1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Războiul declaraţiilor după atacul din Siria

14 aprilie 2018

Cum era de aşteptat, atacurile aeriene ale forţelor armate americane, franceze şi britanice asupra unor obiective din Siria au ecou. În timp ce aliaţii Damascului dezaprobă acţiunea, NATO, Turcia şi Israelul o salută.

https://p.dw.com/p/2w2ev
Recentele atacuri aeriene asupra Siriei au fost mai dure ca cele din 2017
Recentele atacuri aeriene asupra Siriei au fost mai dure ca cele din 2017Imagine: Imago/Xinhua/A. Safarjalani

Iranul a condamnat ferm atacurile SUA, Franţei şi Marii Britanii în Siria considerându-l o încălcare flagrantă a reglementărilor internaţionale şi un atentat la integritatea teritorială a Siriei, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe de la Teheran. Iranul condamnă şi folosirea armelor chimice, însă nu consideră că armele chimice ar trebui să se transforme într-un pretext pentru un atac militar asupra unui stat membru al Naţiunilor Unite. 

Un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe a avertizat asupra unor "consecinţe regionale" ale recentului bombardament. "SUA şi aliaţii occidentali au efectuat această acţiune militară fără nicio dovadă palpabilă şi fără să mai aştepte raportul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (engl. OPCW)" a comunicat acesta. Experţii OPCW vor demara de urgenţă ancheta privind presupusa utilizare a armelor chimice în oraşul Douma, pe 7 aprilie.

În opinia politicianului rus Konstantin Kossaciov, bombardamentele SUA şi ale aliaţilor din Vest ar fi avut ca scop obstrucţionarea anchetei OPCW. Preşedintele Comisiei pentru politică Externă din parlamentul moscovit a declarat pentru agenţia de ştiri Tass că atacul a fost o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, "un atac nejustificat asupra unui stat suveran".

Trump a fost comparat cu Hitler

Vicepreşedintele Comisiei pentru Apărare, Alexander Șerin, l-a comparat pe preşedintele american Donald Trump cu Adolf Hitler. Conform declaraţiei sale, sub comanda SUA, puterile occidentale au aplicat aceeaşi strategie pe care a folosit-o şi Hitler în atacul asupra Uniunii Sovietice, în iunie 1941". Într-un mesaj pe Twitter, ambasadorul Federaţiei Ruse la Washington, Anatoli Antonov, a catalogat drept "inadmisibilă" insulta adusă preşedintelui Putin - referindu-se la declaraţia prin care Donald Trump l-a acuzat pe liderul de la Kremlin că sprijină "crimele în masă" din Siria. Ministerul de Externe de la Moscova a anunţat că raidurile forţelor armate occidentale au fost lansate într-un moment în care Siria tocmai avea "şansa la un viitor paşnic". 

Donald Trump a ordonat bombardarea mai multor obiective siriene
Donald Trump a ordonat bombardarea mai multor obiective sirieneImagine: picture-alliance/dpa/AP/S. Walsh

În schimb, NATO a aprobat acţiunea comună a celor trei forţe armate în Siria. "Astfel a fost redusă capacitatea regimului de la Damasc de a ataca poporul cu arme chimice", a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Presupusa utilizare a armelor chimice de către trupele lui Bashar al-Assad în Douma, în urmă cu o săptămână, avea nevoie de un răspuns "colectiv şi eficient" al comunităţii internaţionale, a mai afirmat Stoltenberg.  

Israel: Linia roşie a fost trasată

Israelul consideră că recentele bombardamente echivalează cu trasarea unei "linii roşii" pentru Bashar al-Assad. Conform unui reprezentant al guvernului israelian, preşedintele american Donald Trump i-ar fi arătat astfel liderului de la Damasc că, prin folosirea armelor chimice, a întrecut orice limită. Ministerul turc al Afacerilor Externe a salutat, de asemenea, atacurile aeriene sub comanda SUA calificându-le drept "un răspuns potrivit" la acţiunile lui Assad. 

După raidul aerian asupra mai multor obiective siriene în care se presupune că erau produse arme chimice, guvernul de la Paris şi-a anunţat preocuparea faţă de elaborarea unui "plan de ieşire din criză" pentru Siria. "Suntem pregătiţi să cooperăm cu toate ţările care doresc să se implice", a declarat la Paris şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian. Ţara sa este pregătită să revină la iniţiative politice cât mai repede posibil. Ministrul francez de Externe a relansat apelul la încetarea focului în Siria pentru a permite accesul convoaielor umanitare la populaţia civilă.Guterres - un apel la cumpătare

Avion de luptă aparţinând armatei Marii Britanii după raidul din Siria
Avion de luptă aparţinând armatei Marii Britanii după raidul din SiriaImagine: picture-alliance/AP Photo/L. Matthews

Secretarul general al ONU, António Guterres, le-a recomandat statelor membre ale organizaţiei să fie cumpătate. Pe fondul actualei situaţii tensionate ar trebui evitate orice acţiuni care ar putea duce la escaladarea conflictului şi la înrăutăţirea condiţilor pentru civilii din Siria. Desigur, şi Antonio Guterres dezaprobă utilizarea armelor chimice. 

Opoziţia siriană consideră că atacurile coordonate ale puterilor occidentale ar fi un mesaj adresat şi Rusiei sau Iranului. Bombardamentele au demonstrat că ţările din Vest pot fi active şi în afara ONU, a afirmat purtătorul de cuvânt al Coaliţiei Naţionale Siriene de la Istanbul, Ahmed Ramadan. În opinia sa, bombardamentele ar fi răspuns la veto-ul Moscovei din Consiliul de Securitate al ONU.  

Trump: "Crimele unui monstru"

Într-o scurtă intervenţie la televiziune, preşedinele american Donald Trump a declarat că atacurile aeriene din Siria au fost răspunsul SUA la folosirea armelor chimice de către trupele lui Assad asupra populaţiei civile. "Acestea nu sunt faptele unui bărbat. Sunt crimele unui monstru".  Washington-ul ar fi pregătit să intervină până când Damascul va renunţa la folosirea armelor chimice.

Ministrul Apărării, James Mattis, susţine că alte atacuri nu sunt planificate. Atacate au fost trei obiective despre care se presupune că ar fi făcut parte din programul de producere şi utilizare a armelor chimice: Institutul de Cercetare a Armelor Chimice din Damasc, un depozit de gaz sarin şi un post de comandă pentru acest tip de arme din apropiere de Homs, a declarat şeful Statului Major, Joseph Dunford. Potrivit informaţiilor oficiale din Siria, raidurile aeriene s-ar fi soldat cu mai mulţi răniţi.

Theresa May a susţinut o conferinţă de presă după acţiunea militară din Siria
Theresa May a susţinut o conferinţă de presă după acţiunea militară din Siria Imagine: Reuters/S. Dawson

Donald Trump a subliniat că acţiunea militară nu a vizat înlăturarea de la putere a lui Assad, lider a cărui soartă se află exclusiv în mâinile poporului sirian. La rândul său, şi premierul britanic Theresa May a vorbit despre "o lovitură limitată şi precisă", un semnal pentru toţi cei care cred că pot folosi armele chimice fără să suporte consecinţe. Şefa executivului londonez a exclus o imixtiune în conflictul sirian sau intenţie de schimbare a regimului de la Damasc.

Atacuri mai dure ca în 2017

Conform ministrului american al Apărării, James Mattis, recentele raiduri aeriene au fost mai dure comparativ cu cele din 2017. În urmă cu aproximativ un an, forţele militare ale SUA au bombardat baza siriană Shairat în replică la atacul cu gaz toxic din oraşul Chan Sheichun, soldat cu zeci de morţi. Experţii ONU au fost de părere atunci că responsabil pentru acest act de cruzime ar fi guvernul lui Assad. Intervenţia SUA a fost atunci, în mare măsură, simbolică.

În ultimii ani, conducerea siriană a fost acuzată în mai multe rânduri de folosirea armelor chimice. Cel mai dur atac a avut loc în 2013 în enclava asediată Ghouta de Est când au fost ucişi până la 1400 de oameni, printre care şi mulţi copii. 

CS (afp, dpa)