Piper pe rană

„Se lasă cu demisii?”, îl întreabă, sâmbătă dimineața, un jurnalist pe purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru. Aflat pe picior de plecare, imediat după ce au început să curgă întrebările punctuale, Militaru răspunde cu o întrebare: „Pentru ce?”.

* Dacă Jandarmeria ar fi fost condusă de profesioniști, unele dintre ordinele date vineri seară ar fi ieșit din calcul.

Nu și-ar fi asumat nici un strateg militar riscul de a împinge mii de oameni, chiar câteva zeci de mii, către ieșirea dintr-un pasaj subteran. Nimeni dintre cei care au „coordonat” intervenția nu s-a gândit că acea mulțime de civili fără experiența burtalității și evident speriați de ce li se întâmplă ar fi putut, în îmbulzeala creată, să se îmbulzească până la marginea pasajului și să cadă peste balustrade, de la cei circa zece metri, pe asfalt sau pe mașini. Dacă Jandarmeria ar fi fost condusă de profesioniști, nici unul nu ar fi dat ordinul de a împinge mulțimea către Șoseaua Kiseleff, o arteră blocată, între Muzeul Țăranului și Muzeul de Geologie, de o mașină de intervenții cu un gard antitero răsfirat de-a latul întregii străzi. Nimeni dintre cei care au condus operațiunea de vineri seară nu s-a gândit că oamenii aceia ar fi putut să se calce în picioare, prinși ca într-o sticlă cu dop.

* Au fost câteva minute de liniște. Ca un fel de armistițiu. Era încă puțină lumină, atunci când scutierii s-au retras până aproape de trotuarul din fața Guvernului, în zona fierbinte a pieței Victoriei. O piață în care, la un moment dat, se petreceau două evenimente simultan, fără ca unul să știe de celălalt. Cea mai mare parte a pieței nu avea nici o idee despre provocările dinspre ieșirea către Bulevardul Iancu de Hunedoara. Provocări la care Jandarmeria a trimis în primul rând elevi fără rutina contactului direct cu violența și jandarmerițe. Un psiholog ar putea spune că aceștia ar fi primii care ar pune mâna pe arsenalul din dotare, atunci când sunt provocați. Iar provocările au fost tolerate de jandarmi, iar unele voci spun că ar fi fost chiar coordonate. Retragerea jandarmilor, în acele minute de „armistițiu”, au creat spațiu de manevră pentru instigatori. Grosul mulțimii s-a ținut la distanță. Într-un fel de cerc, pe un diametru de vreo 25-30 de metri, dansau bărbați cu bicepși binișor lucrați, cu pieptul gol și tatuaje în exces (nici unul dintre aceste trei detalii nu sunt vreo crimă, să fim bine înțeleși) și care și-au mascat fețele cu tricourile foarte priceput înfășurate în jurul capului și al gâtului. Dacă nu aveau antrenament, sigur aveau metodă. Sau invers. Spre deosebire de jandarmii aduși din țară și care învățaseră în poligon să se grupeze într-un baraj. Dar, cum spun comentatorii meciurilor de fotbal: unii jucători sunt buni doar la antrenamente.

* Piața Victoriei a fost plină de mai multe ori, vineri seară. A fost de fiecare dată cel puțin la fel de plină ca și la mitingul PSD. Coridorul acela de protecție instituit de jandarmi între gardul Guvernului și participanții la miting a fost cel mult egal ca suprafață cu spațiul ocupat, la mitingul PSD, cu scena, backstage-ul, ecranele & boxele plus scena VIP. La mitingul PSD, oamenii veniți/aduși au stat grupați și n-au îndrăznit să se îndepărteze de grupurile de care apațineau (cu excepția celor cărora li s-a făcut rău și au ajuns la spitale fără acte, pentru că șefii de grup le-au strâns cărțile de identitate; dar asta, ca și cinismul liderilor locali PSD în acea seară este altă poveste). Ei, bine, vineri seară, lumea a venit și a plecat în voie. Bulevardele din jurul Pieței Victoriei au fost furnicare prelungite de oameni. Unii veneau, alții plecau. Piața s-a umplut de vreo două sau chiar trei ori. Așa că dacă la mitingul PSD au fost – conform organizatorilor – în jur de 140.000 de participanți, ieri, de-a lungul după-amiezii și serii, prin piață au trecut cel puțin de două ori mai mulți. Poate chiar de trei ori.

* Dezinformările au curs la unele televiziuni zile în șir. Jandarmii spun că lumea care a venit la protest ar fi putut ține cont de avertismentele dinaintea mitingului. Deocamdată nu există nici o informație cum că vreo instituție a statului ar fi interogat pe vreunul dintre cei care anunțau, pe acele posturi de televiziune, că protestul va fi violent. Dezinformările au circulat și prin piață. Și după aceea. Iar Jandarmeria este obligată să explice manipularea, susținută inclusiv în dimineața următoare, legată de diagnosticul aplicat acelei colege a lor, agresată în mulțime în circumstanțe suspecte și ajutată să scape de acolo de protestatarii din mulțime – despre care, însă, comunicatorii jandarmeriei au spus în conferința de presă că ar fi fost oamenii lor.

* Jandarmii s-au plâns că nu au putut să îi extragă pe provocatori. Pe agresori. Un individ cu un steag înfășurat în dreptul încheieturii brațului drept, care se lasă cu bustul gol și brațele larg deschise, ca într-un plonjon, peste trei scuturi deodată, este o țintă imposibil de capturat de către forțele de ordine. Aceiași jandarmi care, în urmă cu două luni, trimiteau la secția 5 de poliție, cu duba, un ochelarist pletos cu cameră foto și legitimație de jurnalist pentru că a încercat să treacă pe o trecere de pietoni.

* Prima tulumbă, cea amplasată în colțul dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara al pieței, și-a proiectat jetul de apă au tras PESTE grupul de provocatori, în mulțimea inofensivă din spatele intersecției cu Calea Victoriei. Poate că a fost o eroare de calcul (nu suntem cu toții Gică Hagi), la fel de bine cum poate să fi fost o premeditare.

* Intervenția de la ora 23 m-a prins în centrul pieței. Cu camera foto la ochi, cu ochelarii pe nas, cu legitimația de gât și rezerva de echipament în cârcă. Au aruncat întâi cu gaze iritante. Oamenii din partea de nord a pieței au fost luați prin surprindere. Nu știau, oricum, ce se poate face în astfel de situații. Nimeni nu i-a învățat că jos, la nivelul asfaltului, aerul e ceva mai curat. Sigur, în școală înveți câte ceva despre asta, teoretic, dar cum se predă în școala românească, de cele mai multe ori nu-ți rămâne principiul în minte. Și chiar dacă ai fi ținut minte, nici nu te gândești la asta, când te trezești într-un mediu ostil, agresat de o grupare represivă. Cei câțiva care experimentaseră deja astfel de situații erau cât pe ce să fie călcați de mulțimea care se împrăștia speriată și împinsă de la spate de jeturile de apă trase din tulumbele Jandarmeriei. În câteva minute, în piață rămăseseră doar sacii cu gunoaie strânse de protestatari, gardurile jandarmilor și scutierii care făceau exerciții de grupare în fața a câtorva zeci de dezorientați rămași să-și plângă ochii iritați pe bordurile din fața Muzeului Antipa sau pe treptele acestuia. Am stat câteva zeci de secunde în genunchi, pe asfaltul ud, așteptând să-mi treacă durerile, iar când am deschis ochii am văzut în fața mea mai multe perechi de cizme. M-am ridicat și le-am arătat legitimația de jurnalist. Unul dintre ei m-a apucat de un umăr, un altul și-a proptit scutul în celălalt umăr, păreau indeciși dacă să mă împingă înspre în afara pieței sau să mă îndepărteze din calea lor. Un al treilea a ridicat brațul cu pulanul și mi-a fluturat ochelarii de pe nas, strigând „Ia mai lăsați-mă cu presa”. Deveniseră mai curajoși decât colegii lor din colțul cu huligani al pieței. Secvența finală a incidentului a fost un fel de miuță cu mine între vreo trei sau patru scuturi, înainte ca un incident petrecut undeva spre intrarea pe Șoseaua Kiseleff să-i solicite și oblige să mă ignore. Alți colegi au fost mai puțin norocoși și au avut parte de o corecție mai severă – printre ei, unul dintre reporterii Hotnews și cameramanul televiziunii ORF.

* Câteva minute după mă trezesc între două cordoane de jandarmi. Unul ținea piept scandărilor ce veneau dinspre mulțimea regrupată pe Șoseaua Kiseleff. Celălalt, dublat de dube, părea să fi primit ordin de a interzice pieței golite a Victoriei să se scurgă după protestatari. Am încercat să mă apropii de cordonul dinspre oamenii care se așezaseră pe asfalt, în fața scutierilor. Un jandarm mi-a interzis să mă apropii de colegii lui. „S-ar putea să reacționeze brutal, dacă vine cineva din spate”, îmi spune – și îmi argumentează: „Sunt nervoși”. Îl întreb dacă este normal să pui să apere respectarea legii niște oameni nervoși. „Așa spuneți dumneavoastră, presa”, se corectează jandarmul. Intervine în discuție ofițerul Cocoș, mă scuzați, domnule, am uitat gradul. Este, aparent, „băiatul bun” în respectivul dispozitiv. Nu e de la comunicare, dar pare interesat să comunice. Face pe paratrăsnetul pentru colegii lui, probabil. Îl întreb dacă e adevărat ce spune colegul lui, că liniștea publică este asigurată de oameni nervoși. Zâmbește și, între două fumuri, îmi mărturisește că vor și ei acasă, pentru că sunt la muncă de la ora 6. Este trecut deja de miezul nopții, între timp, a doua zi. Dacă e așa, ar trebui să bată la niște uși ministeriale, nu pe niște civili. Ar vrea să-mi spună că sunt coleric, dar mai trage un fum și o ambalează elegant: are convingerea că ne vom mai întâlni pe aici. Reușesc să ajung, totuși, între jandarmi și protestatari. În scurt timp, dubele primesc ordinul să părăsească piața. Aș vrea să-l întreb pe domnul Cocoș dacă doamna lui i-a trimis vreun mesaj să-l întrebe dacă este în regulă și dacă merită să cauționeze abuzuri. Înțeleg, însă, că voi mai avea ocazia să îl întreb.

* Bulevardul Ion Mihalache, colț cu Arhitect Ion Mincu. Supermarket nonstop blocat de șapte sau opt mașini de jandarmi, cu girofarurile pornite. Pe vitrinele magazinelor, cu mâinile ridicate și spatele la trotuar, câțiva tineri. „De la ce s-au luat?”, întreb curioșii de pe stradă. „I-au alergat de pe undeva și i-au prins aici”, mi se răspunde. Mă dau mai aproape de scena incidentului. Scot telefonul (camera foto rămăsese deja fără baterie din piață) și încerc să fotografiez. Am legitimația la gât, vizibilă. Se apropie o „țestoasă” de mine și vrea să afle ce fac. „Muncesc, bună seara, ca și dumneavoastră”. Mă privește de la înălțimea bocancilor de intervenție: „Haideți, nu mă luați cu dintr-astea, ați terminat de mult programul de lucru”. Din nu știu ce motiv își spune numele: „Ștefănescu”. Zâmbesc. „Tot Ștefănescu și nu cred că-mi știți dumneavoastră programul de lucru. În plus, un jurnalist este și la trei noapte jurnalist, nu știu ce faceți dumneavoastră în timpul liber”. Își reglează și el tonul pe aceeași frecvență „arogant” și-mi dă voie, generos, să fac o poză, după care să-mi văd de treaba mea. Îi spun că treaba mea este să povestesc ceea ce văd. Fac prima poză, iese întuncată. „Acum puteți pleca”. Îi spun că nu s-a declanșat blițul, așa că voi mai face o fotografie. Nu are temei legal să mă alunge. Trotuarul, între florăriile închise, mașinile parcate și intrarea în supermarket, este oricum plin de curioși prinși de incident în coadă la șaormăria din colțul alăturat al intersecției. Mai fac vreo trei poze și îl întreb ce s-a întâmplat. Îmi spune că nu este de căderea lui să dea explicații și îmi întinde mâna. Îi arăt legitimația, ca să nu creadă că l-am luat peste picior când m-am prezentat și îi întind la rândul meu palma. Ne strângem mâinile, iar omul e pe punctul de a prelungi salutul cu un joc „brohandshake”. Îmi retrag mâna și mă retrag. Aud, din mers, doi jandarmi dezamăgiți de deznodământul intervenției: „De ce nu le-am reținut buletinele măcar?”. Îl întreb pe unul dintre paznicii supermarketului ce s-a întâmplat. Știe, doar, că niște tineri au intrat speriați în magazin că-i alergau jandarmii. „Unul dintre ei s-a ascuns în frigider. Sus, la etaj, în camera frigorifică”. E trei dimineața, sâmbătă, 11 august, iar ordinul prefectului Speranța Cliseru este dus mai departe de Jandarmerie pe străduțele capitalei României.