1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Război de propagandă în Europa

14 noiembrie 2017

Rusia încearcă să slăbească UE și duce o campanie de dezinformare, mai ales în Balcanii de Vest. De aceasta sunt mulți convinși la Bruxelles. UE pregătește, în consecință, o contra strategie.

https://p.dw.com/p/2na5N
Galerie - Russisches Fernsehen
Imagine: picture-alliance/dpa

Un apel cu sonorități dramatice: la mijlocul lunii octombrie, miniștrii de Externe din opt state ale Uniunii Europene - Croația, Cehia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Suedia și Marea Britanie - au adresat o scrisoare șefei diplomației UE, Federica Mogherini, în care atrăgeau atenția asupra campaniei de dezinformare și propagandă "tot mai sofisticată și intensă" practicată de "actori externi". Scopul principal al acesteia fiind acela "de a crea neîncredere și nemulțumire față de ordinea democratică, de a discredita Uniunea Europeană și partenerii UE, slăbind astfel unitatea europeană”.

Concomitent, 65 de experți europeni în probleme de securitate și parlamentari din 21 de țări ale UE au semnat o declarație în care i se reproșează deschis Federicăi Mogherini că nu adoptă măsuri adecvate contra acestei campanii și nu numește Rusia drept responsabil principal pentru aceste dezinformări dușmănoase. Rusia s-ar folosi de diferite mass-media, precum agenția de știri "Sputnik" sau rețeaua de televiziune "RT" (fosta Russia Today) ca instrumente de propagandă.

Cu ochii pe Europa de Est și Sud-Est

Consiliul pentru afaceri externe al UE dezbate la Bruxelles tocmai această chestiune, căutând căi de combatere a influenței mediilor rusești mai cu seamă asupra țărilor din estul și sud-estul Europei. Deja în 2015 a fost înființat, la inițiativa Consiliului UE, un grup de reacție pentru comunicări strategice (StratCom), menit a depista și combate "campaniile actuale rusești de dezinformare". Chiar în această toamnă și-a început activitatea unitatea StratCom Western Balkans.

"Echipa pentru Balcanii de Vest și-a propus să promoveze Uniunea Europeană, politica și valorile sale în regiune", subliniază Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a Federicăi Mogherini. Se dorește "informarea oamenilor din Balcanii de Vest, dar și din țările UE asupra avantajelor integrării europene", a spus Kocijancic.

Federica Mogherini
Federica MogheriniImagine: EU/Julie de Bellaing

Cu mijloace modeste

E drept că în spatele denumirii StratCom Western Balkans se află doar doi angajați care cooperează strâns cu StratCom East, un grup similar pentru statele răsăritene ale UE. Împreună formează singura unitate a UE responsabilă pentru combaterea campaniei de dezinformare a Kremlinului, cu 16 angajați în total. În cadrul UE, mulți se îndoiesc că acest grup este suficient pentru a contracara influența mediilor rusești în diferite zone ale Europei, inclusiv în Balcanii de Vest.

De aceea, experții în probleme de securitate și politicienii îngrijorați solicită consolidarea activității UE de comunicare strategică. Mijloacele financiare necesare ar trebui triplate până la cel puțin un milion de euro. Spre comparație: un grup de reacție similar din SUA - Global Engagement Center - numără 80 de persoane și are un buget de 60 de milioane de dolari.

Relații strânse prin tradiție

Rusia întreține relații bune prin tradiție cu țările din estul Europei și Balcani și urmărește în aceste regiuni importante interese geostrategice. Rusia se bazează, pe de o parte, pe minoritățile etnice rusești, mai ales din Statele Baltice, iar pe de alta pe relațiile istorice speciale cu comunitățile slave și ortodoxe din Balcani, în țări precum Serbia, Bulgaria sau Macedonia.

Acolo, formulări precum "înfrățire slavă" și "Mama Rusia" au rădăcini adânci. Rusofilia tradițională a Serbiei, țară care vrea să adere la UE, însoțită de răspândirea intereselor geopolitice rusești prin medii corespunzătoare, au avut ca urmare faptul că o treime din populația sârbă se simte mai legată de Rusia decât de Uniunea Europeană.

Un semnal pozitiv

"Legăturile de secole ale Rusiei cu aceste regiuni sunt prin tradiție foarte strânse. Dar cea mai bună strategie și cele mai bune instrumente pentru a impulsiona și schimba cu adevărat ceva le are Uniunea Europeană", spune Angelina Eichhorst, director al departamentului pentru Balcanii de Vest din cadrul Serviciului european pentru Afaceri Externe. "Considerăm că pentru oamenii din aceste regiuni, dar și din UE e important să-și unească forțele pentru a se bucura de pace și bunăstare pe termen lung", a mai adăugat Eichhorst.

Aceasta oglindește de altfel politica promovată de Bruxelles în ultimii doi ani. UE și-a propus să informeze mai intens asupra ceea ce a făcut și ceea ce va face în sprijinul acestor regiuni. Nu doar funcționarii europeni responsabili pentru Balcanii de Vest, ci și guvernele pro-europene din regiunile respective pledează pentru o "retorică pozitivă".

Autoare: Marina Maksimovic/maw