Republica de la Bonn: şase dintre deceniile recente ale Germaniei

Germania - care, în materie de clasă politică, a cam atins multe dintre extremele posibile - nu a dus lipsă de politicieni providenţiali, de vizionari şi spirite deosebite. Una dintre marile personalităţi a fost Konrad Adenauer. Între multele lucruri care l-au plasat în istorie pe acest prim cancelar al Germaniei post-naziste, unul merită evocat la acest început de săptămână, când se împlinesc 60 de ani de la cea dintâi reuniune a Parlamentului federal.

Născut la Köln şi rezident în împrejurimile Bonnului, crescut - inclusiv politic - pe malurile Rinului, Adenauer a avut un cuvânt decisiv în stabilirea unei capitale pentru Germania divizată, în locul pe jumătate ocupatului şi pe jumătate asediatului Berlin.

Într-o bună zi - prognoza, la vremea respectivă, Adenauer - Germania va fi iarăşi una singură. În acea zi, avea să susţină fostul cancelar, capitala Germaniei se va întoarce la Berlin. Ca atare, a respins propunerile multor concetăţeni de a oferi Germaniei de Vest o capitală cu personalitate (München, de exemplu), pledând pentru un oraş mic. Şi, profitând de încrederea şi simpatia de care se bucura în rândul germanilor, a propus - şi a obţinut - instalarea administraţiei federale în cochetul orăşel Bonn (care, oraş predominant academic fiind, a şi scăpat oarecum intact din bombardamentele aliate care au grăbit sfârşitul regimului nazist).

Ultimii 60 de ani au însemnat, pentru aşa numitul Cartier Federal din Bonn, situat de-a lungul malului stâng al Rinului, o viaţă printre şantiere. În spaţiile dintre vilele existente s-au înălţat birouri şi locuinţe pentru reprezentanţii guvernamentali şi pentru trimişii landurilor pe lângă administraţia centrală. Au venit, rând pe rând, şi străinii, cu ambasadele lor. În timp, spaţiile înainte existente nu au mai fost nici suficiente şi nici eficiente. S-a lucrat într-una, s-a schimbat din mers.

Partea a doua a anilor 80 avea să cunoască o efervescenţă deosebită a schimbării - dar, când lucrările erau mai în toi, s-a întâmplat minunea prevestită de Adenauer. La puţin timp după căderea Zidului, capitala se întorcea la Berlin iar clădirea cu pereţi de sticlă, proiectată de arhitectul Günter Benisch ca simbol al unei transparenţe dorite de toată lumea, pentru a nu mai permite întoarcerea la derapajele totalitare prin care Germania a trecut în secolul 20, avea să rămână goală.

Suprevieţuind, totuşi, Republicii de la Bonn, clădirea plenului parlamentar a devenit, în anii din urmă, parte a unui ansamblu arhitectural dedicat multor agenţii ale Naţiunilor Unite - 19, la număr, reunite în jurul aşa-numitului "Eugen cel Înalt", blocul turn ridicat pentru birourile legislatorilor şi ajuns să găzduiască în jur de 750 de funcţionari ONU de toate naţionalităţile posibile.

O parte bună din clădirile Cartierului Federal şi-au găsit o utilitate. Unele ministere, cum ar fi Cercetarea şi Dezvoltarea, au rămas la Bonn, ca parte a procesului de descentralizare funcţional încă de la sfârşitul celuilalt de-al doilea Război Mondial.

Altele, în schimb, şi-au pierdut însemnătatea. Fostul sediu al social-democraţilor, de exemplu. I se spunea "Baraca" şi a trăit vremuri de glorie când presa îi vâna pe Willy Brandt sau pe Hans-Jochen Vogel. Clădirea a fost preluată de un lanţ italian de restaurante, aşa că în sala de întruniri tovărăşeşti ale SPD se întrunesc, şase decenii după instaurarea Republicii de la Bonn, amatorii de pizza şi paste.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre M Iancu