Porunca crizei: Iubeste-ti tocilarul!

E cam retras. Cu lumea nu stabileste relatii usor. E tacut, timid si isi petrece timpul mai mult prin biblioteci. Cand se aseaza la calculator de obicei cauta ceva. Prin chaturi sta destul de putin, iar atunci numai printre ai lui. "Ai lui" sunt fosti colegi de scoala sau de facultate. Ei sunt aceia in grupul carora se integra cu usurinta cand era mai tanar. Ceilalti colegi il tachinau pentru ca era mai dolofan, iar ochelarii nu-i faceau deloc viata mai usoara... A terminat liceul si facultatea printre primii, dar pretul platit a fost povara strigatelor pe care le auzea in fiecare zi: “Tocilarule!”. Nici specializarea sa nu iese din cliseul anilor de studentie. “S-a facut si asta contabil sa stea inchis undeva cu nasul in hartoage”, comenteaza fostii lui colegi cool din liceu. “Nu a vazut lumina soarelui si nici ca o s-o mai vada”.

Dar tocilarul isi vede de ale lui. Blugi de marca si after-shave Armani nu prea il intereseaza. Telefonul mobil nu este 3G, nu stie sa redea ultimul episod din Californication si nici nu primeste mailurile direct pe celular. In schimb rama ochelarilor este o investitie mai mare decat ar face-o oricare dintre cei cool. De ce?! Pentru ca ochii îi sunt foarte solicitati de cantitatea de informatii pe care o parcurge zilnic la locul de munca. In fiecare dimineata, la intrarea in cladire, vede firma luminoasa: “Asociatia contribuabililor germani”.

Tocilarul isi aranjeaza documentele pe birou si se apuca de treaba. Jobul lui este sa monitorizeze cheltuielile publice, cu alte cuvinte se uita unde arunca statul cu banii. Mai e putin si se publica “Lista neagra” pe anul acesta, unde sunt trecute toate excesele guvernului central. Termenul a fost amanat datorita crizei financiare si a unor efecte care trebuiau neaparat consemnate.

Astfel tocilarul constata ca, desi statul german este reprezentat in consiliile de administratie ale unor banci de investitii habar nu a avut de afacerile pe care acestea le-au derulat in sectorul american subprime. Mai mult, se pare ca si primariile oraselor s-au aventurat in tranzactii de tip “swap” speculand cu banii publici pe piata americana si pierzand sute de milioane Euro. Contabilul ofteaza deznadajduit.

Apoi trece in revista cazurile stupide. Mari i se deschid ochii in spatele lentilelor cand rasfoieste dosarul “Pavilionului Climateric Rotativ”. Un orasel si-a propus sa aiba servicii turistice mai atractive si sa dezvolte sectorul turismului de sanatate. Asa ca a creat un centru pentru tratamente si un pavilion care se roteste in jurul propriei axe. Investitia: 400.000 Euro. Problema: oraselul nu a avut si nu are niciun pacient, nici stationar, nici ambulatoriu... Urmeaza podul peste autostrada care nu leaga decat doua campuri, intersectia construita unde nu s-a mai continuat soseaua si multe altele.

Tocilarul inchide dosarele si le priveste dezaprobator. Rapoartele sunt gata, urmeaza sa fie incluse in “Lista neagra”. Este multumit. Se gandeste ca a facut ceva bun, ca a ajutat la demascarea unor cheltuieli complet inutile si prostesti din banii cetatenilor. Ajuns acasa se uita la stiri. In mintea lui circula motto-ul asociatiei: “Mizam pe efectul preventiv”. La fel cum s-a intamplat anii trecuti, cand dupa “Lista neagra” Parlamentul a renuntat la a infiinta propriul post de televiziune digitala. A fost o economie de 1 milion Euro, in conditiile in care oricum toate posturile publice si private fac transmisiuni in direct de la dezbaterile parlamentare. Poate ce a descoperit el acum nu se va mai repeta la anul dupa ce lumea va fi aflat cum sunt cheltuite impozitele. In timp ce se spala pe dinti inainte de culcare nu reuseste sa inteleaga cum de intr-o zi un coleg cool l-a intrebat: “Auzi, tu chiar n-ai ce face?”

Oare n-ar trebui infiintata si in Romania o scoala de tocilari?

Autor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu