Prețiosul timp al oficialului român

Chiar nu e. Și, mă rog, de ce-ar fi, domle? Aveți puțintică răbdare! Nu doar că Iohannis nu s-a coborât până acum să-și deranjeze paltonul ca să efectueze o călătorie la Kiev, deși colegii săi central și est-europeni l-au vizitat între timp pe Zelenski de mai multe ori, spre a-și semnaliza solidaritatea cu Ucraina atacată. Dar președintele nici măcar nu simte nevoia să le dea românilor vreo explicație pentru misterioasa lui întârziere, care erodează prestigiul și credibilitatea României.

Iohannis s-a adaptat perfect cutumelor dâmbovițene. Oficialul român are, din principiu, tot timpul din lume. Și chiar ceva mai mult. Dregătorul nu slujește statului și cu atât mai puțin neamului, ci darului minunat care e timpul său infinit de prețios, pus la dispoziția demnitarului, de Providență.

Cui slujește amploaiatul român

Cine are tupeul să i-l ia lui, înaltului funcționar, cel mare și tare, care nu-și păstorește țara, ci mai degrabă și mai cu spor repaosul, cel imposibil de sacrificat. Căci oficialul nu-și jertfește binemeritata pauză decât dacă, vai, chiar nu mai are încotro. În fișa postului său vacanța e precum capitala între prăfuitele orașe de provincie ale unei țări. Ca perla coroanei, față de niște biete și umile pietre semiprețioase. Pe veci inubliabil, în context, rămâne ex-pesedistul Dan Mihalache.

Cândva s-a dat de trei ori peste cap, a devenit penelist, șef de campanie al lui Iohannis și, ca răsplată pentru victorie, s-a văzut uns ambasador la Londra. Dar apoi cineva l-a stingherit.

Nu atât un sângeros atentat terorist islamist comis la Londra cu morți și zeci de răniți în timp ce el era ministrul României în capitala Regatului Unit l-a deranjat rău pe slujbașul statului român, cât cererile de informații ale celor care doreau să afle dacă sunt printre victimele statului islamic și români. Replica sa a rămas memorabilă. Dan Mihalache a declarat că ”atacul…de la Londra i-a stricat un pic seara” pe care o petrecea la București în calitate de ”naș de cununie”. Sunt ”în ţară, care e problema? Am fost chiar naş. Eu nu pot să îmi planific năşiile în funcţie de atentate”… s-a rățoit el la persoana care-i tulburase și stingherise petrecerea cu întrebările sale îngrijorate. ”Asta e viaţa”, mai adăugase stoic diplomatul lui Iohannis, fără pic de înțelegere pentru inoportunarea sa.

Șapte persoane își pierduseră viața și alte aproape 50 fuseseră rănite atunci la Londra, după ce o camionetă intrase în trecători pe London Bridge iar trei bărbați înjunghiaseră oameni pe străzi și în baruri. Fuseseră puși pe fugă de un muncitor român înarmat cu un făcăleț înainte ca atacatorii să fie împușcați de forțele de ordine. Florin Morariu, eroul cu făcălețul care-i confruntase pe ferocii teroriști, primise înalta distincție britanică pentru curaj al reginei: „The Queen’s Commendation for Bravery„. Dar el, desigur, nu era decât un simplu și brav om al muncii. Iar nu un oficial român.

Ce-ar fi fost dacă era? Și dacă lua exemplu de la colegii săi birocrați? Dacă ar fi rămas cu mâinile în sân ar fi fost înțeles pe deplin, desigur, de Mihalache et comp. Nu și-ar fi stricat el ”un pic seara”, întrerupându-și ”datoria de naș de cununie” ca să se bată cu niște asasini comițând ditai baia de sânge, care puteau să mai aștepte alți români curajoși să-i ia la goană un pic mai târziu.

Nunți, botezuri, cumetrii. Și sărbătoarea de Rusalii

Mare nevoie ar avea nu doar românii, ci toți europenii de lideri curajoși ca Zelenski. Sau măcar ca brutarul Florin Morariu. În schimb au parte din plin de lorzi Jim și de lei paralei ca regele animalelor din Vrăjitorul din Oz. Și apoi de oștiri întregi de Brânzovenești, Cațavenci și Farfurizi.

Să avem puțintică răbdare, ni se tot cere. Nu doar de la București. Ci și de la Berlin, Paris, Roma, Budapesta și Viena. Și ni se tot repetă. Ca să ne intre bine și definitiv în cap că nu e nicio urgență înarmarea Ucrainei, că Rusia ferească cerul să vrem s-o învingem ”umilind-o”, că putem s-o ținem ca până acum cu finanțarea războiului de agresiune putinist și genocidul aferent prin plata unui miliard pe zi pentru gazele importate de nemți și petrolul cumpărat la Moscova de unguri și de alții.

Nu că meteahna cu pricina ar fi fost arendată și rezervată exclusiv mândrelor capitale europenești.

Luni dimineață, cozile de tiruri pentru ieșirea din țară erau de aproape 20 de kilometri, relata Monitorul de Suceava. Problema, pentru prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, nu era la instituțiile statului, ci ”la comisionarii vamali și brokerii care și-au sistat activitatea de Rusalii…Căci în acest weekend…brokerii și comisionarii vamali și-au luat liber, atât pe partea noastră, cât și, surprinzător, pe partea ucraineană, deși la ei nu știu dacă erau sărbători.”

Dacă prefectul de Suceava nu știe, oare cine să știe? Și de ce autoritățile n-au prevenit situația? Pentru că nu-și strică ei seara, un pic? Și cu atât mai puțin weekendul, rusaliile, vacanța? S-o întrebăm pe Aglae Popesco din schița ”Urgent”? Pe Costăchel Gudăru, avocat din ”Telegrame”?

Marți după-amiază, timpul de așteptare la Vama Siret era de 900 de minute pentru autocamioane. Bine că nu ținea, mai știi, nouă luni, cât ar fi nevoie, naturaliter, pentru nașterea unui copil! Ceea ce, precum vacanțele prezidențiale și nunțile nășite de diplomații săi ar fi putut descrie și nenea Iancu. De pildă în ”Telegrame”

Onor. prim-ministru
Bucureşti.
Directoru prefecturi locale Raul Grigoraşcu insultat grav dumnezeu mami şi palme cafinè central. Ameninţat moarte. Viaţa onorul nesigure. Rugăm anchetat urgent faptu.
Costăchel Gudurău
avocat, aleg. coleg. I, fost deputat.
*
Onor. prim-ministru
Bucureşti.
Repet reclama telegrama No… Petiţionat parchetului. Procoror lipseşte oraş mănăstire maici chef. Substitut refudat pără vini procoror. Tremur viaţa me, nu mai putem merge cafinè. Facem responsabil guvern.
Costăchel Gudurău…”

În România se așteaptă alt război, mai corespunzător

Cireașa de pe tort n-au pus-o însă birocrații bucovineni. Ci Ministerul român al Apărării, păstorit de onor dom Dâncu, ”pesedistul dăștept”, cum i-a spus, vag frivol, pe vremea când mai era voie să critici ”ciuma roșie”, un amic cam neobrăzat. În condițiile în care drona e arma cheie în războiul postmodern, Ministerul lui Dâncu și-a permis să-i anuleze României singura licitație de achiziție de drone pentru armată, punând pe butuci și o lucrativă afacere pentru forța de muncă românească.

Căci arma israeliană, adaptată cerințelor moderne ale armatei britanice, urma să fie fabricată de celebrul concern Elbit, din Haifa, și de partenerii săi, în joint venture cu Thales, dar nu în Israel, ci pe meleagurile românești. Dar n-a vrut dregătoria lui Dâncu. N-a vrut și pace bună.

Aveți puțintică răbdare, îmi răsună, invariabil, în urechi. Ce nevoie să avem noi, în Românica, acușica, de ”modelul Watchkeeper X”, o dronă modificată după cerințele armatei britanice?

Poate vreți să știți de ce autoritatea patronată de pesedistul cu studii înalte a tratat cu refuz concernul israelian? Simplu. Pentru că, țineți-vă bine, oferta ”nu corespundea caietului de sarcini”.

Oferta, afirmă producătorul (și avem motive întemeiate să-l credem), era mai bună. Marfa ar fi fost mai eficientă în război. Prin urmare devenise inacceptabilă și intolerabilă pentru Minister. Care nu consideră că e vreun război barbar care tulbură și stingherește lumea la granița onoratei țărișoare: iar nefiind pericol, se poate lipsi de dronele cele mai bune de pe piață. Așa că s-a sistat licitația.

Instructive antecedente celebre

Când se va rezolva problema? Rapid. Precum problema școlii de fete a cărei directoare îi scria ”Urgent”, prin octombrie 1899, apud Caragiale, d-lui ministru al Instr. Public:

”Domnule ministru, în repetate rânduri am cerut la onor. primărie locală să ne libereze combustibilul de care are școala noastră necesitate din cauza gerului aspru prin care trecem în acest anotimp fără nici un rezultat, asa încât tremurăm de viața noastră și a elevelor, cari nici nu mai vin la școală încă dinaintea vacanțelor, fiindcă părinții au aflat și temându-se nu le mai permit până ce nu vom putea da foc. Însuși d. revizor școlar Lazăr Ionescu-Lion a vizitat școala, constatând lipsa noastră de căldură si a inaintat o adresa inca din anul trecut 15 decembrie cu No. 4599, către d. primar local, dar si aceasta a rămas tot litera moartă, căci școala se afla în aceeași mizerie, încât nu se mai poate zice că aceasta este o umanitate, lăsând astfel să sufere elevele.

Așadar ne adresăm cu cel mai profund respect d-voastre spre a lua urgent orice măsuri veți crede de cuviință pentru a face să înceteze barbaria prezentă.

Binevoiți, d-le ministru, etc. Directoare, Aglae Poppesco

Prompt, Ministerul Instr. Publice si Cultelor răspundea, tot urgent, trei luni mai târziu:

”D-sale d-lui revizor școlar al distr. X…
urgentă.

Domnule revizor,

Doamna Aglae Poppesco, directoarea școalei de fete No. 1 din urbea Z…, ni se plânge că primăria locală nu dă școalei lemnele necesare pentru încălzitul claselor.

Anexându-vă raportul doamnei directoare, vă invităm a face imediat o anchetă la școală si a ne raporta de urgență.

Primiți, etc.
p. Ministru, indescifrabil
*

Revizorul școlar al distr. X… No. 103 – replica salvator după altă lună, dar nu mai puțin urgent:

”D-sale d-lui ministru al Instr. Publice și Cultelor
urgentă.

Domnule ministru,

Imediat ce am primit ordinul dv. cu no. 10.001 din 15 ianuarie, m-am transportat la școala de fete No. 1 din urbea Z… si am constatat că raportul doamnei directoare respective este în totul adevărat. În adevăr, am găsit din cauza frigului pe jumătate școala despopulată complet, iar restul tușind toate și dureri cu umflătură în gât, pentru care chemând pe d. medic al urbei, a constatat mai multe cazuri de amigdalită, adica gâlci, care poate degenera mai cu seama la copiii anemici și limfatici, prin diferite complicațiuni foarte adesea contagioase. De aceea, d. medic a opinat că ar fi mai bine daca s-ar închide școala, spre a nu lua proporțiuni mai mari.

Cu cel mai profund respect viu dar a vă ruga, în interesul salubrității, să-mi dați de urgență un ordin în consecință, sau să interveniți pe lângă onor. primăria locală să libereze combustibilul de care simte nevoie cursurile.
Binevoiți, d-le ministru, etc.
Revizor școlar…,”

Cestiunea, după alte săptămâni și luni, ajungea în Parlament. Era interpelat Guvernul.

”Camera Deputatilor. Sesiunea prelungită. sedința de la 1 martie
D. Al. Lingopolu: Am cerut cuvântul ca să fac o întrebare d-lui ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice: știe oare d-sa în ce stare de mizerie s-a aflat iarna aceasta școala de fete No. 1 din urbea Z… lipsită de combustibilul necesar deoarece nu i l-a liberat primăria locală, bântuită de boale din această cauză și conform avizului medicului local chiar suprimarea cursurilor?

D. ministru al Cultelor: Răspunz onor. deputat ca, în urma raportului revizorului școlar local, ministerul a luat măsuri urgente ca primăria să libereze conform legii combustibilul necesar acelei școale.

După alte săptămâni duduia Aglae Poppesco era în fine încunoștințată că:

”Primăria urbei Z… No. 3.712 – 15 martie

D-sale doamnei directoare a școalei de fete No. 1
din urbea Z…
urgentă.

Doamna!
Mâne veți primi la școala ce cu onoare o dirijați 5 (cinci) care de lemne cer curat, prima calitate, și vă rugăm să binevoiți a ne răspunde urgent de primirea combustibilului.
Primiti, d-na directoare, etc.”

Vă enervează calmul afișat în consemnarea acestui schimb de misive de nenea Iancu? Vi se pare că n-ar mai fi timp? Ei, aș! Aveți puțintică răbdare domnilor! Încă puțin și ne activăm!