Picajul câștigătorului Cîțu

"PSD ne spune că vrea anticipate, AUR spune că vrea guvern de tehnocraţi, USR spune că vrea să se întoarcă la guvernare. Mă întreb ce îi uneşte pe aceşti oameni", s-a interogat liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

Răspuns: Ce-i unește pe vreo 80 la sută dintre români: să cadă groparul guvernării și liberalismului românesc, Florin Cîțu, dimpreună cu luminile intelectuale de felul celor care, ca să-l susțină și după ce-a eșuat, pun asemenea întrebări de maximă sagacitate și inteligență.

În rest, soluția crizei românești numai politică nu pare a fi, de vreme ce în discursul său, supermanul căzut parcă în cap, care anunța, după aruncarea țării în haos prin demiterea lui Stelian Ion, prin vexarea USR-PLUS și anunțul moțiunii de cenzură, că ”România” ar ”câștiga big time”, are aerul de a fi intrat în delir. Căci insul cu trecut tulbure, care dă semne că se resimte grav și la mansardă, căci pare a pretinde să rămână, în ciuda moțiunii, la cârma guvernului, n-a găsit decât pe alții vinovați pentru situația lamentabilă în care se află și el și ”statul eșuat” evocat de Klaus Iohannis.

Stat despre care opt din zece români afirmă că se-ndreaptă într-o direcție proastă. Noroc cu foarte credinciosul câine de pază al democrației, ”ales” recent, prin vot teleghidat și aspru controlat, la șefia unui PNL distrus, poate, pe ani sau decenii. Căci el se consideră salvatorul său. 

Problema sa e clar de natură cognitivă, de vreme ce Cîțu nu știe chestiuni elementare. De pildă nu știe ”ce câştigă USR din faptul că aruncă România în haos”.

Tot el se manifestă ca fiind sigur, în schimb, că ”românii au votat un partid bipolar”. Care, se înțelege de la ”psihiatrul” Cîțu, nu e gruparea de peneliști ce-l susține, în ciuda evidenței că simplul său pas înapoi ar scoate și guvernarea și probabil și țara din criză, ci formațiunea reformiștilor pe care el i-a dat afară din guvern pentru ca apoi să se plângă de să ți se rupă sufletul că tot ei ar fi lăsat, chipurile, țara de izbeliște: ”Acesta este USR: un partid iresponsabil şi imatur”.

Încât harnicul cățărător Cîțu (un penelist extrem de alpinist și arivist) conchide simplu: ”Am fost prea indulgent”. Păi, nu e adevărat? Ba este. De când se știe, Cîțu e ”prea indulgent”. Cu el însuși.

Dar și cu președintele ale cărui tălpi de pantofi obișnuiește să le lingă (ca să se califice în funcția de etern șef de guvern, cu sau fără îndreptățire, cu sau fără majorități parlamentare, cu sau fără voia națiunii) în timp ce, spre a se amăgi că va reuși, premierul în delir se visează Superman. Trista sa variantă dâmbovițeană se consideră, vai, premierul care nu trebuie pentru nimic în lume înlăturat, fiindcă e ”singurul om care i-a pus la treabă şi care i-a împiedicat să se joace cu vieţile românilor”.

Ce nu-i dă lui Cîțu prin capul său cândva pletos în timp ce-l doare că îi cade ”echipa câștigătoare”? Că poate nu e nevinovatul de serviciu, (un soi de Abel redivivus răpus de fratele sau Cain, aka userismul câinos). Și că, după ce-a blocat (cot la cot cu UDMR) reformele miniștrilor dați apoi de el afară, țara a ajuns azi din vina sa proprie scena crizei politice și de stat și a unor catastrofe medicale incomensurabile și fără egal. Vreo soluție, ceva? Rațional, ar exista.

Președintele și PNL s-ar putea despărți urgent de Cîțu, spre a renegocia cu USR-PLUS (și cu UDMR) o nouă coaliție, ceva mai trainică și net mai reformistă decât precedenta. Dar cine mai e rațional la București cu un Charlemagne atât de cezaric ca "Ficusul-Grivco" de la Cotroceni?

Cine să convertească tragica prăbușire a alpinistului dintr-un episod de scurtă sminteală, indusă de aerul rarefiat al puterii, într-o faptă bună pentru un popor considerat ”trădător” de cei care-l tot mint și îl manipulează la televizor?

Acum ar fi mare nevoie de o voce rezonabilă de la aliații din afară. Dar de unde să procuri arbitri inteligenți într-o Europă divizată și debusolată? Sau într-o Americă parcă decerebrată?

În absența lor, n-ar fi exclus ca responsabilul principal și prezidențial al crizei să ia în considerare reînvestirea lui Cîțu. În credința sa nu mică, ci mare, că premierul eșuat în statul său eșuat poate nu-i doar Superman, ci și Hopa Mitică.