1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Presa, justiţia şi guvernarea

Cristian Ştefănescu8 decembrie 2008

Negocierile dintre cele patru formaţiuni politice din viitorul Parlament al României se află în plină derulare. Declaraţiile liderilor sunt deocamdată fie criptice, fie complet contradictorii. Domină incertitudinea.

https://p.dw.com/p/GBU3
Imagine: picture-alliance/ dpa

Prea putini dintre actorii politici distribuiti,de-a lungul negocierilor, în roluri de prim plan au opinii sau pareri certe. Unul dintre acestia este pesedistul Radu Mazare, vocea social-democrata care avanseaza intens varianta ramânerii în opozitie. Primarul orasului Constantei face subiectul acestei corespondente transmise din Bucuresti de Cristian Stefanescu.

Cu ani buni în urma, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigatii a coordonat o serie de anchete publicistice în urma carora a fost redactata o - sa-i spunem asa - radiografie a criminalitatii organizate în judetul Constanta. Demersul jurnalistic s-a concretizat în articole, publicate inclusiv într-un cotidian central, ce reliefau legaturi strânse de afaceri între administratia locala, politiceni si lumea interlopa din Constanta. Printre personajele incriminate s-a aflat si primarul orasului-port, Radu Mazare. Nici unul dintre cei care au contribuit la investigatia media coordonata de CRJI, nu au avut întâlniri cu primarul constantean în fata instantei. Mai mult, chiar, anchetele Directiei Nationale Anticoruptie demarate în jurul lumii interlope de la malul marii au folosit inclusiv informatii scoase la iveala de jurnalisti. Peste acestea s-a mai depus carne, fie prin noi dezvaluiri ale presei, fie prin declaratiile unor adversari politici ai actualei administratii locale.

Dar nu despre declaratiile politice vom vorbi ci despre modul în care functioneaza relatia dintre autoritatile locale si celelalte puteri din judet, mai bine zis presa si justitia.

Investigatia lansata de CRJI, si care îl plasau pe primarul Radu Mazare în relatii de afaceri cu diverse clanuri din Constanta, nu s-a încheiat la tribunal, descifrarea implicita fiind urmatoarea: acuzatiile cuprinse în materialul de presa nu au fost contestate. Ca atare, un alt ziarist care le-a folosit ulterior putea fi, în cel mai fericit (sau nefericit) caz, acuzat de plagiat. Un ziarist chiar le-a folosit, ulterior, dar spre deosebire de grupul CRJI, este vorba despre un ziarist constantean. Daca, în cazurile precedente, oficialii locali si interlopii amintiti în materialul publicat s-au ferit sa dea ochii în instanta cu jurnalistii acuzatori, întrucât ar fi trebuit sa îsi apere onoarea departe de propriul fief, de data aceasta, batalia în justitie urma sa fie dusa chiar acasa, la Constanta. Aceasta, în conditiile în care, la nivelul întregii tari, politizarea institutiilor locale este un secret public.

Filmul pe care vi l-am prezentat se subscrie articolului 10 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede clar protectia jurnalistului care a exprimat de buna-credinta opinii cu privire la situatii de interes public, pornind de la o minima baza factuala. Este vorba despre reactia documentelor europene la tentativele de inhibare sau intimidare a jurnalistilor care propun dezbaterea libera a subiectelor fata de care autoritatile au, prin natura pozitiei lor, un avantaj disproportionat fata de orice alt actor al scenei publice.

Un alt detaliu interesant este faptul ca reluarea acuzatiilor s-a produs în cadrul unei emisiuni televizate la care nu doar jurnalistul acuzator era prezent ci si însusi acuzatul. Cu atât mai acoperita de Conventia Europeana era situatia. Ceea ce, însa, nu l-a determinat pe Radu Mazare sa se rezume la simpla contestare, fata în fata cu acuzatorul, a celor spuse la adresa lui.

Chiar daca, într-o prima faza, justitia locala a dat câstig de cauza jurnalistului, primarul Mazare a atacat sentinta iar Curtea de Apel din Constanta i-a dat câstig de cauza, obligând jurnalistul constantean la plata a 57.000 de lei daune morale si cheltuieli de judecata. Jurnalistul, Feri Predescu, se va adresa Curtii Europene a Drepturilor Omului, fiind asistata, în acest sens, de organizatia civica APADOR - CH. Ceea ce, probabil, va consolida pozitia României de lider incontestabil al proceselor pierdute în fata propriilor cetateni la Curtea Europeana.