1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Premieră pentru administraţia Obama

22 iulie 2009

Preşedintele american Barack Obama îl întâmpină pentru prima oară pe primul ministru al Irakului, Nuri al-Maliki, la Casa Albă. Pe ordinea de zi a discuţiilor: reconstrucţia Irakului şi starea securităţii din regiune.

https://p.dw.com/p/Iv3N
Imagine: AP

Preşedintele american Barack Obama şi premierul irakian Nuri al-Maliki trebuie să redefinească relaţiile bilaterale. Pe de o parte din cauza retragerii treptate a trupelor americane din Irak, iar pe de altă parte datorită faptului că administraţia de la Washington îşi concentrează în prezent atenţia asupra Afganistanului. Guvernul irakian doreşte să obţină din partea Statelor Unite atât susţinere în problemele economice cu care se confruntă, cât şi o cooperare în comerţul bilateral. Al-Maliki intenţionează să convingă investitorii americani că Irakul este o ţară suficient de stabilă pentru afaceri, mai ales ţinând cont de rezervele de petrol substanţiale. Totuşi, ştirile privind noile atentate din Irak nu contribuie la câştigarea încrederii posibililor investitori.

Pentru americani, problema securităţii se află în continuare pe primul loc. În ultimele zile, generali americani au atras atenţia, în interviuri televizate, asupra pericolului sporit cu care sunt confruntaţi militarii în Irak. Generalul Daniel Bolger, comandantul diviziei de la Bagdad, a protestat oficial faţă de felul restrictiv în care clasa politică irakiană interpretează tratatul bilateral care prevede retragerea treptată a trupelor americane.

Tensiuni în teren

Irak Flagge mit Präsident Maliki Grafik : DW
Premierul irakian Nuri al-Maliki

Forţele de securitate irakiene cer soldaţilor americani să nu întreprindă nimic fără aprobarea guvernului de la Bagdad. Trupele Statelor Unite trebuie să solicite aprobarea pentru a acţiona şi în cazuri în care miltarii americani sunt ameninţaţi direct, a spus Bolger. În cadrul unei conferinţe de presă la Bagdad, generalul a declarat că "la toate operaţiunile militare la care am participat au existat tensiuni între trupele americane şi cele irakiene. Situaţia se ameliorează însă cu fiecare zi."

Aproape concomitent, la Washington, şeful Pentagonului, Robert Gates susţinea că nu există tenisuni între forţele de securitate irakiene şi armata Statelor Unite. "Cooperarea cu forţele de securitate irakiene funcţionează mult mai bine decât e prezentată ea în presă opiniei publice."

Întrebat dacă trupele americane sunt puse de cele irakiene sub "arest la domiciliu", Gates a replicat că "poate faptul că politicienii irakieni s-au decis pentru o astfel de linie politică este un semn că acţiunile noastre au reuşit pe deplin."

Ceea ce înseamnă că liderii politici irakieni vor să convingă populaţia că dependenţa de trupele americane s-a diminuat considerabil. În prezent, în Irak mai sunt staţionaţi 130.000 de soldaţi americani, care vor părăsi ţara până cel târziu în anul 2011.

Autor: Sabine Müller/Maria Pascu
Redactor: Robert Schwartz

Irak / US-Truppenabzug
Forţele americane se retrag din oraşele irakiene. Trupele locale preiau controlulImagine: AP

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră

Explorează oferta noastră

Arată mai multe articole