1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Preşedinte în primetime

25 martie 2009

Pentru a doua oară de când este preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a ţinut la Casa Albă o conferinţă transmisă de posturile de televiziune din întreaga ţară, la o oră de maximă audienţă.

https://p.dw.com/p/HJAV
Barack Obama în timpul conferinţei de presă susţinută la Casa Albă.Imagine: AP

Apariţia în primetime a lui Barack Obama la televizor face parte dintr-o amplă strategie politică ce vizează familiarizarea populaţiei americane cu măsurile pe care guvernul doreşte să le aplice în economie şi nu numai. Tocmai de aceea, una din temele principale ale conferinţei de presă susţinută de Obama a constitut-o cheltuielile bugetare, care au depăşit simţitor trei mii de miliarde de dolari.

Obama şi-a apărat cu fermitate politica neuitând să aducă aminte americanilor că investiţiile în sănătate, educaţie şi mediu trebuie urgentate. Astfel, a mai spus el, economia americană va putea fi din nou aşezată pe o temelie solidă. Chiar dacă este adeptul reducerii pe termen lung a deficitului bugetar, preşedintele american a declarat că este dispus să accepte un compromis în această chestiune.

Deloc surprinzător, republicanii critică vehement abordarea lui Obama şi cataloghează planurile acestuia drept iresponsabile. De cealaltă parte, democraţii s-au apucat deja să lucreze la un proiect de buget ce restrânge cheltuielile publice în multe domenii.

Fermitate

Preşedintele american a rămas ferm pe poziţii şi când a venit vorba despre măsurile luate de guvern pentru combaterea efectelor crizei financiare. Acestea, a spus Obama, vor crea locuri de muncă şi vor oferi o mână de ajutor celor care şi-au cumpărat o casă şi care trebuie să îşi achite creditele. Criza financiară, a mai spus preşedintele, trebuie să-i înveţe pe toţi să fie mai responsabili.

„Bancherii şi managerii de pe Wall Street trebuie să recunoască faptul că îmbogăţirea pe spinarea plătitorilor de taxe este impardonabilă. Să admită că timpurile câştigurilor disproporţionate şi ale speculaţiilor lipsite de scrupule sunt la final. Nu avem însă voie să demonizăm orice companie care doreşte să facă profit”, a declarat Barack Obama.

Influenţă sporită a statului

Acestea sunt principiile care pun în mişcare motorul economiei, crede preşedintele american. Preşedinte care acum câteva zile a folosit cuvinte foarte tăioase la adresa managerilor companiei de asigurări AIG, ale căror bonusuri enorme au fost plătite din bani publici.

De altfel, la insistenţele lui Obama, Senatul american şi-a dat acordul cu privire la o lege care conferă statului american o influenţă mărită asupra companiilor care primesc ajutoare de la stat. Până acum, acest lucru era posibil exclusiv în cazul băncilor.

Despre politica externă, Obama nu a fost întrebat aproape nimic. Acesta a declarat lapidar că Statele Unite vor combate mai eficient criminalitatea la graniţa cu Mexicul împreună cu guvernul acestei ţări.

Autori: Christina Bergmann / Vlad Drăghicescu

Editor: Ovidiu Suciu