Refugiaţi la graniţa turco-bulgară

La aproximativ 60 de kilometri de frontiera turco-bulgară se află cea mai mare tabără de refugiaţi din Bulgaria. La Harmanli şi-a găsit în ultimii doi ani adăpost Rasheed Allawi, un kurd în vârstă de 37 de ani. Soarta lui este tipică pentru refugiaţii primului val. El are studii şi vorbeşte limba engleză. La Damasc era ghid pentru turiştii străini. În octombrie 2013 a fugit din calea războiului şi s-a adăpostit mai întâi în Turcia. Acolo a intrat în contact cu nişte călăuze, care i-au promis că-l duc în Europa în schimbul a 500 de euro. L-au dus în Europa, dar numai câţiva kilometri mai încolo, în Bulgaria.

Între timp, Allawi a căpătat în Bulgaria statutul oficial de refugiat din raţiuni politice. Locuieşte în oraşul Stara Zagora, aflat la câţiva zeci de kilometri depărtare de tabăra de la Harmanli, unde a fost cazat la început. El lucrează acum în tabăra de refugiaţi, ca angajat al Crucii Roşii bulgare. Este traducător şi mediator între culturi. Câştigă 500 de euro pe lună. Nu este mult, dar îi ajunge. Salariul mediu este în ţară 250 de euro.

Refugiaţi-model cum este Rasheed Allawi nu prea se întâlnesc în Bulgaria. Ţara este o alternativă posibilă la ruta balcanică, închisă de curând, dar refugiaţii o ocolesc. Iar cei care se rătăcesc pe acolo, fac tot ce pot să scape din ea. De la începutul anului în curs, în centrele de înregistrare din Bulgaria s-au acumulat aproape 4500 de cereri de azil. Dar numai 700 dintre semnatari se află încă în ţară. Motivul? Ţara nu se bucură de un renume prea bun în rândul refugiaţilor, de când a fost împuşcat un afgan care încerca să pătrundă ilegal în ţară. În plus, migranţii visează la "statul social Europa", iar acesta se află - toată lumea o ştie - în vest.

Iordan Malinov, directorul taberei din Harmanli a explicat: "Migranţii ştiu foarte bine că vor beneficia de ajutoare sociale generoase doar în Germania, Danemarca sau Suedia. La noi primesc numai un acoperiş deasupra capului şi mâncare." Cu un an în urmă, refugiaţii mai primeau încă 33 de euro pe lună bani de buzunar în Bulgaria. Dar acum acest ajutor a fost desfiinţat.

În Germania, par avion

"În Germania este cu totul mult mai bine", exclamă extaziată Uarda Hossein, o siriancă în vârstă de 28 de ani. Este însărcinată şi trăieşte de şase luni la Harmanli, împreună cu soţul şi cu cei şapte copii ai lor. A plătit călăuzelor 9000 de euro pentru a ajunge din Turcia în Germania. "În ziua în care trebuia să traversăm Bulgaria ploua cu găleata", povesteşte ea. "Treceam cu maşina printr-o pădure când călăuza a oprit brusc şi ne-a spus să coborâm. Urma ca o altă maşină să vină să ne ia pentru a ne duce în Serbia. Dar nu a mai venit nimeni." După câteva ore, familia Hossein a fost găsită de o patrulă de poliţie. Astfel, călătoria lor s-a încheiat la porţile capitalei Sofia.

Între timp, familia Hossein a căpătat azil politic şi paşapoarte bulgăreşti. Cu aceste paşapoarte s-ar putea în principiu deplasa liber în interiorul UE. "Dacă am reuşi să ajungem în Germania şi să găsim acolo de lucru în răstimp de trei luni, am avea dreptul să rămânem în baza noilor documente de călătorie", explică Uarda. Dar le lipsesc banii pentru biletele de drum. Acum speră că vor fi ajutaţi de nişte rude care trăiesc la Frankfurt pe Main. Dacă le-ar trimite bani s-ar putea îmbarca într-o cursă low-cost cu destinaţia Germania.

Dor de securitate socială

"Cei mai mulţi migranţi rămân maximum o săptămână în Harmanli", a subliniat Iordan Malinov. Cine are bani se adresează călăuzelor. "Pleacă noaptea din tabără şi nu se mai întorc niciodată", explică directorul. El îşi aminteşte de o familie de sirieni, care avea un copil în scaun cu rotile. "Au încercat de patru ori să fugă având drept destinaţie Germania, dar de tot atâtea ori i-au capturat grănicerii sârbi şi i-au retrimis în tabără", povesteşte el. La a cincea încercare nu s-au mai întors. "Probabil că sârbilor li s-a făcut milă şi i-au lăsat să treacă frontiera", presupune Malinov.

La Hamanli se aflau în octombrie 2015 aproximativ 2000 de refugiaţi. O jumătate de an mai târziu mai trăiau acolo doar 130. În prezent, acolo nu se mai depun decât una sau două cereri de azil pe săptămână.