1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Poliţia germană nu exclude posibile ciocniri stradale în acest weekend, la Köln. UPDATE: Proteste paşnice împotriva grupării "Pro Köln"

9 mai 2009

La Köln a avut loc aşa-numitul congres "anti-islamizare", organizat de gruparea populistă de dreapta "Pro Köln". În paralel, în acelaşi oraş, mii de oameni au demonstrat împotriva controversatului congres.

https://p.dw.com/p/Hmiu
Demonstraţii împotriva "Pro Köln" şi a congresului organizat de această grupareImagine: AP

UPDATE

Demonstraţiile împotriva congresului "anti-islamizare" organizat de gruparea de dreapta "Pro Köln", s-au desfăşurat paşnic. Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Köln, a declarat, într-un interviu acordat postului de televiziune WDR, că în afară de "mici încleştări" între demonstranţi şi participanţii la congres, situaţia a rămas sub control.

Anti Islamisierungskongress von Pro Köln
Demonstranţii "de stânga", escortaţi de poliţiştiImagine: picture-alliance/ dpa

Câţiva dintre demonstranţii "de stânga", care veniseră să protesteze împotriva "Pro Köln", au fost reţinuţi de forţele de ordine. Aceştia au încercat să rupă cordonul de securitate din jurul participanţilor la congres. De asemenea, unii demonstranţi au încercat să împiedice deplasarea simpatizanţilor "Pro Köln" către locul de adunare al acestora prin crearea de baraje umane.

----------

Moscheea, mărul discordiei

Acum câteva luni, între membrii organizaţiei "Pro Köln" şi cei care se opun acţiunilor acesteia au avut loc ciocniri violente. Motivul l-a constituit aprobarea acordată de autorităţi pentru ridicarea unei moschei în Köln. Tocmai din acest motiv, pe străzile oraşului vor fi trimişi nu mai puţin de 5000 de poliţişti, care vor încerca să asigure ordinea publică.

Boicot

În condiţiile în care nimeni nu a dorit să pună la dispoziţia "Pro Köln" spaţiul necesar unei conferinţe de presă, auto-intitulata "mişcare cetăţenească" s-a văzut nevoită să anunţe deschiderea congresului "anti-islamizare" într-un cabinet de avocatură. În faţa jurnaliştilor prezenţi la faţa locului, şeful grupării, Markus Beisicht, a acuzat tendinţele de "stigmatizare publică" a organizaţiei pe care o conduce. Beisicht a criticat de asemenea şi "înţelegerea defectuoasă a corectitudinii politice".

Peste 2000 de participanţi la congres

Congresul "anti-islamizare" aduce la un loc nu doar grupările "Pro Köln" şi "Pro NRW", ci şi organizaţii similare din alte ţări. Printre participanţii la congres se vor afla şi câţiva reprezentaţi ai organizaţiilor populiste "Vlaams Belang" din Belgia, FPÖ din Austria şi ai "Nouvelle Droite" din Franţa. Se estimează că la marşul organizat de membrii şi adepţii "Pro Köln" vor participa între 1500 şi 2000 de persoane. Deviza aşa-numitului congres este "Spuneţi nu islamizării Europei şi marii moschei de la Köln".

Demonstraţiile nu vor avea loc în faţa Domului, după cum voia "Pro Köln"

Anti Islamisierungskongress von Pro Köln
Misiunea poliţiştilor din Köln nu este deloc uşoarăImagine: AP

Intenţia "Pro Köln" de a transforma zona din faţa Domului în loc principal de adunare al participanţilor la congres, nu a obţinut aprobarea judecătorilor. Aceştia au decis, vineri, ca demonstraţiile să aibă loc într-un loc special destinat acestora, pe partea cealaltă a Rinului. De asemenea, deplasarea demonstranţilor către locul în care urmează să fie construit lăcaşul de cult musulman a fost interzisă.

Decizia judecătorilor a ţinut cont de recomandarea Poliţiei din Köln, care a anunţat că nu poate garanta ordinea publică în situaţia în care cei de la "Pro Köln" se vor aduna în zona Domului.

"Nesupunere civilă" de stânga?

Indiferent de locul în care se vor aduna adepţii "Pro Köln", autorităţile se aşteaptă în orice moment la ciocniri stradale. Mai multe organizaţii care se opun congresului "anti-islamizare" şi-au anunţat intenţia de a bruia acţiunile organizate de "Pro Köln". Mai mult, "Alianţa împotriva Pro Köln" a solicitat susţinătorilor să "deranjeze" congresul prin "nesupunere civilă".

Cei aproximativ 5000 de poliţişti nu au o misiune uşoară, susţine şeful Poliţiei din Köln, Klaus Steffenhagen. Cu toate acestea, mai spune el, după violenţele stradale petrecute tot la Köln, în luna septembrie a anului trecut, poliţiştii sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere tehnic. "Nu vom tolera violenţa şi vom acţiona ferm împotriva celor violenţi", a mai precizat Steffenhagen.

Autor: Vlad Drăghicescu / heute.de / welt.de

Redactor: Ovidiu Suciu