Responsabilii pentru apărare ai NATO se întrunesc în Olanda

Afganistanul rămâne cea mai de amploare misiune a Alianţei Nord-Atlantice şi va reprezenta tema centrală de discuţie la reuniunea miniştrilor apărării. Comandanţii staţionaţi în teatrul de operaţiuni nu contenesc a cere o suplimentare a dotărilor tehnice, a numărului de soldaţi dar şi a celor responsabili cu pregătirea trupelor afgane de securitate.

Numai că statele sunt din ce în ce mai rezervate în a da curs acestor solicitări, având în vedere că ameninţările din Afganistan iau amploare pe zi ce trece. Iar naţiunile care activează în sudul ţării, precum America, Marea Britanie sau Canada, acuză împărţirea inegală a riscurilor în cadrul participanţilor la misiune. Deficienţele din transportul şi aprovizionarea aeriană par a-şi fi găsit o soluţie în închirierea de elicoptere de la firme private.

Turcia şi rebelii kurzi

O problemă acută pe agenda discuţiilor este reprezentată de disensiunile dintre doi parteneri de alianţă. Turcia îşi rezervă dreptul de a interveni cu trupe în Irakul de Nord, pentru a-i combate pe extremiştii Partidului Muncitoresc al Kurzilor. SUA sunt împotriva unui asemenea demers. Secretarul american pentru apărare, Robert Gates, apreciind că „o operaţiune militară de proporţii peste graniţă nu ar fi în interesul Turciei. Mai mult, nu ar fi nici în interesul nostru, nici al Irakului”. Guvernul de la Ankara a domolit tonul declaraţiilor, dar nu a renunţat la planurile sale.

Eternul scut antirachetă

Un alt conflict, care de data asta trenează de ceva vreme încoace, este acela privind scutul american antirachetă. Cu ajutorul planificatului sistem de apărare din Europa, SUA intenţionează de exemplu să intercepteze posibile atacuri cu rachetă ale Iranului.

Gates nu a înregistrat niciun succes în campania sa desfăşurată la Moscova, Rusia privind în continuare sistemul drept o ameninţare. În plus mai are o problemă şi cu scepticismul populaţiei din cele două state unde urmează a fi amplasate părţi din scutul antirachetă: Cehia şi Polonia.

Mecanismul de extindere

Trei state din Balcani, Albania, Croaţia şi Macedonia, speră să primească statutul de membru în Alianţă, dar NATO nu doreşte să instituie nişte automatisme, şi încurajează în continuare procesul reformator înainte de a se pune problema unei extinderi.

În Ucraina situaţia se prezintă un pic altfel. Preşedintele pro-occidental Victor Iuşcenko se poate baza între timp pe un guvern de aceeaşi orientare, numai că populaţia este în continuare dezbinată în problema unei aderări a ţării la structura militară internaţională.

NATO Response Force

Un capitol de-a dreptul penibil pentru NATO va fi cu siguranţă planificata Forţă de Intervenţie Rapidă, scurt NRF. În urmă cu aproape 1 an de zile forţa era declarată operaţională, între timp pare a fi mai degrabă un copil cu multe moaşe şi buricul netăiat.

Statele nu sunt dispuse să aloce nici soldaţi nici aparatură, şi nici nu este clar ce va face şi ce nu. Perspectivele NRF sunt atât de incerte, încât unele voci afirmă că proiectul s-ar putea să fie oprit şi îngropat în linişte, fără prea mult tam-tam. Cel mai probabil însă, Forţa de intervenţie va fi redusă masiv, şi vândută ca o adaptare la noul context.