1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Războiul statuilor în spațiul ex-sovietic

15 august 2022

La Cernăuți, pe 12 august, a fost dată jos statuia ostașului Armatei Roșii din Piața Catedralei. Autoritățile locale au luat această decizie în urma unor consultări publice, cu largul consens al locuitorilor urbei.

https://p.dw.com/p/4FWMf
Republica Moldova Florești Statuia soldatului sovietic
Statuia soldatului sovietic din FloreștiImagine: Vitalie Ciobanu/DW

Ostașul sovietic va fi mutat într-un viitor „parc al totalitarismului”, pe strada Odesei, scrie presa locală, alături de alte vestigii ale regimului comunist.

Fenomenul dislocării monumentelor sovietice a luat amploare de câțiva ani în spațiul fostei URSS, și nu Ucraina a fost inițiatoarea, ci Țările Baltice. În 2007, Moscova a protestat vehement după ce autoritățile de la Tallinn au decis să mute statuia de bronz a soldatului sovietic din centrul capitalei Estoniei pe teritoriul unui cimitir militar.

Dacă monumentele și busturile lui Lenin, după 1991, în noile state independente, și-au „părăsit” soclurile, mitul victoriei sovietice asupra nazismului a rămas mult timp intangibil. Omagierea lui 9 Mai face parte dintr-un sacrosanct ritual de legitimare – singurul care i-a mai rămas Moscovei după compromiterea comunismului. De aceea și reacțiile ei violente: demolarea sau dislocarea acestor statui echivalează cu negarea dominației rusești în fostele republici sovietice sau, mai exact, înseamnă contestarea JUSTIFICĂRII MORALE a acestei dominații.

Re-stalinizarea Rusiei sub Putin

Are loc, așadar, un interesant proces de „resemantizare” a unor locuri ale memoriei, care nu ar fi intervenit dacă Rusia, după implozia Uniunii Sovietice, și-ar fi asumat un purgatoriu, distanțându-se, abhorând moștenirea totalitarismului sovietic și propriile ambiții imperiale. Însă Rusia, sub Putin, a respins modelul occidental, Rusia a ales re-stalinizarea. Atrocitățile rușilor în Ucraina au spulberat mitul eliberatorului sovietic, au fixat pentru generații înainte chipul hidos, feroce al ocupantului rus, care dă năvală peste un popor pașnic pentru a-l supune și extermina.

„Coexistența pașnică” a simbolurilor în Moldova

În Republica Moldova nu există localitate mai importantă în care să nu avem un obelisc militar sovietic. De 9 mai, la Chișinău și în centrele raionale, vezi lungi șiruri de veterani sovietici, de regulă rusofoni, și odraslele lor, care merg să depună flori la „focul veșnic” iar discursurile ținute acolo emană un puternic damf ideologic.

În ultimii ani se remarcă totuși efortul de a i se face dreptate și „celeilalte” părți, învinșilor. Veteranii Armatei Române încep să fie egalați în drepturi cu veteranii sovietici. În Moldova nu sunt strămutate sau demolate monumentele „eliberatorilor” din Est, dar se înalță statui în onoarea ostașilor români, ceremonii care adună un număr tot mai mare de oameni, inclusiv autorități publice – cetățeni dornici să recupereze o memorie interzisă.

Republica Moldova Florești Obeliscul ostașilor români
Obeliscul ostașilor români din FloreștiImagine: Vitalie Ciobanu/DW

În Florești, bunăoară, orașul meu de origine, pe locul unui fost cimitir militar românesc distrus de sovietici după război, a fost inaugurat la 28 iunie 2022 un monument al ostașilor români, căzuți în iunie 1941 pentru eliberarea Basarabiei de regimul stalinist. Monumentul – zis „Vulturul Cruciat” – îi cinstește, de asemenea, pe basarabenii morți în Primul Război Mondial, în rândurile armatei țariste, pe frontul austro-ungar, și pe jandarmii din compania Soroca, cei care au respins, cu prețul vieții, atacul unor trupe bolșevice în vâltoarea evenimentelor care au urmat Unirii de la 1918.

Adepții viziunii rusești asupra istoriei afirmă că se produce o scandaloasă metamorfoză a victimei în călău, a eliberatorului în ocupant, dar se înșală. Călăii au rămas aceiași, victimele la fel. Doar că s-a destrămat vălul propagandei și manipulării.

La Florești avem și un monument al ostașului sovietic, căruia nimănui nu i-a venit în minte să-l demoleze, iar la capătul aleii unde a fost inaugurat recent obeliscul românesc încă mai străjuiește pe un imens postament un avion de vânătoare sovietic, ațintit asupra „inamicului” din Vest.

Sub tirul rachetelor rusești, timpul în Ucraina curge mai repede, reevaluarea e mai năvalnică, mai radicală. În Moldova, protejată de rezistența ucraineană în fața agresiunii lui Putin, ne mai permitem luxul nuanțelor, suntem „pluraliști”.

O lecție de istorie derutantă

Cândva, prin clasa a 7-a sau a 8-a, profesorul de istorie ne-a pus în clasă o întrebare intimidantă: „Rusia este considerată unul din marile imperii coloniale. Îmi puteți arăta coloniile ei?” Noi tăceam, nimeni nu îndrăznea să ridice mâna. După ce s-a convins că nu poate scoate nimic de la noi, profesorul a surâs și a arătat spre imensa Siberie, Extremul Orient, Asia Mijlocie, dar și spre zona baltică, spre Ucraina și spre... Moldova.

Deruta noastră, desigur, avea o explicație simplă. Dacă în cazul altor imperii coloniale – francez, englez, spaniol, portughez – coloniile erau separate de metropolă, situate peste mări și oceane, pe continente îndepărtate și deci ușor de arătat cu degetul, coloniile Rusiei alcătuiau un tot întreg colorat în roșu.

Mai târziu, mi-am dat seama că mai exista un motiv psihologic, unul mai subtil, al blocajului nostru. Harta imperiului rus coincidea aproape sută la sută cu harta... măreței Uniuni Sovietice (lipseau doar Polonia și Finlanda). Și dacă despre coloniile altor imperii știam că sunt un lucru rău, dovadă că și-au dobândit independența, coloniile Rusiei/URSS-ului erau un lucru bun: ele fuseseră eliberate, nu ocupate, de aceea nu plecaseră nicăieri. Cum să le numești „colonii”?...

Mă gândesc că reținerea sau refuzul unor occidentali de a denunța colonialismul rusesc – apropo și de scandalosul raport Amnesty International despre Ucraina – ei fiind, în schimb, foarte vocali în a „combate” vestigiile coloniale franceze sau britanice, atitudinea lor, spuneam, seamănă cu incapacitatea noastră, a elevilor basarabeni de atunci, de a identifica pe hartă cuceririle imperialismului ruso-sovietic. Noi nu le „vedeam” pur și simplu din cauza educației care ne încețoșase privirea.

Vitalie Ciobanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Ciobanu Colaborator permanent al DW din 2022.