Raiul criminalilor începe cu paradisul minciunii

Înainte de a deveni imperiul crimelor naziste, Germania s-a transformat într-o patrie a minciunilor. Ţara era doldora de teorii ale conspiraţiei, în genul făcăturii antisemite ţariste, intitulate "Protocoalelor Înţelepţilor Sionului”. Circulau frenetic mituri răsturnând complet adevărul, cu tot cu atacuri la adresa unor ipotetice trădări ale opoziţiei interne, care le-ar fi „împlântat” nemţilor un prezumtiv „cuţit în spate”, spre a oferi vestului, pe tavă, ipotetica izbândă a Reichului în Primul Război Mondial. 

Cuplate cu falsele angajamente salvaţioniste ale hitleriştilor, minciunile despre deznodământul războiului, despre vest, opoziţie şi democraţie i-au convins pe mulţi să-i voteze pe viitorii criminali. Ale căror vărsări de sânge monstruoase au început în creiere şi limbaj, cu un feroce discurs postfactual şi barbaria expulzării prin vorbe a victimelor – calificate drept făptaşi - din rândul omenirii.     

Aliaţii naziştilor din România, legionarii, făgăduiseră la rândul lor să facă ţara precum soarele „sfânt” de pe cer. Or, în loc să-l sfinţească pe Sol Invictus, au pângărit naţiunea. Înainte de a o împovăra cu o ruşine de dimensiuni istorice, împingând-o spre crimele în masă ale Holocaustului românesc, au minţit antisemit.

La rândul lor, comuniştii propovăduiau prefacerea României într-un rai al muncitorilor şi ţăranilor. În fapt au schingiuit naţiunea, au îngenuncheat-o, i-au zdrobit elitele, au înfometat-o şi i-au distrus, pe multe decenii, şansele de viitor. În loc de raiul promis, au creat un nou infern. Totuşi, partidul comunist român a omis să-şi asume trecutul şi să se reformeze. S-a ascuns şi rebotezat, devenind formaţiunea postcomunistă numită PSD. Al cărui lider ţine cu orice preţ să demonstreze că trecutul e departe de a fi trecut. Că el unul a rămas fidel metodelor PCR de metamorfozare prin minciună a ţării. Care, prin OUG-urile dezincriminând, între altele, abuzul în serviciu, ar urma să devină o „dictatură a fărădelegii”, după cum, pe drept, s-a exprimat Asociaţia Judecătorilor din România.

Analogiile istorice sunt, ce-i drept, riscante. Nici un lider de azi nu poate fi calificat fără rest drept un Hitler ori Stalin. Dar cei doi şefi totalitari n-au devenit criminali în masă din capul locului. Nici emulii lor. Şi nu se poate afirma că Liviu Dragnea, partidul şi guvernul său, numit Grindeanu, ar fi inventat, metodologic, ceva. PSD şi-a purtat campania electorală cu teorii conspiraţioniste anti-Sorosiste, amintind fatal de Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Şi-a creat clone extremiste, gen PRU-ul lui S. Ghiţă, prietenul predecesorului lui Dragnea la cârma partidului şi executivului, care a amplificat din răsputeri, prin televiziunea proprie, mesajul conspiraţionist. În plus, în aceeaşi campanie electorală, atât actualul lider de facto al României, cât şi oamenii săi şi ai preşedintelui Senatului, Tăriceanu, s-au obişnuit să le promită românilor luna de pe cer. Mulţi, foarte mulţi i-au crezut, la fel ca pe Mussolini italienii anilor 20.  

În fapt, urmează ca România să se transforme într-un paradis al infractorilor. În scopul grăbirii acestei metamorfoze, s-a dat liber la Bucureşti unei noi avalanşe de minciuni. Prima e minciuna urgenţei, născocite întru complicarea unei probleme mai puţin acute decât se pretinde. Una care trenează din 2011 încoace, fără să fi provocat vreodată vreo febrilă activitate guvernamentală. Potrivit sicofanţilor lui Dragnea, CEDO ar fi atârnat deasupra ţării sabia lui Damocles, care ar urma să-i taie capul prompt, dacă nu se eliberează puşcăriile.

Că e vorba de o minciună, reiese nu doar din declaraţia fără echivoc a preşedintelui Iohannis, ci demonstrează persuasiv şi cifrele şi datele statistice şi toţi experţii credibili. APADOR CH a scos în evidenţă, în context, că Italia sau Ungaria stau, la capitolul supraaglomerării penitenciarelor, net mai rău decât România. Care, la rigoare, ar putea rezolva lesne problema, prin introducerea, ca în multe ţări civilizare, a brăţării electronice. Dar ordonanţele în cauză ignoră total, cu superbie şi calcul, acest progres.     

Altă minciună vizează complicitatea personală a lui Dragnea la anemierea decisivă a justiţiei şi luptei anticorupţie. Care pretinde că n-ar fi ştiut de ele, deşi din biroul său au pornit ordonanţele de urgenţă care au scos zeci de mii de oameni în stradă şi riscă, dacă vor fi adoptate, să destabilizeze ţara. Ca şi cum liderul PSD n-ar trage mai toate sforile păpuşilor guvernamentale care au produs respectivele OUG-uri, în ciuda refuzului clar şi răspicat al multor români şi în pofida avizelor negative ale juriştilor, magistraţilor, ale preşedintelui şi ale aliaţilor ţării.

În fine, una din cele mai grave minciuni vehiculate de oamenii „regimului Dragnea”, după cum l-ar putea boteza istoria, vizează eliberarea din puşcării a violatorilor, corupţilor şi criminalilor. Care n-ar urma să beneficieze de puneri în libertate. Or, cum evidenţiază experţii, OUG-urile în chestiune nu exceptează efectiv şi ad literam vreo categorie de fărădelegi sau vreun grup de infractori. În plus, propagandiştii executivului ascund statisticile, reliefând că golirile de puşcării pentru delincvenţi de drept comun se lasă mai mereu cu o rapidă şi notabilă recrudescenţă a abuzurilor, corupţiei, spargerilor, hoţiilor, escrocheriilor, violurilor şi crimelor.  

În România, "realitatea paralelă", spre a relua o sintagmă a lui Grigore Cartianu, creată de executiv, prin proferarea permanentă de minciuni, i-a disperat pe mulţi, care credeau că PSD, departe de a fi un partid al oligarhiei, ar fi ajuns în fine un partid normal. Unde riscă să se ajungă cu un astfel de partid la cârmă ar trebui să fie clar. Dar oare este?

S-a învăţat oare ceva din experienţele totalitare? Din Holocaust? Emil Fackenheim, un gânditor germano-israelian, a extras din nazism o implicită poruncă, post-biblică, a Creatorului. Care ne cere să nu ne comportăm vreodată ca şi cum Hitler ar fi învins.