Radiografie preelectorală

Cu cîteva zile înainte de vot, PDL a declarat o veritabilă campanie de mobilizare a cetăţenilor la urne. Sondajele de opinie arată că stînga social-democrată a devansat PDL, dar nu atît pentru că ar fi reuşit o mare mobilizare a electoratului în favoarea sa, cît pentru că numărul celor care nu intenţionează să meargă la vot a crescut foarte mult. Şi s-a remarcat o demobilizare mai cu seamă a electoratului stabil al dreptei, alcătuit preponderent, după cum arată anchetele sociologice, din persoane din mediul urban, aflate între 20 şi 40 de ani, educate şi cu venituri peste medie.

În ultima luna şi jumătate s-a întîmplat, într-adevăr, ceva curios în politica românească. Partidul care îşi făcuse un titlu de glorie din politicile sale liberale (vicepreşedintele Adrian Videanu a explicat în nenumărate ocazii că cei care au propulsat cu adevărat reforma fiscală şi adoptarea cotei unice de 16% au fost cei de la PD) şi care se afla într-o competiţie acerbă cu PNL în a dovedi publicului care este mai autentic de dreapta, a schimbat subit discursul puţin înainte de începerea campaniei elctorale. La început a fost pactul cu Corneliu Vadim Tudor, care, fără să fi avut consecinţele dramatice care i s-au atribuit, a creat o stare de circusmpecţie faţă de rectitudinea conduitei democrat-liberalilor. S-a spus desigur că un partid dispus la aceste alianţe ar putea fi dipus şi la alte cedări.

Circumspecţia faţă de PDL în sînul propriei tabere a crescut însă din momentul în care partidul, aflat în criză de subiecte sociale seducătoare, a promovat o lege de majorare a unor categorii de pensii (peste măririle deja existente adoptate de Guvern), după care a marşat la provocarea social-democrată legată de majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Înspăimîntaţi de posibila eficacitate electorală a unor asemenea promisiuni, democrat-liberalii au votat şi ei legea şi au devenit cei mai zeloşi apărători ai ei.

În tot acest timp însă subiecte cum ar fi combaterea corupţiei, reforma Justiţiei, restituirea proprietăţilor (oricît ar părea de ciudat problema nu a fost încă rezolvată, iar Fondul Poprietatea nu este încă viabil) şi mai ales încurajarea firmelor de mici dimensiuni au fost lăsate pe planul al doilea. Căutînd să intre pe terenul electoral clasic al social-democraţilor, democrat liberalii şi-au demobilizat proprii alegători. În plus tentativa disperată de a demonstra nedemonstrabilul (aplicarea legii de majorare a salariilor simultan cu mărirea pensiilor şi reducerea taxelor) au creat o neîncredere în rîndul celor avizaţi. Strategii de campanie au remarcat aceste carenţe şi, pe ultima sută de metri, Teodor Stolojan a expus un program în care au reapărut temele clasice ale dreptei liberale plus un program amănunţit pentru încurajarea proprietăţii agricole şi a producţiei ecologice.

Pe fondul acestei degringolade electorale, PSD şi-a dus netulburat campania de vaste promisiuni sociale şi pare acum mai optimist şi mai încrezător în şansele sale, iar PNL a profitat de virajul, măcar aparent, spre stînga al PDL pentru a se apropia de 20% în sondaje.

În sfîrşit, trivialitatea fără precedent a acestei campanii, desfăşurate pentru prima dată în colegii uninominale, a avut la rîndul ei darul să demobilizeze electoratul cu standarde mai ridicate. În concluzie există acum la Bucureşti o stare tulbure în care se amestecă indistinct, dezamăgirea, indiferenţa şi circumspecţia.