Poliția și vechile năravuri

În timpul regimului comunist, pe lângă activiștii de partid și securiști, milițienii erau cei mai privilegiați susținători ai sistemului. Pachetele cu alimente care nu se găseau în magazine îi așteptau gata pregătite de vânzători, cei de la sate intrau în casele oamenilor pentru a-și primi pulpa de vițel sau de miel, ofițerii ocupau, cu ajutorul celor de la ICRAL (întreprinderea care distribuia locuințe) apartamentele cele mai bune din orașe. Miliția a fost unul dintre principalii agenți care au susținut sistemul de pile și relații. Visul multora de a deveni milițieni nu putea să se îndeplinească fără șpaga în cartușe de Kent sau valută prin care candidații treceau examenul.

„Salbele cu cocoșei“ confiscate de comuniști, în special de la romi, dar și de la mulți români, nu au luat în întregime drumul către Banca Națională. Milițienii și securiștii și-au luat și ei partea lor, acoperindu-se unii pe alții pentru aurul dosit. Nimic neobișnuit pentru regimul în care nomenclaturiștii furau la drumul mare, fără a suporta consecințele legii, de la tablouri, piese de mobilier valoroase, antichități, până la porțelanuri sau seturi de tacâmuri din argint. Asta, în timp ce un amărât de lucrător la CAP era condamnat pentru că adunase de pe câmp un sac cu coceni de porumb.

Iubitori de icoane și cărți bibliofile

Nomenclatura comunistă s-a păstrat aproape intactă în primii ani după decembrie ’89 și în rândul rebotezatei Miliții. Cu excepția fostului ministru de Interne Mihai Chițac, cel care a ordonat reprimarea manifestanților de la Timișoara, vinovăția unor generali și ofițeri de rang înalt din Poliție a fost practic grațiată în bloc. (Procesul lui Chițac a început abia în 1997, pentru ca acesta să fie condamnat abia în 2008 la 15 ani de închisoare cu executare. Procesul mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu l-a mai prins în viață).

În timpul guvernului Văcăroiu, s-a ivit una dintre cele mai profitabile scheme de afaceri pentru unii polițiști și vameși cu multe stele pe umăr. O rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU a cerut tuturor statelor să impună sancțiuni economice Serbiei, în încercarea de a pune capăt războiului din Kosovo. România a semnat rezoluția, însă la vremea respectivă mai multe investigații de presă au publicat informații potrivit cărora chiar guvernul ar fi exportat „la negru“ benzină și motorină către Serbia. Adevărul nu se știe nici azi. Au fost însă câțiva ani în care mii de români treceau Dunărea cu bărcile pline cu canistre cu combustibil. Afacerea, care i-a îmbogățit pe mulți, s-a desfășurat practic sub ochii polițiștilor de frontieră. Au apărut atunci vilele ca ciupercile după ploaie. Multe dintre ele, vile cu epoleți.

Cu mulți ani în urmă, o serie de generali și ofițeri din Poliție au fost investigați de conducerea ministerului pentru a justifica modul în care și-au dobândit averile. În principal, ancheta s-a axat pe averile care săreau în ochi, anume vilele de sute de mii de euro construite în stațiuni turistice sau în localități în care nu se aud decât trilurile privighetorilor. Nici unul dintre cei anchetați nu a încăput pe mâna procuraturii, deși veniturile nu acopereau nici măcar terenul pe care era amplasată vila. Rețeta pe care polițiștii au prezentat-o colegilor anchetatori a fost aceea a mătușii Tamara, care îi donase lui Adrian Năstase nu mai puțin de 400.000 de euro. Alții au jurat cu mâna pe caschetă că au primit cadou de la rude tablouri originale, obiecte de cult, bijuterii, cărți bibliofile, unele daruri datând chiar din timpul comunismului. Anchetatorii din MAI nu s-au dus pe firul moștenirilor pentru a constata că unii dintre donatorii invocați locuiau într-un prăpădit de apartament. Pe de altă parte, cum poți să spui că rudele respectivilor dețineau astfel de valori, când, pe vremea comunismului, Securitatea știa tot ce are omul în casă, până și în cămara cu murături? Sau, cînd Biserica era prigonită, cum ajungeau obiectele de cult din biserici în casele unor mercenari ai sfințeniei?

Infractorii pe mâna infractorilor

De-a lungul a 30 de ani, realitatea ne arată că unii polițiști au comis și comit aceleași infracțiuni ca și infractorii civili: fapte de corupție și abuz în serviciu, evaziune fiscală, afaceri cu grupări mafiote, promovări ilegale în funcții de conducere. S-a dovedit că unii dintre oamenii legii au divulgat informații din dosarele celor anchetați, alții au dat bani cu camătă – toate acestea și încă altele sunt infracțiuni pe care polițiștii din serviciul judiciar sau din cel de crimă organizată le anchetează.

Nu puține sunt cazurile în care polițiștii au fost reclamați că în cursul anchetei au fost bătuți, maltratați și batjocuriți. În septembrie anul trecut, doi tineri au reclamat nouă agenți de poliție că au fost bătuți cu bestialitate pentru că le-au atras atenția că nu poartă mască de protecție. Conform procurorilor de caz, unul dintre tineri a fost dus pe un teren viran și bătut crunt aproximativ o jumătate de oră, iar unul dintre agenți a urinat pe el. Celălalt a fost încătușat și lăsat pe o stradă mărginașă. Opt dintre aceste specimene în uniformă au fost arestați, iar unul este cercetat în stare de arest la domiciliu.

Cazurile de violență ale unor agenți de poliție sunt deseori mușamalizate de superiori. Este și cauza pentru care mulți români, mai ales de la țară sau din orașele mici, nu reclamă astfel de abuzuri. Le e frică. Așa cum le-a fost frică și în regimul comunist. Toți se cunosc între ei și se acoperă unii pe alții. Lumea e mică și se așteaptă la tot felul de șicane.

Poliția din România are peste o jumătate de milion de dosare cu autor necunoscut. Unele infracțiuni sunt de mult prescrise. Și totuși, cunoscând această încrengătură de violențe, de avansări, pe pile, de jocuri de interese, de afaceri murdare cu politicieni, pentru anul universitar 2020-2021, la Academia de Poliție au fost șase candidați pe un loc. La Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ au fost doar trei.