Puteri excepţionale

Noul executiv interimar irakian dispune de ieri de prerogative excepţionale, în baza decretului semnat miercuri de premierul Iiad Allawi, la 10 zile după preluarea puterii de către cabinetul de tranziţie de la Bagdad. Ordonanţa, care îi dă dreptul între altele să decreteze legea marţială într-o regiune sau alta ori să proclame starea de necesitate e menită să-l ajute pe primul ministru să combată violenţele din ţară.

Alarmiştii, pe de altü parte, s-au văzut, odată în plus, contrazişi de realitate. Transferul suveranităţii către irakieni n-a fost umbrit, aşa cum se temuseră mulţi, de masive acte teroriste. Dar în Irak violenţă continuă să fie cotidiană. 120 de irakieni şi-au pierdut viaţa de la 28 iunie încoace, data la care s-a efectuat oficial transferul suveranităţii. Graţie noului decret asupra securităţii naţionale, care-l dotează pe premier cu prerogative speciale, ar urma să se amelioreze eforturile executivului de a jugula această violenţă cotidiană. In temeiul acestei ordonanţe, şeful guvernului intermiar, Allawi, va fi îndrituit să decreteze starea de necesitate, ori să impună legea marţială în zone marcate de tulburări; să emită mandate de arestare şi de percheziţie; să retragă permise de portarmă; să impună interdicţii de circulaţie, a dreptului de întrunire, de călătorie, şi în genere diverse restricţii asupra libertăţii cetăţenilor irakieni sau a străinilor bănuiţi de crime.

Revine deci Irakul la o dictatură? Nu automat şi nu neăpărat. Procedura necesară promulgării legii marţiale pare în context liniştitoare. Transpunerea măsurilor excepţionale presupune aprobarea lor prealabilă nu doar de către premier, ci şi de către preşedintele statului şi de către unul sau mai mulţi miniştrii. Modul prezentării noii ordonanţe fusese de asemenea menit să scoată în evidenţă dorinţa cabinetului de tranziţie de a nu compromite ideea unui stat de drept în Irak. Fiindcă premierul şi-a prezentat prerogativele speciale fiind însoţit atât de ministrul justiţiei cât şi de cel însărcinat să vegheze asupra respectării drepturilor omului. Această manieră de ieşire în public îşi propusese fireşte să marcheze distanţa noului executiv interimar de regimul lui Saddam, care-i practic nu-i scosese pe irakieni din stări excpeţionale şi de necesitate, fără să se sinchisească vreodată de chestiunea drepturilor omului.

Că pumnul de fier de odinioară se prezintă azi înmănuşat, în conformitate cu înţelegerea efectelor lumii mediatice de care dă dovadă noua clasă politică irakiană n-ar trebui totuşi să genereze iluzii. E clar că puterile speciale ale premierului îi vor conferi acestuia o autoritate ieşită din comun, care nu se va deosebi teoretic deloc de cea, de care se bucură orice guvern obligat să decreteze de pildă starea de asediu. Cât de autentic sau de consolidat e un stat de drept se poate defini abia după intrarea în vigoare să spunem a legii marţiale.

Pericolul rezidă în genere în autonomizarea pumnului de fier. Cabinetul interimar de la Bagdad va trebui să fie foarte atent să opereze cu măsură. Să nu i se întîmple bunăoară să ceară ajutorul militarilor americani care apoi, din greşeală, să bombardeze o casă, lăsînd în urmă zeci de cadavre de femei şi copii nevinovaţi. Vina ar cădea asupra executivului iarkian şi-ar putea genera niscaiva rebeliuni care să nu mai poată fi înăbuşite cu nici o lege marţială.