Responsabilitate obligatorie pentru corporații

Cine răspunde atunci când, în Ghana sau Coasta de Fildeş, copiii lucrează pe plantaţiile de cacao? Cine atunci când în Costa Rica sau Ecuador muncitorii se îmbolnăvesc pentru că pe plantaţiile de banane şi ananas se folosesc pesticide de multă vreme interzise în statele occidentale? Şi ce se întâmplă atunci când victimele unei catastrofe chimice nu primesc niciun fel de despăgubiri?

La Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva a fost elaborat un acord care obligă companiile să-şi asume răspunderea faţă de angajaţi şi în străinătate. Un grup de lucru reunit la Geneva până pe 27 octombrie şi-a propus să accelereze acest proces.

"În baza acestui acord, persoanele exploatate, cei cărora nu li se respectă drepturile fundamantale ar putea mai lesne înainta plângere contra companiilor în cauză", explică Eva-Maria Reinwald, de la institutul german Südwind, care deja de peste 25 de ani se angajează pentru echitatea economică. Reinwald e şi membră a Treaty Alliance, o asociaţie a societăţii civile care pledează pentru încheierea unui acord care să oblige firmele să preia răspundere pentru angajaţii lor în lanţurile globale de producţie.

Victimele nu sunt despăgubite

În economia globală nu prea există posibilitatea ca persoanele ale căror drepturi sunt încălcate de concerne multinaţionale în lanţurile lor de producţie şi aprovizionare să poată înainta o plângere. În cele mai multe cazuri victimele nu sunt despăgubite, aşa cum s-a întâmăplat, de exemplu, în catastrofa chimică produsă la Bhopal, în India. Nici astăzi, 33 de ani mai târziu, compania americană Union Carbide, preluată ulterior de Dow Chemical, nu se simte răspunzătoare faţă de victime, ca de altfel nici statul indian. Odată cu fuziunea din 2017 între Dow Chemical şi compania concurentă Du Pont, din care s-a născut DowDuPont Inc., lucrurile au devenit şi mai nebuloase.

Potrivit principiilor directoare ale ONU privind mediul de afaceri şi drepturile omului, responsabile pentru despăgubirea victimelor şi pentru protecţia angajaţilor şi a locuitorilor din regiune sunt atât statele, cât şi companiile.

Doar că aceste principii nu au caracter obligatoriu. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cele zece principii ale Pactului Global al Națiunilor Unite (UN Global Compact) pentru practici responsabile de afaceri, la care au aderat între timp 9670 de companii din 163 de ţări.

Companiile se obligă să prezinte anual un raport privind progresele înregistrate pe calea respectării drepturilor omului și a standardelor ecologice.

Acord cu caracter obligatoriu

Deja de ani de zile, organizațiile umanitare revendică, în locul unui angajament benevol al companiilor, necesitatea unui acord cu caracter obligatoriu pentru statele ONU privind economia și drepturile omului. O rezoluție în acest sens a fost adoptată de Consiliul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului în 2014, la inițiativa Africii de Sud și Ecuadorului. Până acum acest proces s-a dovedit a fi extrem de anevoios, dar lucrurile s-ar putea schimba.

"În septembrie s-au reunit miniștrii de Externe ai G77, grupul țărilor în curs de dezvoltare, declarându-se în favoarea unui acord cu caracter obligatoriu", explică Karolin Seitz, de la organizația non-guvernamentală Global Policy Forum, care participă la dezbaterile actuale de la Geneva. Tocmai aceste țări în curs de dezvoltare sunt cele cu costuri scăzute de producție, în care corporațiile încalcă adesea grav drepturile omului. Dar și statele emergente pledează pentru un astfel de acord în cadrul ONU.

"E vorba de așa-numitele state BRICS (Brazilia, India, China, Rusia și Africa de Sud), care au solicitat în 2014 formarea acestui grup de lucru în cadrul ONU", spune Seitz în dialog la DW.

Statele industrializate opun rezistență

Statele industrializate se opun mai degrabă inițiativei. La reuniunile de până acum UE nu a luat parte. De această dată e totuși reprezentată la Geneva. Și guvernul de la Berlin a fost critic față de acest posibil acord, amintind de planul de acțiune național privind implementarea principiilor directoare ale ONU. Berlinul deplânge faptul că acordul prevede preluarea responsabilității, în cazul încălcării drepturilor omului, doar de către companiile cu activități internaționale.

Și care este poziția companiilor? Cel mai mare concern alimentar din lume, Nestlé, a aderat deja în 2001 la Pactului Global al Națiunilor Unite, o inițiativă a fostului secretar general al ONU, Kofi Annan. Concernul transnațional respectă normele OECD referitoare la întreprinderile multinaționale și principiile directoare ale ONU privind mediul de afaceri şi drepturile omului, afirmă Achim Drewes, purtătorul de cuvânt al Nestlé Germania. De aceea, spune el, cu sau fără un acord obligatoriu, concernul își asumă răspunderea și respectă drepturile angajaților. Mai aflăm că pentru Nestlé lucrează, la nivel global, aproximativ 690.000 de fermieri și întreprinderi agricole.

Sub presiunea opiniei publice

Concernul Nestlé s-a văzut confruntat cu critici masive în presă, după ce a ieșit la iveală că pe plantațiile de cacao din Coasta de Fildeș și Ghana lucrau copii. Între timp, asigură Drewes, situația s-a schimbat și concernul cumpără cacao direct de la cooperativele și fermierii din Coasta de Fildeș.

Cât va dura până ce va intra în vigoare un acord ONU cu caracter obligatoriu, rămâne de văzut. Mai întâi Consiliul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, cu 47 de state membre, trebuie să cadă de acord asupra textului final. Apoi documentul va fi supus la vot în Adunarea Generală a ONU. Abia atunci, dacă se va întruni numărul de voturi necesar, acordul va putea fi ratificat și va intra în vigoare. Aceasta va dura încă ani de zile.

Autoare: Helle Jeppesen/maw