1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pfizer solicită aprobarea pentru pastila contra COVID-19

Alexander Freund
11 noiembrie 2021

În majoritatea cazurilor, vaccinările previn infecțiile. Însă pentru persoana infectată, pastilele pot preveni parcursurile severe ale bolii în 90 la sută din cazuri.

https://p.dw.com/p/42l6f
Molnupiravir, medicament experimental
Molnupiravir, medicament experimentalImagine: Merck & Co/REUTERS

Asistăm, după dezvoltarea vaccinurilor, la o nouă competiţie acerbă între giganții farmaceutici. Astfel, nu numai concurentul Merck, ci și compania americană Pfizer dorește să solicite aprobarea pentru pastila sa împotriva COVID-19.

Datele unui studiu în curs de desfășurare sunt încurajatoare, subliniază compania Pfizer, a cărei pilulă experimentală ar fi redus  internările în spital și decesele cu aproape 90 la sută.

Acest lucru a fost valabil pentru tratamentele efectuate în termen de trei zile de la apariția primelor simptome COVID-19. Valori similare au fost determinate și pentru tratamentele efectuate în termen de cinci zile.

Replicarea virusului, blocată

Medicamentul antiviral propus de Pfizer, cu codul PF-07321332, se administrează pe cale orală. Medicamentul inhibă proteza virală 3CL, care este o enzimă crucială în replicarea virusului.

US-Arzneimittelbehörde lässt Alzheimer-Medikament Aducanumab zu
Imagine: David A. White/Biogen/AP/dpa/picture alliance

Medicamentul nu previne așadar infecția, dar cu ajutorul lui s-ar putea evita parcursul sever al COVID-19 atunci când este combinat cu o doză mică de ritonavir, un medicament împotriva HIV. Datele provin dintr-o analiză intermediară a unui studiu de fază II/III (EPIC-HR) aflat în desfășurare de câteva săptămâni și care implică pacienți adulți care au deja COVID-19 și prezintă un risc ridicat de evoluție către o formă severă.

Pfizer, care a dezvoltat vaccinul Corona Comirnaty împreună cu compania germană BioNTech, transmite că rezultatele ar fi arătat o ”eficacitate copleșitoare” și că intenționează să transmită datele sale cât mai curând posibil către Food and Drug Administration (FDA) din SUA, unde Pfizer spune că este deja în curs de desfășurare un proces pentru aprobarea de urgență.

Pastila de la Merck a fost deja aprobată în Marea Britanie

În urmă cu câteva zile, Marea Britanie a devenit prima țară din lume care aprobă o pilulă anti-coronavirus – cea fabricată de compania Merck. Pastila Merck este la rândul ei în curs de examinare de către FDA.

Această pastilă, numită Molnupiravir, a fost dezvoltată de companiile americane Merck și Ridgeback Therapeutics. Potrivit primelor date, se pare că, administrat într-un stadiu incipient al infecției, Molnupiravirul reduce semnificativ riscul de spitalizare.

Astfel, medicamentul trebuie luat cât mai curând posibil după un test coronavirus pozitiv, dar nu mai târziu de cinci zile de la apariția primelor simptome.