Poezia nu are vîrstă, dar are un dram de nebunie

Cît de multe se ascund în spatele stereotipei, dar măgulitoarei formule ştiu mai bine cei care i-au citit textele şi au avut norocul să o cunoască mai îndeaproape pe Nora Iuga.

O revăd pe Nora Iuga în parcul Academiei Schloss Solitude, alături de Ernest Wichner şi Herta Müller. O reîntîlnesc mai apoi singură, într-o neuitată şi lungă plimbare, tot la atît de primitoarea Academie, la care au poposit mulţi autori români, o aud citindu-şi la Literaturhaus din Stuttgart versurile traduse de Ernest Wichner, publicate în antologia „Gefärhrliche Launen”, la editura Klett Cotta.

În compania mai multor autori români, între care şi Mircea Cărtărescu, stăm din nou de vorbă la Festivalul de Literatură din Tübingen. In sala vechii primării, arhi-pline, pe podium, alături de Ernest Wichner şi sub privirile lui ceva mai severe, îşi citeşte cu juvenilă graţie poemele, fermecîndu-şi auditoriul.

Ceva mai tîrziu, scena se repetă în ambarcaţiunile literare ce plutesc, aidoma unor gondole veneţiene, pe suprafaţa placidului Neckar în mijlocul străvechii urbe universitare, cu public şi scriitori la bord, aceştia din urmă declamîndu-şi textele şi povestindu-şi întîmplările vieţii.

La Berlin, la Institutul Cultural Român Titu Maiorescu, din nobilul cartier Grunewald, Nora Iuga, înconjurată de un roi de tineri scriitori români, este vedeta unei seri de poezie. Cîţiva ani mai tîrziu, din nou la Berlin, în plină iarnă geroasă şi posomorîtă, îmi povesteşte, în locuinţa princiară pusă la dispoziţie de DAAD pe durata bursei, despre cel de-al doilea Jurnal berlinez, ce urma să fie trimis peste scurtă vreme la tipar. Tot atunci, la Galeria DAAD, plină pînă la refuz cu un public majoritar tînăr, alături, pe podium, de Mircea Cărtărescu, citeşte poezie şi proză. Îi apăruse tradus, în sfîrşit, la Matthes şi Seitz, romanul „Sexagenara şi tînărul”.

Toamna, o revăd la Frankfurt pe Main, într-una din aiuritoarele zile ale Tîrgului de Carte. Stă pe scena postului de televiziune 3sat, sub lumina reflectoarelor şi sub ochiul camerelor de filmat, în faţa publicului, şi conversează cu un tînăr moderator despre romanul proaspăt apărut. Am sentimentul că interlocutorul, altminteri o figură bine cunoscută a mediilor culturale germane, nu exploatează îndeajuns potenţialul expresiv al Norei Iuga şi îmi amintesc, prin compensaţie, de splendidul, emoţionantul interviu radio, realizat la Deutschlandfunk, cu un an în urmă, în care scriitoarea îşi povestea şi episoade din viaţă, îşi exprima preferinţe, certitudini, îndoieli.

Îmi revin în memorie secvenţele unui simpozion consacrat Aglajei Veteranyi, la Timişoara, în incinta Operei Române, o întîlnire cu publicul, urmată de spectacolul Teatrului Odeon „De ce fierbe copilul în mămăligă”. Nora Iuga a tradus-o pe Aglaja Veteranyi, i-a fost fost aproape, pentru scurtă vreme, cînd tragic dispăruta şi încă tînăra scriitoare făcuse o descindere şi în România.

Întîmplător la Bucureşti, între mai multe burse şi festivaluri internaţionale de poezie, Nora Iuga se află la Bookfest. Suntem la lansarea volumului „Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism".

Revin în Germania. Petrec o zi de neuitat cu Nora Iuga, în răsfăţul unui soare generos, în mijlocul dulcilor coline împădurite ori acoperite de viţă de vie, la Edenkoben. Scriitoarea locuieşte la Künstlerhaus, o tihnită Casă de Creaţie, loc de popas şi inspiraţie şi pentru scriitori români. Mă conduce pe aleea poeţilor. În trecere, unii dintre ei lasă în dar cîteva texte care, reproduse şi puse sub sticlă, ca într-un relicvariu, străjuiesc, alături de cîţiva copaci şi tufe de trandafiri, cărările ce traversează via.

Nora Iuga se află acum din nou în ţară. La sosire au întîmpinat-o nu doar prietenii şi admiratorii, ci şi cărţile ei. Printre ele, cea mai proaspătă, Jurnalul berlinez, însumînd cronica celor două sejururi literare în capitala Germaniei, într-un volum intitulat Berlinul meu e un monolog.

Se poate oare spune şi despre poeţi că nu sunt profeţi în ţara lor? Oare cîţi dintre cititorii şi prietenii ei, dintre anonimii admiratori sau critici, ştiu sau îşi reamintesc, acum, cînd Nora Iuga împlineşte 80 de ani, cîte cărţi a scris - poezie şi proză, cîte a tradus, cît de inspirată a fost, alegînd dintre numeroşii scriitori germani „tălmăciţi” şi pe cei trei „nobelizaţi”: Günter Grass, Elfriede Jelinek şi Herta Müller, reuşindu-i şi performanţa de a transpune „congenial” în română, volumul Hertei Müller de poeme colaj „În coc locuieşte o damă”.

Nora Iuga a fost răsplătită, între altele, pentru reuşita de a fi translat scrierile unor celebri autori germani în centrul atenţiei iubitorilor de literatură din România, cu premiul Friedrich Gundolf, decernat de Academia Germană pentru Limbă şi Poezie.

Dar Nora Iuga rămîne, tocmai pentru cei care-i cunosc scrisul, textele, personalitatea şi ideile, prin excelenţă, o mare poetă, o strălucită reprezentantă a suprarealismului clasic.

La Berlin, în urmă cu un an, vorbind despre poezie, îmi mărturisea teama că harul o va părăsi. Şi mai spunea că unde nebunie nu e, poezie nu e. Înainte de a reveni în ţară, îmi mărturisea că a început la Edenkoben să scrie din nou, poezie.

La mulţi ani, Nora Iuga!

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz