Reabilitarea ”sedentarismului”

Este de reținut mai ales premisa: România are nevoie de o politică economică distinctă, chiar dacă face parte din Uniunea Europeană. E o nuanță care ar putea scăpa la o lectură neatentă. Președintele Klaus Iohannis a spus: Am agreat deja, în cadrul consultărilor de ieri cu liderii partidelor politice, cu Guvernul și BNR, că este mai oportun ca niciodată, la aproape un deceniu de prezență în Uniunea Europeană, să lucrăm la un proiect de țară post-aderare, prin care să definim ambițiile de progres ale României în cadrul construcției europene”

Mai înainte de a vedea care sunt elementele acestei strategii economice, să observăm că ea conține dorința de a conserva aici în România un spațiu autonom, în contradicție cu aspirațiile de unificare politică europeană tot mai puternic formulate. Fără asperitățile din discursul polonez, ceh sau ungar, liderii politici din România asumă totuși ideea unei evoluții aparte, întemeiate încă pe existența națiunii. Ministrul economiei, Costin Borc, care a avut un rol central în elaborarea acestui proiect, a subliniat la rândul său acest subtext esențial: ”Ne dorim niște schimbări care să ne facă să vrem să trăim, să muncim și să ne întoarcem în România. Toate măsurile din documentul 'Romania competitivă' converg către o idee comună: Încurajarea producției oriunde în România - concept care implică nu doar crearea tuturor condițiilor necesare care țin de infrastructura critică, precum educație, sănătate, energie, transport, comunicații, ci și un alt mod de a ne raporta la dezvoltarea economică.”

Discursul acesta dobândește un înțeles deplin abia în contextul mai larg al ultimului deceniu: integrarea europeană a însemnat și o migrație masivă, una care privează România de forța ei de muncă tânără și de mințile cele mai creative. Milioane de oameni în imensa lor majoritate între 20 și 40 ani au plecat să lucreze în țările occidentale ale UE și nu s-au mai întors în ciuda a ceea ce susțineau promotorii mobilității și liberalismului european. Efectul este dezastruos în occident, unde reacțiile antiimigrație s-au exacerbat și dezatruos în România, unde a apărut un dezechilibru demografic cu consecințe dramatice în viitor. Or, vestea bună este că ministrul economiei caută, cu timiditate, ce-i drept, să reabiliteze ”sedentarismul”, în pofida ”nomadismului” elogiat pe toate canalele. Nu e sigur că politicile locale vor avea succes fără să fie susținute de politici la nivel continental, dar ceva trebuie făcut.

Privind lucrurile în context european se străvede o contradicție și o tensiune nerezolvată. România nu poate miza exclusiv pe fondurile structurale și pe investițiile europene (vezi planul Juncker), după cum nu mai poate aștepta salvarea de la investițiile străine. România are nevoie de o politică proprie mai îndrăzneață, ceea ce tinde să-i consolideze autonomia și, în caz de reușită, să-i întărească dorința de suveranitate, în ciuda proiectului afișat de integrare europeană.

Pe de altă parte însă, dacă nu va ieși din acest cerc vicios al subdezvoltării, s-ar putea ca nici Europa să nu fie bucuroasă să o coopteze într-un proiect mai avansat de integrare. Am văzut că toate proiectele privind ”Europa cu două viteze”, fie că au fost elaborate la stânga, fie la dreapta, în Franța sau în Germania, au evitat să pomenească România. În cel mai bun caz, Polonia pare singura candidată estică mai atrăgătoare pentru Europa occidentală. Prin urmare, paradoxul de care trebuie să fim conștienți este că România va deveni o candidată dorită la integrarea europeană abia dacă va avea curajul să asume, în următorii ani, mai multă independență de gândire și de decizie.

Documentul lansat de președinte și de șeful guvernului a fost publicat și poate fi consultat de oricine. Nu putem spune dacă este suficient de bun. Și de fapt, el singur, nici nu înseamnă mare lucru, mai ales că la toamnă urmează alegerile. Important este ca proiectul să fie luat în serios, să fie asumat de toate partidele și mai ales urmărit pe viitor cu perseverență în ideea sa generală.