1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Relaţiile sino-germane

Matthias Hein / Petre Iancu13 iunie 2008

Ministrul german de externe, Frank Walter Steinmeier a efectuat vineri o vizită fulger la Beijing şi în zonele sinistrate de recentul cutremur de proporţii care s-a abătut asupra regiunilor din sudvestul Chinei.

https://p.dw.com/p/EJ7m
Şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier şi omologul său chinez, Yang Jiechi, la 13 iunie 2008Imagine: AP

In cursul celor 24 de ore ale vizitei, Steinmeier şi-a programat o întrevedere cu omologul său chinez Yang Jiechi şi una cu premierul ţării gazdă, Wen Jiabao.

Relaţiile sino-germane au devenit pe cât de strânse, pe atât de complexe. Economic aceste raporturi sunt mai intense decât oricând. Germania este principalul partener comercial european al Chinei comuniste. Invers China este pentru Republica Federală cea mai importantă piaţă asiatică. Germania este şi principalul investitor european din China.

Legăturile mutuale sunt deosebit de strânse şi în domeniul politic. Cele două ţări şi-au creat un mecanism de consultări anuale la nivelul şefilor de guvern. Şi la nivelul inferior au loc frecvente schimburi interguvernamentale: nenumărate delegaţii ştiinţifice, economice, juridice sau culturale se vizitează reciproc. Iar dialogul bilateral abordează nu doar cercetarea şi educaţia, ci, uneori şi tema crucială a principiilor statului de drept şi-a drepturilor omului.

Ajunse aici, relaţiile mutuale s-au apucat să se complice serios. Fiindcă între China comunistă şi democraţia germană se cască un amplu clivaj valoric. Cu totul altele sunt poziţiile şi principiile, pe care le apără cele două ţări, de pildă în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite. Fiindcă în China comunistă, regimul continuă să violeze sistematic drepturile omului, în pofida tuturor ameliorărilor din acest domeniu. Iar cancelarul german, Angela Merkel a optat clar în favoarea unei politici externe orientate moral, ceea ce nu putea să rămână fără efect asupra atitudinii Berlinului faţă de Beijing.

Profesorul Eberhard Sandschneider, de la Societatea Germană pentru Politică externă a subliniat în context că, Merkel s-a distanţat perceptibil de „cursul faţă de China adoptat de trei din predecesorii ei, în speţă Helmut Schmidt, Helmut Kohl şi Gerhard Schroeder”.

Expresia vizibilă a acestei schimbări fundamentale de atitudine a constituit-o primirea de către cancelar a liderului spiritual tibetan, imediat după călătoria, pe care Merkel o efectuase în septembrie trecut în China. La întâlnirea ei de la Berlin cu Dalai Lama, China a reacţionat cu iritare maximă, îngheţînd complet contactele oficiale bilaterale. Iar faptul că, în opinia conservatorilor germani China a devenit un concurent al Germaniei, fiind privită ca o provocare şi ca un rival n-a contribuit la încălzirea atmosferei.

Relaţiile s-au normalizat abia după ce social-democratul Steinmeier a reiterat oficial poziţia Germanei admiţînd suveranitatea Chinei comuniste asupra Taivanului şi Tibetului. Or, tulburările civile tibetane din martie şi controversele prilejuite de traseul torţei olimpice au repus paie pe foc în raporturile dintre China şi occident. Steinmeier s-a străduit să-l stingă câât mai rapid, lansînd apeluri la moderaţie şi nonviolenţă.

În fine, devastatorul seism din provincia Sichuan a contribuit indirect la detensionarea relaţiilor. China s-a dovedit mai eficientă decât s-a crezut în ajutorarea sinistraţilor, iar occidentul s-a prevalat de prilej spre a-şi demonstra solidaritatea.

Cu toate acestea subiectul drepturilor omului va continua să împovăreze raporturile dintre Occident şi China. Aceasta, în pofida faptului că oficialităţile germane şi vesteuropene accentuează la tot pasul permanent interesul deopotrivă economic şi politic al apusului în menţinerea stabilităţii chineze şi în promovarea parteneriatului global cu Beijingul.