1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Renania de Nord-Westfalia de la A la Z

13 mai 2017

Fiecare al cincilea locuitor din Germania trăieşte în acest land care, pe  14 mai, îşi votează aleşii. Iată câteva puncte din însemnătatea istorică sau din latura amuzantă a acestui important land federal.

https://p.dw.com/p/2cubS
Burg Stahleck Rheinlandschaft Jugendherberge Mittelrhein Deutschlend Reiseziel Reisen
Castelul Stahleck, Valea Rinului Imagine: AP

Konrad Adenauer

La 73 de ani, politicianul conservator (CDU) a devenit primul cancelar al Republicii Federale. Experienţă avea destulă: la 41 de ani, acum un secol, politicianul născut la Köln devenea cel mai tânăr primar ales al oraşului său de baştină.

Bonn

Adenauer a ştiut să se impună. După cel de-al Doilea Război Mondial, oraşul învecinat urbei sale natale, Bonn-ul, a devenit capitală federală. După Reunificare şi mutarea guvernului la Berlin, Bonn-ul poartă titulatura de "oraş federal".

Currywurst

Pe lângă dilema în jurul titulaturii de "oraş federal", Renania de Nord-Westfalia şi Berlinul luptă în jurul currywurst-ului. În vreme ce berlinezii se laudă că ei l-ar fi inventat, "bardul Ruhr-ului", Herbert Grönemeyer, i-a dedicat un cântec acestei specialităţi culinare.

Düsseldorf

Capitala landului se remarcă graţie celebrului bulevard comercial "Kö" (Königsallee), tradiţionalei beri de culoare neagră (Altbier) şi rivalităţii sale cu metropola Köln, în jurul carnavalului renan. 

Populaţia

În Renania de Nord-Westfalia trăiesc aproximativ 18 milioane de oameni - landul cu cea mai mare densitate a populaţiei din Republica Federală. 

Regiunea de graniţă

Landul se învecinează cu două ţări europene: Belgia şi Olanda. Cine frecventează şcoala într-o localitate din apropierea graniţei, stăpâneşte, de regulă, limba ambelor ţări vecine.

"Halve Hahn"

Käsebrot Halver Hahn
Halver HahnImagine: Fotolia/Quade

Cine doreşte să comande, într-un local renan, acest aperitiv - de regulă servit la bere - ar trebui ştie că nu este vorba despre vreo specialitate de pui, ci de o chiflă de secară cu caşcaval olandez (Gouda).  

Jülich Research Center

Cu aproape 6000 de angajaţi, centrul de cercetare Jülich este cea mai mare instituţie de profil în domeniul fizicii şi Supercomputing. În 2007 cercetătorul  Peter Grünberg, multă vreme angajat al centrului Jülich, a fost distins cu premiul Nobel pentru fizică.

Politica landului

Berlinul urmăreşte îndeaproape alegerile din landul Renania de Nord-Westfalia. Numărul mare de alegători şi tendinţele electoratului din acest land sunt un important indicator al evoluţiei la nivel naţional.

Migraţia

Renania de Nord-Westfalia este, de multă vreme, destinaţia preferată a migranţilor. Fiecare al patrulea locuitor are origini străine - mai mult ca în oricare alt land german.

Kilometri pătraţi

Cu 10 milioane de locuitori pe aproximativ 7000 de kilometri pătraţi, bazinul Ruhr este regiunea cu cea mai mare densitate a populaţiei din Germania şi parte a "bananei albastre" (megalopolisul european) - coridorul de urbanizare discontinuă din Europa de Vest (de la Londra în nordul Italiei).

Universität Bochum
Universitatea BochumImagine: picture-alliance/dpa/M. Kusch

Rinul

Ce dacă izvorăşte din Elveţia şi se varsă în Marea Baltică! Pentru renani, Rinul e sfânt! Cântecul nibelungilor şi frumoasa Loreley sunt moşteniri ce au făcut ca Valea Rinului Mijlociu să devină parte din patrimoniul cultural universal.  

La chioşc

"Büdchen" în Düsseldorf sau "Bude" în regiunea Ruhr-ului. Adică,  pentru restul Germaniei, chioşcurile în care se vând ţigări, ziare, băuturi alcoolice. 

Universităţi

7 din cele 10 cele mai mari universităţi din Germania funcţionează în Renania de Nord-Westfalia.

Yukichi, Fukuzawa

Renumitul savant japonez a vizitat oraşul Düsseldorf, în secolul 19, ca membru al unei delegaţii imperiale. În ziua de azi, în capitala landului Renania de Nord-Westfalia, trăieşte una dintre cele mai mari comunităţi japoneze din lume.

Autor: Maximiliane Koschyk / Claudia Ştefan