1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Preşedintele vrea lege în Parlament pentru uninominalul majoritar

Ovidiu Suciu30 noiembrie 2007

Acord în Parlament între PD, PLD şi PSD pentru votul majoritar uninominal - aceasta este dorinţa preşedintelui Traian Băsescu, după consultările cu partidele parlamentare care au acceptat să vină la Cotroceni.

https://p.dw.com/p/CV0b
Traian Băsescu luptă pentru varianta sa de uninominalImagine: AP Photo

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după consultările cu partidele politice, că exista posibilitatea realizării unei majorităţi în legislativ, pentru ca voinţa celor care s-au pronunţat la referendum pentru introducerea votului uninominal să fie respectată.

El a arătat că acest lucru poate fi realizat, deoarece PD şi PLD au declarat că susţin proiectul legislativ privind acest sistem de vot, iar PSD a depus în parlament încă din 2005 o astfel de iniţiativă.

Traian Băsescu consideră că acest lucru este necesar pentru că altfel românii vor avea sentimentul, iar prin acţiunea partidelor li se va confirma acest sentiment, că votul lor nu contează.

Şeful statului s-a referit şi la necesitatea realizării unui pact pentru educaţie, declarându-se dezămagit de absenţa de la consultări a PNL, PSD, PRM şi PC. El a apreciat că acestea încearcă, prin declaraţii, să atragă simpatia profesorilor şi a studenţilor, dar când au ocazia să prezinte soluţii pentru problemele din sistem, nu fac acest lucru.

Mircea Geoană: Preşedintele încearcă să mascheze eşecul referendmului

Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat pentru Radio România Actualităţi că prin consultarile şefului statului cu partidele politice pe tema votului uninominal si a Pactului national de educatie, Traian Basescu a incercat sa minimalizeze esecul referendumului din 25 noiembrie.

Aussenminister Mircea Dan Geoana, Rumänien
Mircea Geoană nu s-a prezentat la consultăriImagine: AP Photo

Mircea Geoană: “Prin stilul sau inconfundabil, presedintele Traian Basescu a incercat sa combine doua teme complet diferite, tema uninominalului cu tema educatiei nationale, ambele, idei si initiative ale Partidului Social Democrat. Legea pe care presedintele a propus-o prin referendum populatiei Romaniei spre aprobare este legea PSD, iar Pactul national de educatie propus partidelor parlamentare catre dezbatere este o initiativa a partidului nostru pe care am sustinut-o si o sustinem în continuare.”

Geoană crede că este regretabil faptul ca presedintele incearca sa mascheze esecul referendumului prin ceea ce a numit pseudo-consultarile de la Cotroceni.

“Este regretabil faptul ca presedintele considera o populatie a Romaniei ca fiind activa din punct de vedere politic, iar segmente largi de populatie care nu au considerat ca este util sa participe la acest vot sunt considerate ca fiind inactive. Probabil ca bucurestenii, cei din Timisoara, din Cluj sau din alte orase mari ale tarii sunt consiedrate de presedinte ca fiind inactive din punct de vedere politic”, a mai spus Geoană.

Alte declaraţii după consultări, preluate de la agenţia RADOR:

Emil Boc, PD: “Nu ne asumam paternitatea votului uninominal, nu ne asumam nici macar paternitatea unui asemenea proiect cu vot uninominal in doua tururi de scrutin. Invitam toate formatiunile politice si in special PSD, care are o varianta de vot uninominal asemanatoare depusa la parlament, sa sustina acest proiect, in interesul national al Romaniei de a schimba actuala clasa politica. Diferentele intre proiectul nostru si cel al PSD nu sunt majore.”

Kelemen Hunor, UDMR: “Consideram ca votul uninominal majoritar in doua tururi de scrutin va insemna o nereprezentare politica a minoritatii maghiare din Romania, deci nu putem sustine o varianta sinucigasa nu pentru UDMR, ci pentru comunitatea maghiara din Romania. Consideram ca voturile exprimate trebuie transformate in mandate si consideram ca sistemul propus de `Pro Democratia` si sistemul pe care guvernul si-a asumat raspunderea este un sistem just, echitabil, echilibrat.”

Varujan Pambuccian, grupul minorităţilor naţionale: “In momentul de fata, sistemul de invatamant pune in pericol economia Romaniei - si nu spun vorbe mari cand spun lucrul asta. Exista o criza deja vizibila de forta de munca angajabila. Cand spun `forta de munca angajabila` nu pun o egalitate intre numarul celor care detin diplome de un fel sau altul si posibilitatea ca ei, prin cunostintele pe care le au, sa prezinte interes pentru economie.”

Theodor Stolojan, PLD: “Vom sustine proiectul de lege care a fost depus pentru vot uninominal majoritar. Luni vom depune si noi, PLD, un proiect de lege pentru modificarea Legii referendumului.”