Puterea femeilor

Instrumentalizată de regimurile comuniste, 8 martie, ziua internaţională a femeii, provoacă încă unora din partenerii masculini zîmbete condescendente, şi locuitorilor din estul şi din vestul continentului, amintiri şi asociaţii de idei destul de diferite.

Lumea liberă a cunoscut mişcările cele mai spectaculoase de emancipare feminină, în timp ce dictaturile comuniste, decretînd programatic, ideologic şi ofensiv egalitatea femeilor cu bărbaţii, au camuflat şi întreţinut de fapt decenii la rînd, în mod latent în mentalitatea colectivă o ancestrală stare de inegalitate determinată de foarte tenacele tradiţii ale patriarhatului mai ales în mediul rural.

Muză sau amazoană

Ridicată pe piedestal de artişti, scriitori, muzicieni,pictori, Galatee, muză sau amazoană, lipsită totuşi cel mai adesea de posibilitatea de a interveni direct în viaţa socială şi în cea politică în direcţia unei schimbări, femeia a acţionat cel mai adesea din culise.

Forţa ei secretă se măsura doar în funcţie de posibilităţile ei de a influenţa deciziile şi acţiunile partenerului ei masculin, adevăratul deţinător al puterii.

Numere recente ale unor publicaţii occidentale, între care LE NOUVEL OBSERVATEUR sau revista CICERO se ocupă tocmai de acest rol – nu tocmai secret – pe care partenerele de viaţă ale unor mari oameni politici contemporani, aflaţi la putere, îl joacă în procesele decizionale ale soţilor lor.

Obiect sau subiect

Mitologic şi social vorbind, femeia a fost percepută pînă la începutul procesului de emancipare, în urmă cu mai bine de un secol, în ipostaza de obiect şi nu de subiect al vieţii intime şi sociale.

Deloc întîmplător unul din dezideratele fundamentale ale mişcării de emancipare l-a constituit acreditarea statutului de subiect al „celui de-al doilea sex”-cum sună titlul epocalei scrieri a lui Simone de Beauvoir, una din promotoarele feminismului occidental.

Parteneră sau adversară

Respingînd principiul complementarităţii masculin/feminin , cîteva din egeriile mişcării feministe, mai ales în Germania, au mizat pe principiul antagonismelor dintre cele două sexe. Printre aceste vajnice combatante ale machismului de toate calibrele şi nuanţele s-a numărat pînă nu demult şi Alice Schwarzer, publicistă inteligentă şi incisivă, scriitoare, fondatoare a revistei „Emma”.

Cu trecerea anilor, stilul ei ofensiv de a promova idealurile emancipării s-a atenuat, azi Alice Schwarzer este adversara neînduplecată a islamismului care supune femeia la forme paroxistice de oprimare.

Neofeminismul

În ultimii ani, s-au înregistrat în Germania noi variante ale feminismului, favorabile principiului complementarităţii dintre sexe,variante promovatre de cîteva tinere autoare, dispuse să „încheie pace” cu sexul tare”, unele dornice să revină la vocaţia maternă şi domestică a feminităţii, altele să-şi exhibe şi tematizeze conştient şi provocator exact acele componente ale identităţii lor feminine, chiar ale celeia intime, care riscă să le transforme din nou în obiecte.

Dar fiind liber asumat, riscul se transformă în rezultanta unei forme a puterii şi a suveranităţii individuale, lipsită însă de un real impact social şi politic.