1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Previziuni sumbre în ajunul summitului financiar G-20

Alexandra Sora14 noiembrie 2008

Vor ajuta, oare, măsurile de reanimare a economiei germane propuse de guvernul de la Berlin? Şi cum vor continua relaţiile Uniunii Europene cu Rusia în vremurile crizei economice?

https://p.dw.com/p/FunH
Imagine: APTN

Editorialiştii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung se arată sceptici în urma concluziilor sumbre ale raportului de toamnă privind evoluţia economiei germane. În anii precedenţi, specialiştii se pronunţaseră mereu împotriva unor programe de intervenţie ale statului pentru îmbunătăţirea conjuncturii economice, amintesc jurnaliştii din Frankfurt. Cu toate acestea, experţii propun acum investiţii crescute ale statului în educaţie şi scăderea considerabilă a impozitelor. "Recomandările aşa-numitului sfat al înţelepţilor nu vor scoate însă economia germană din recesiune, cu toate că măsurile propuse nu sunt deloc dăunătoare pe termen lung", conchide Frankfurter Allgemeine Zeitung.

În vremurile recesiunii, toate ziarele sunt cu ochii pe summitul financiar G20 care se desfăşoară la acest sfârşit de săptămână. "Nu putem spera la rezultate imediate în urma reuniunii la vârf", scrie cotidianul francez La Croix. "Vestea cea bună este însă aceea, că potentaţii comunică măcar, în loc să se izoleze în timpurile de criză." Le Monde se arată mai optimist, şi speră ca însăşi faptul că se organizează o reuniune atât de importantă în vederea asanării crizei financiare ar trebui să lanseze deja un semnal pozitiv spre pieţele financiare şi să contribuie la stabilizarea lor. Ceva mai sceptici se arată editorialiştii danezi de la Jyllands-Posten, care deplâng decizia lui Obama de a nu participa la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din cele 20 de ţări puternic industrializate: "La prima vedere, atitudinea preşedintelui ales este de înţeles, din moment ce Bush mai este preşedintele Statelor Unite până când Obama va prelua oficial mandatul pe 20 ianuarie", opinează jurnaliştii danezi. "Din păcate însă, actuală criză este atât de gravă, încât lumea nu poate să aştepte până când se instalează Barack Obama la Casa Albă. Nu ne putem permite în momentul de faţă nici să ne întrebăm timp de luni de zile cum îşi va folosi, oare, noul preşedinte puterea în faţa industriei financiare."

Regimurile totalitare îşi arată colţii după victoria lui Obama

Problemele cu care se va confrunta Obama nu sunt doar de ordin financiar, subliniază Die Welt. Euforia victoriei electorale a fost umbrită de Coreea de Nord şi Iran, care nu se sfiesc să-şi arate colţii. Cotidianul berlinez aminteşte că "regimul totalitar din Coreea de Nord a închis graniţele cu Coreea de Sud, iar guvernul de la Teheran devine tot mai agresiv şi va fi în curând în stare să construiască bomba atomică", astfel încât scutul american anti-rachetă din Europa "devine necesar, în ciuda tuturor criticilor şi a reticenţelor lui Obama".

"Statele Europei Centrale şi de Est vor demonstra duritatea necesară faţă de Moscova"

Şi summitul UE-Rusia de la Nizza revine în atenţia editorialiştilor. "Un nou acord de parteneriat între Uniunea Europeană şi Moscova reprezintă răspunsul cel mai raţional la actuala criză a conjuncturii economice, sunt de părere reprezentanţii industriei, iar politicienii de la Bruxelles nu îi vor contrazice", scrie ziarul vienez Der Standard, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung opinează: "Din moment ce dependenţa este reciprocă, reluarea negocierilor cu Moscova nu trebuie interpretată drept semn de slăbiciune din partea Uniunii Europene. Iar duritatea necesară faţă de Moscova o vor demonstra cu siguranţă statele membre din Europa Centrală şi de Est, care nu şi-au uitat experienţele din sumbrele vremuri sovietice."