi la Universitatea Yale din SUA. Este considerat cel mai mare compozitor polonez contemporan. A compus cu precădere muzică de cameră şi muzică sacră. Şi filme ale lui Stanley Kubrick sau Andrzey Wajda sunt ilustrate muzical de Penderecki.