Prognozele economice sunt irelevante

Criza financiară globală şi cea a datoriilor din zona euro ne-au oferit cel puţin o lecţie: cercetarea economică nu are instrumentele necesare pentru a semnaliza apropierea unor asemenea evenimente. Modele de lucru dau rateuri, cercetarea ocoleşte realitatea. Frank Riedel, profesor de matematică şi economie la Universitatea Bielefeld şi director al Centrului pentru Economici Matematice, autorul cărţii "Vina economiştilor", crede că "prognozele nu au nici o bază ştiinţifică".

Germania are aproximativ 40 de milioane de gospodării şi vreo două milioane de firme. Dar pentru că oamenilor de ştiinţă le este cam complicat să ţină contabilitatea tuturor celor 42 de milioane de bugete, preferă să reducă totul la două modele standard, pe care le declară relevante: Apartamentul Germania şi Germania SRL. "Cele două modele sunt eficiente dacă vrei să explici anumite standarde comportamentale, în registru filosofic. Dar n-ai să poţi calcula matematic o creştere economică", este de părere Riedel.

Majoritatea metodelor matematic-statistice ignoră pieţele financiare - or, crizele recente au demonstrat că, în economia reală, instabilitatea şi absenţa încrederii la nivelul băncilor afectează semnificativ creditele şi investitorii, piaţa munci şi pe cea a bunurilor, completează profesorul din Bielefeld.

Punând cap la cap factorii perturbatori, matematicianul şi economistul Riedel sugerează că nu doar cifrele de după virgula prognozelor sunt relative; în realitate, o prognoză credibilă ar trebui să ofere o marjă de 2,5 sau chiar trei procente.

Max Otte, economist, manager de fond de investiţii şi publicist (autor al cărţii profetice "Vine crahul", apărută în 2006), argumentează oarecum similar, sugerând că ştiinţele economice au fost acaparate, după cel de-al doilea Război Mondial, de dogmatism matematic şi şcolastică. Lucrurile, comentează Otte, "ar sta altfel dacă cercetătorii economiei s-ar deschide înspre sociologie şi ar accepta că în procesele sociale se pune întotdeauna problema structurilor de putere". Economiştii, aminteşte Otte, pleacă mereu de la premisa că piaţa rezolvă totul. "Dar nu există piaţa. Există multe pieţe distincte, cu ritmuri diferite şi funcţionări autonome".