1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pericolul bioterorismului după pandemie

25 mai 2020

Consiliul Europei a avertizat cu privire la o potențială folosire sporită a armelor biologice, precum viruși sau bacterii. Teroriștii nu vor uita "lecțiile învățate" în timpul pandemiei de coronavirus. 

https://p.dw.com/p/3cj3u
Yersinia pestis - bacteria care provoaca ciuma
Imagine: picture-alliance/BSIP/J. Cavallini

Experții în securitate ai Consiliului Europei au atras atenția luni că, pe viitor, teroriștii ar putea folosi mai mult armele biologice, după pandemia de coronavirus.

"COVID-19 a demonstrat cât de vulnerabilă este societatea modernă în fața infecțiilor virale și a urmărilor acestora", a precizat într-o declarație Comitetul pentru Contraterorism al Consiliului.

Nu ar exista niciun motiv să credem că grupările teroriste vor uita lecțiile învățate de la această pandemie, se spune în declarația comitetului amintit, citată de grupul de presă Funke.

"Daunele create astfel ar fi cu impact rapid și potențial global", se mai arată în document.

Potențial sporit de a face rău

Agențiile de securitate germane nu dețin deocamdată informații sau indicii privind iminența unor astfel de atacuri teroriste cu arme biologice, se mai spune în declarație.

Totuși, utilizarea deliberată a unor agenți patogeni precum virușii sau bacteriile într-un act terorist "s-ar putea dovedi extrem de eficientă."

Pagubele create oamenilor și economiilor ar putea fi "semnificativ mai mari" decât în cazul atacurilor teroriste "tradiționale".

Țările europene au nevoie de un efort coordonat

Experții în securitate ai Consiliului au cerut statelor europene să își coordoneze mai bine reacțiile față de astfel de amenințări.

Comitetul a solicitat specific celor 47 de state membre ale Consiliului Europei să se pregătească prin exerciții de antrenament de un eventual atac cu arme biologice.

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, declarase în aprilie că vede un pericol sporit de atacuri bioteroriste care ar urma să aibă ca obiectiv crearea unei pandemii precum cea de coronavirus.

Consiliul Europei are sediul la Strasbourg, în Franța. Obiectivul instituției este respectarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept. 

os/das (dpa, AFP)