Rămas bun la Soci - cordialitate fără conciliere

Deja de la prima lor întâlnire la nivel înalt, preşedintele american, George W. Bush a zis că s-a uitat în sufletul lui Putin. Liderii politici se apreciază reciproc. Din păcate, acest aspect aparent nu poate fi valorificat şi în plan politic. Schimbul de replici dintre cei doi a fost adesea tăios, în ultimii ani, nu doar în privinţa programului nuclear iranian, de pildă, ci şi în problema recunoaşterii independenţei provinciei Kosovo, sau, în cazul de faţă, în chestiunea scutului american anti-rachetă.

Amintirile războiului rece

Strategiile lor retorice au trezit amintiri uitate din vremea războiului rece. Iată că cei doi, Bush şi Putin, au reuşit aproape din nou să îngheţe relaţiile bilaterale. Deşi această ultimă reuniune de rămas bun era în fapt destinată încălzirii atmosferei. Dar nici palmierii şi nici apusul de soare pe litoralul Mării Negre nu au reuşit să contribuie la destinderea situaţiei. Rusia respinge categoric instalarea unui scut american în Europa. Prin urmare, rezolvarea acestei probleme spinoase rămâne moştenire succesorilor celor doi şefi de stat.

Raza de speranţă

Cu toate acestea, a existat şi o rază de speranţă la Soci. Preşedintele rus a constatat mulţumit că reţinerile sale sunt luate în serios la Washington, iar Casa Albă se străduieşte din răsputeri să atenueze temerile Moscovei faţă de această acţiune de înarmare direct la porţile ei.

Odinioară, Putin ar fi auzit cu plăcere teoria conform căreia SUA, Europa şi Rusia sunt parteneri egali în cadrul unui sistem comun de apărare anti-rachetă împotriva potenţialilor agresori din Orient. Dar, din perspectiva rusă, Moscova n-a fost nicicând implicată în planurile de apărare ca partener cu drepturi egale. SUA au conceput planuri în stil individual, manifestându-se drept unică putere mondială şi ignorând în acelaşi timp complet Rusia şi temerile ei, atât în privinţa scutului anti-rachetă, dar şi în problema aderării Ucrainei şi Georgiei la NATO.

În acest din urmă punct, victoria la recentul summit al NATO i-a aparţinut lui Putin. Ambele state candidate au rămas pe lista de aşteptare fără o perspectivă concretă de aderare. Aportul Rusiei nu s-a limitat însă la simpla opoziţie. Argumentele Moscovei au fost dublate de ameninţarea de a-şi orienta rachetele împotriva Ucrainei vecine, dacă aceasta devine membru al Alianţei.

Revelaţia târzie

Summitul NATO din Bucureşti şi reuniunea la nivel înalt din Soci au demonstrat în acelaşi timp, însă, că ambele părţi devin tot mai conştiente de faptul că marile ameninţări ale lumii actuale precum terorismul, traficul de droguri sau situaţia din Afganistan nu pot fi amorsate decât prin eforturile reunite ale Rusiei, SUA şi NATO. Cheia succesului constă însă în relaţiile bilaterale ruso-americane. Iată că ambii au înţeles într-un final acest lucru. Bush caută un dialog cu Putin de pe poziţii de egalitate. Dar probabil că acum e prea târziu. Ambii se află deja la apusul carierei lor.