1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Programul Monicăi Macovei

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti2 octombrie 2014

Candidata independentă la prima funcţie în stat, Monica Macovei, şi-a prezentat programul electoral sub o formă insolită, care defineşte însă perfect cea mai mare parte a orientării sale politice.

https://p.dw.com/p/1DOjs
Monica MacoveiImagine: Monica Macovei

Monica Macovei şi-a prezentat programul politic sub forma a ”10 porunci”, la fel ca în Biblie (Ieşirea, cap 20). Pentru cineva care a propus evacuarea orelor de religie din şcoală, pare surprinzător. Mulţi dintre partizanii candidatei, oameni care merg duminica la biserică, au fost puşi într-o situaţie delicată. Unii poate s-au îndepărtat, alţii au căutat o ieşire abilă, aşa cum a făcut Adrian Papahagi, care declara, în linii mari, că preferă un om cinstit unui credincios făţarnic (deşi nu asta era problema!). În cele din urmă, Monica Macovei, conştientă că riscă să-şi piardă ”aripa dreaptă”, s-a străduit să şteargă impresia proastă, făcând, tam-nisam, tot felul de trimiteri biblice, în timp ce unii dintre prietenii săi lansau aluzii la o credinţă intimă care nu se cere mărturisită. Dar ireparabilul se produsese şi nu mai rămânea decât să fie asumat. Or, decalogul Monicăi Macovei nu este altceva decât asumarea eticii laice până la capăt şi disocierea netă de perspectiva tradiţională. Dacă a simţit însă nevoia să recurgă la acest procedeu antifrastic, înseamnă că decepţia pe care o descoperise pe chipul oamenilor a fost destul de mare.

Ar trebui să începem cu începutul. Cu ani în urmă, pe când era ministru de justiţie, Monica Macovei scria legea ANI şi propunea ca şi preoţii să depună declaraţii de avere şi de interese laolaltă cu prefecţii şi deputaţii. Desigur era vorba de toate cultele, dar ea viza în primul rând ierarhia ortodoxă. Monica Macovei şi cei din preajmă nutresc puternice sentimente anticlericale pe care nu le-au ascuns niciodată. Se arată în biografia ei că se trage dintr-o familie greco-catolică, dar acesta nu este un fapt decisiv. Şi Corneliu Coposu se trăgea dintr-o familie unită cu Roma, într-un chip mult mai important pentru ce înseamnă o genealogie politică şi, totuşi, el facea la începutul anilor 90 precizări clare în privinţa orientării partidului său, dezaprobându-i categoric pe comilitonii care tindeau să-i culpabilizeze excesiv pe ortodocşi. Era vorba nu numai de tact, dar şi de înţelepciune politică. În cazul de faţă, rădăcinile familiale par însă lipsite de importanţă. Am putea poate descoperi la Monica Macovei şi la cei din preajmă o antipatie faţă de Biserica Ortodoxă care vine pe filiaţie lovinesciană, dar ea pare să fi mers mult mai departe, avansând, împreună cu o bună parte a societăţii româneşti, pe linia unei totale şi conştiente desprinderi de religie.

În ciuda acestor lucruri, Monica Macovei îşi prezintă programul sub forma unui calc fidel după Capitolul 20 din Ieşirea (Exodul) şi tocmai preocuparea aceasta pentru fidelitate formală este semnificativă. În Biblie se spune: ”Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!”, iar Monica Macovei reia: ”Să nu ai alt stăpân decât cetăţeanul!” Straniu, dar revelator. Lăsând la o parte faptul că cei care nu au făcut religie la şcoală nu vor înţelege absolut nimic din programul Monicăi Macovei (şi, în consecinţă, nu o vor vota!) să spunem că exibarea acestui model decalogic se înscrie perfect în parcursul secularizării societăţilor care are loc de trei veacuri încoace. A pune ”cetăţeanul” în locul lui Dumnezeu este o operaţiune coborâtă direct din Revoluţia franceză (deşi revoluţionarii de la 1790 preferau să vorbească despre Raţiune!). Iar urmarea politică, care s-a impus în mod logic, a fost înlocuirea Decalogului biblic cu Drepturile omului.

Poate în manieră ironic-didactică, poate într-un chip provocat de contex şi de propriile declaraţii, Monica Macovei denunţă de fapt etica religioasă, pe care o consideră în subsidiar inoperantă. Nu este deloc întâmplătoare insistenţa neobişnuită pe instituţiile cu vocaţie etică ca DNA, ANI, care ar trebui să suplinească, prin coerciţie de stat, disoluţia imperativului moral. De asemenea nu este deloc întâmplător că unul dintre susţinătorii ei marcanţi este filosoful Gabriel Liiceanu, care încerca într-un text publicat recent să ofere o întemeiere eticii laice. ”Dumnezeu s-a retras aşadar en douceur, lăsându-şi urma în fiecare din noi. Dacă după şase zile de Creaţie şi-a luat o zi de repaus, atunci să nu ne mirăm că după lungul timp petrecut în companía speciei umane a simţit nevoia să iasă o vreme din lume. Desigur, nu ştim ce va vedea când, întorcându-se, îşi va arunca din nou privirea către noi” (”God is dead, long live God”, Contributors).

Prin urmare, în acest interval, care nu este tocmai timpul eschatologic al teologiei creştine, singura etică valabilă nu poate veni decât de la omul însuşi. Aceasta este platforma de pe care Gabriel Liiceanu o susţine pe Monica Macovei, în figura căreia descoperă, pesemne, cea mai bună expresie a unei voinţe etico-politice independente de Dumnezeu.

Programul politic nu poate fi redus la aceste consideraţii generale, dar ele explică o schismă fină şi cu totul suprinzătoare care s-a produs în sânul intelectualilor români cu orientare de dreapta. Concluzia este că Monica Macovei este astăzi candidatul liniei progresiste şi laiciste şi că nu are cu gândirea conservatoare decât o legătură de faţadă. Sau am putea spune că între Monica Macovei şi conservatori există un «dezacord fin» în sensul pe care îl definea Nicolae Manolescu într-un articol din Adevărul. Monica Macovei adoptă forma decalogului biblic tocmai ca să poate spune, în mod delicat, că, în opinia ei, religia este cu totul irelevantă.