Război rece în plină vară?

Sentimentul unui déjà vu trebuie să-l fi avut comentatorii care întrevăd în îngheţul survenit în relaţiile ruso-americane un avatar al războiului rece, sau, cu cuvintele poetului, alte măşti, aceeaşi piesă.

Aparenţele însă, ca deobicei, sunt înşelătoare, astfel încît cotidianul taz se simte chemat să corecteze impresia. Despre un război rece nu poate fi vorba din simplul motiv că între Rusia şi SUA există prea multe interdependenţe. Este drept că Obama s-a simţit puternic bruscat de azilul pe care Kemlinul l-a acordat whistleblower-ului american, Snowden, preşedintele SUA fiind, prin urmare, obligat să demonstreze fermitate, spre a nu-şi pune în joc credibilitatea. Numai că, prin urmărirea înverşunată a lui Snowden, ca şi prin datele pe care acesta le-a dat la iveală, tocmai credibilitatea şefului Casei Albe este zdruncinată.

Refuzul lui Obama de a sta de vorbă cu Putin la summitul G-20 de la Sankt Petersburg este lipsit de suveranitate, fiind de-a dreptul meschin, consideră WESTFÄLISCHE NACHRICHTEN.

Şi nu numai atît, ci şi lipsit de instinct politic, apreciază NÜRNBERGER NACHRICHTEN, care întrevede în reacţia lui Obama faţă de cazul  Snowden simptomele unei adevărate manii. Altminteri nu l-ar fi pus pe ministrul său de justiţie să semneze o scrisoare prin care aproape că imploră Moscova să-l expulzeze pe Snowden.

Dar ce ar fi făcut administraţia americană dacă un whistleblower rus ar fi cerut Washingotnului să-i acorde azil? se întreabă retoric MITTELDEUTSCHE ZEITUNG. Ziarul estgerman  afirmă că o soluţie mai civilizată de a-l fi readus pe Snowden acasă ar fi existat, şi anume, un deal, o pedeapsă uşoară. Or, mai scrie textual Mittledeutsche Zeitung, cine torturează, condamnă pentru spionaj sau îl ameninţă pe un whistleblower precum soldatul american Bradley Manning, cu peste 100 de ani de închisoare, nu poate decît să-l arunce pe Snowden în braţele lui Putin.

Care, egolatru fiind, spre deosebire de labilul său predecesor, Elţîn, nu vrea să recunoască Americii statutul de unică superputere mondială, scrie AUGSBURGER ALLGEMEINE.

Din refuzul lui Obama de a dialoga între patru ochi cu Putin, ziarul rus KOMMERSANT deduce că preşedintele american a renunţat la cîteva priorităţi ale celui de-al doilea său mandat şi anume la o reducere a înarmării şi la rediscutarea cu Kremlinul a sistemului defensiv antirachetă. După refuzul ofensator al lui Obama de a sta de vorbă cu Putin, Rusia va fi şi mai puţin dispusă să facă compromisuri. În relaţiile bilaterale se va instala o perioadă de îngheţ.

În optica ziarului MAGYAR NEMZET această glaciaţiune nu va putea dura prea mult, din cauză că ambele părţi depind suficient una de cealaltă. Lui Obama cotidianul ungar îi recomandă să fie înţelept şi să nu sacrifice pe altarul dosarului Snowden, un întreg sistem de relaţii, importante şi pentru echilibrul mondial.

Totuşi, aidoma unei otrăvi cu efect întîrziat, scandalul NSA intoxică al doilea mandat al lui Obama, scrie LA CHARENTE LIBRE.

Cotidianul francez LIBERATION merge şi mai departe, sugerînd că alertele la terorism, concretizate prin lansarea unei informaţii potrivit căreia extremiştii islamişti ar fi pus la cale atacarea unor instituţii şi reprezentanţe diplomatice occidentale în Yemen, ar legitima nu doar activităţile NSA, ci chiar atacurile cu drone americane asupra unor presupuse cuiburi teroriste în Yemen. Măcar în acest din urmă caz strategia lui Obama dă roade bune, remarcă ironic ziarul citat: atacul cu drone nu va mai aduce noi locatari în centrul de detenţie din Guantanamo.

Sterilă a rămas însă strategia diplomatică a lui Obama în ţările în care aşa numitele revoluţii arabe au adus la putere pe cine nu trebuia şi anume, forţe islamiste. Cum poate fi explicat faptul că şeful diplomaţiei americane, Kerry, a găsit de cuviinţă, în cuprinsul unui interviu, să califice răsturnarea de la putere de către armata egipteană a preşedintelui  Morsi drept o restabilire a democraţiei - se întreabă SÜDDEUTSCHE ZEITUNG. Comentatorul care sugerează că poate din pricina puţinelor ore de somn, ori a vîrstei sale înainte a putut face Kerry o astfel de gafă, uită la rîndul său că, între un regim islamist şi o dictatură militară, cea de-a doua este, in extremis, preferabilă celei dintîi. În schimb, editorialistul are dreptate atunci cînd opinează că ezitările diplomaţiei americane au contribuit la pierderea de către ambele părţi în Egipt, dar nu numai acolo, a respectului faţă de America.