Puterea, cu orice pret

In pofida dezastrului din tara, dupa ciclonul Nargis, regimul din Myanmar a tinut neaparat sa organizeze un referendum de modificare a constitutiei, prin care junta militara primeste putere deplina.

Cat de cinic si criminal trebuie sa fi ca lider al unei tari sa iti lasi poporul sa moara de foame, sete si boli, dupa o catastrofa precum ciclonul nargis, in timp ce ajutoarele straine se inghesuie la granite si nu primesc dreptul de a intra in tara sa salveze zeci de mii de oameni?

Nepasatoare, junta militara din Myanmar a organizat in schimb referendumul de consolidare a puterii sale, prin modificarea constitutiei. O farsa democratica, la momentul cel mai nepotrivit. Martori la aceasta farsa nu sunt bineveniti, fie ei jurnalisti sau angajati ai organizatiilor umanitare.

Comunitatea internationala asista cu uimire la desfasurarea situatiei din Myanmar, unde ajutoarele se aduna neputincioase la granite. Indignarea creste pe zi ce trece la nivel mondial.

Comportamentul generalilor birmanezi nu este însă foarte surpinzător. Junta militară a generalului Than Shwe a dovedit de numeroase ori în cei peste 20 de ani de guvernare că nu îi pasă de oameni.

Imaginile din septembrie anul trecut sunt cele mai proaspete. Generalul Than Shwe, poreclit Buldogul, a decis reprimarea violentă a protestelor paşnice a călugărilor budişti. Raziile în mânăstiri care au urmat au pus capăt definitiv ulterior oricăror proteste.

Alte acte criminale ale armatei birmaneze sunt însă aproape uitate: femeile şi copiii au fost obligaţi de armată să caute mine explozive pe anumite terenuri, iar liderul opoziţiei, laureatul premiului Nobel pentru pace, Aung San Suu Kyii, este ţinut de peste un an în arest la domiciliu.

În aceste condiţii mai poate surprinde că junta militară fură ajutoarele destinate populaţiei, pe care o ţine ostatică în propria ţară? În niciun caz! Cine se aşteaptă ca aceşti generali să-şi pericliteze puterea din raţiuni umanitare este naiv - nu au făcut-o niciodată.

Nu era nevoie de o catastrofă umanitară pentru ca lumea întreagă să ştie acest lucru. Indignarea faţă de actuala situaţie din Myanmar este normală, uimirea, nu. Numeroase ţări au contribuit la acest deznodământ, sprijinind junta militară.

Nu rămâne deocamdată decât să oferi şi mai multe ajutoare Myanmarului, sub presiunea politică a deschiderii graniţelor pentru ajutoarele umanitare. Chiar dacă liderii militari din Myanmar preiau aceste bunuri de necesitate şi le declară apoi cadouri din partea lor pentru populaţie, comunitatea internaţională trebuie să continue să le trimită, pentru că important este ca ele să ajungă la cei care au atâta nevoie de ele.