1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pericol mai acut ca niciodată

Marc Koch/Ana-Maria Fischer-Dieskau11 martie 2009

Data de 11. martie 2004 nu este doar ziua celor mai sângeroase atentate care au zdruncinat vreodată Spania, ci marchează şi o nouă etapă în activitatea autorităţilor spaniole în lupta împotriva terorismului.

https://p.dw.com/p/H9lM
Atentatul terorist de la Madrid pe 11.03.2004Imagine: AP

Madrid, 11 martie 2004. Ca în fiecare dimineaţă, trenul personal al liniei C-1 se pregăteşte să oprească punctual la 7:37 în gara centrală Atocha, când, dintr-o dată, este aruncat în aer de o explozie puternică. În următoarele trei minute explodează în alte patru trenuri zece bombe ascunse în rucsacuri. O sută de kilograme de exploziv distrug vagoanele, sfâşiind banchetele şi spărgând geamurile şi uşile. 192 de călători îşi pierd viaţa pe loc iar 2000 de persoane sunt rănite.

Premierul conservator José Maria Aznar a acuzat imediat organizaţia de rezistenţă bască ETA. Deşi în numai câteva ore au fost descoperite indicii clare asupra terorismului islamic, Aznar n-a vrut în niciun caz să admită, cu doar trei zile înaintea alegerilor, o legătură între politica sa în favoarea războiului din Irak şi atentatele de la Madrid. Populaţia sfâşiată de durere a fost decepţionată de minciunile guvernului pe care l-a sancţionat la scrutinul desfăşurat la trei zile după tragicul incident.

Cel mai înalt nivel de alertă

De la atentatele din 2004, pericolul nu a trecut însă, în Spania, ci, dimpotrivă a continuat să crească, după cum explică şeful unei unităţi de luptă împotriva terorismului :

"Ne aflăm teoretic la cel mai înalt nivel al ameninţării. Şi, desigur, la un nivel mult mai ridicat decât în 2004".

Spania este în continuare una din principalele ţinte ale terorismului islamic, după cum confirmă toate înregistrările video ale reţelei Al-Quaida.

Placă turnantă a organizării atentatelor din lumea întreagă

Poliţia spaniolă a reuşit să prevină în ultimii cinci ani cel puţin cinci atentate, dintre care unul în metroul din Barcelona, şi a arestat peste 370 de persoane implicate în activităţi teroriste.
Spania nu este însă doar ţinta ci şi placa turnantă a organizării logistice a atentatelor din lumea întreagă, unde sunt racolaţi şi pregătiţi teroriştii islamişti. Multe indicii conduc spre Catalunia. Atentatele care au zdruncinat în noiembrie 2008 Bombay-ul au fost puse la cale de către un pakistanez care trăia ca om de afaceri într-un cartier din centrul vechi al Barcelonei. Aici sunt organizate structurile, explică judecătorul de anchetă Baltasar Garzón :

"reţele, care falsifică documente şi plăci de memorie, care operează tranzacţiile financiare pentru activităţile teroriste, care acordă refugiu şi protecţie membrilor altor reţele teroriste - acestea sunt principalele misiuni ale grupărilor teroriste spaniole".

Cooperare internaţională a autorităţilor poliţieneşti

Autorităţile spaniole în domeniul securităţii au început abia în urma atentatelor de acum cinci ani să coopereze. Dacă la acel moment existau doar 100 de specialişti în materie de combatere a terorismului islamic, în prezent numărul lor a ajuns la 1300. Şi abia în ziua de astăzi, schimbul de informaţii la nivel naţional şi internaţional a devenit cu adevărat eficient, după cum explică procurorul Dolores Delgado :

"Cooperarea internaţională este absolut esenţială, deoarece lucrăm în baza unor indicii care provin din alte state şi despre care trebuie să fim informaţi".

Cu un pas înaintea teroriştilor

Dar chiar şi cu ajutorul celorlalte state, lupta împotriva terorismului este extrem de dificilă, deoarece celulele teroriste devin tot mai mici şi mai ermetice. Poliţia trebuie să se bazeze în totalitate pe indiciile obţinute din mediul terorist, fiind imposibil să apeleze la ajutorul informatorilor, după cum explică un înalt funcţionar :

"E practic imposibil să infiltrăm informatori într-un anume cerc terorist, într-o grupare teroristă concretă".

De aceea, unităţile spaniole de luptă împotriva terorismului nu-şi fac iluzii. În ciuda succeselor obţinute, pericolul unor noi atentate rămâne acut.

"Şi dacă nu are loc un atentat chiar aici şi acum", explică mai departe înaltul funcţionar, "este pentru că teroriştii nu sunt capabili. Unităţilor de luptă împotriva terorismului nu le rămâne decât să se străduiască să fie mereu un pas înaintea teroriştilor".