1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Responsabilitatea Comisiei Europene

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti24 iulie 2012

O seamă de intelectuali care au păstrat în anii din urmă o atitudine rezervată faţă de lupta partizană din România cer Comisiei Europene o evaluare mai atentă a realităţilor româneşti.

https://p.dw.com/p/15dwf
Jose Manuel Barroso, cu ochii pe România
Jose Manuel Barroso, cu ochii pe RomâniaImagine: Reuters

Este simptomatic că o seamă de intelectuali din România au sesizat Comisia Europeană prin intermediul unei scrisori în care-i reproşează că a luat decizii ”pe temeiul unor informaţii înşelătoare sau incomplete cu privire la adevărata natură a situaţiei din România”.

Scrisoarea este semnată de mulţi reprezentanţi ai lumii academice şi literare din care unii au fost implicaţi direct în lupta politică sau care au manifestat partizanate politice puternice, dar cei mai mulţi dintre ei nu. De aceea scrisoarea este importantă, căci exprimă punctul de vedere al unor intelectuali autentici care au păstrat în anii din urmă o atitudine reţinută faţă de lupta partizană, ca de exemplu, Florin Ţurcanu, Paul Cernat, Bianca Burţa Cernat, Lucian Teodorovici, Simona Popescu, Florin Lăzărescu, Michael Shafir, Andrei Bodiu, Romulus Brâncoveanu şi mulţi alţii.

Ei atrag atenţia, în esenţă, asupra faptului că responsabilii europeni ar trebui să manifeste mai multă responsabilitate în ce priveşte evoluţia procesului democratic din România şi să nu ignore opiniile unei părţi a societăţii care manifestă un ataşament cel puţin egal faţă de valorile europene.

Apelul acesta apare într-un moment în care prin impunerea cvorumului de validare la referendum, Comisia Europeană a asumat un rol mult mai direct în politica românească. Un rol însă care tinde de pe acum să devină subiect de controversă.

S-a remarcat de la bun început că pragul de validare al referendumului ar putea avea efecte perverse. Fără prag ambele tabere ar fi avut interesul major să-şi mobilizeze susţinătorii la urne şi ar fi fost foarte posibil ca, în final, să se prezinte la urne mult peste jumătate din numărul alegătorilor. Am văzut că la acele evenimente electorale care suscită un interes major, aşa cum sunt alegerile prezidenţiale sau cele locale, s-au prezentat la urne, în cel mai bun caz, aproximativ 55% din numărul total al alegătorilor. Pare să fie o limită sociologică greu de depăşit. Dar dacă tabăra prezidenţială îşi îndeamnă simpatizanţii să nu vină la urne, atunci participarea va scădea automat sub 50%. Admiţând că susţinătorii hotărâţi ai preşedintelui reprezintă cel puţin 10% din electoratul total, atunci în condiţii de participare medie, cvorumul nu va fi îndeplinit. Condiţia de validare, împiedică, paradoxal îndeplinirea cvorumului.

Consecinţele acestei situaţii nu sunt însă deloc uşor de administrat. Aşa cum arată sondajele de opinie şi starea spiritului public din România, Traian Băsescu nu va mai avea legitimitatea necesară. Va fi un preşedinte lipsit de susţinere democratică, dar care va fi menţinut în funcţie graţie sprijinului extern. Acest lucru ar pretinde însă Comisiei Europene, care şi-a asumat oficial  rolul de a dirija procesul politic de la Bucureşti, o responsabilitate mai mare în evaluarea situaţiei.

Coabitarea nu va fi posibilă aşa cum nu a fost posibilă nici până acum fără ca preşedintele să nu îşi modifice radical conduita. Comisia Europeană care a avertizat dur guvernul USL, ar trebui să formuleze o avertizare cel puţin egală a taberei prezidenţiale, care s-ar putea simţi îndreptăţită să continue la fel ca şi până acum. Retorica violentă legată de pretinsa lovitură de stat ar trebui să înceteze, după cum întreaga problematică constituţională ar trebui reevaluată în termeni mai calmi şi mai exacţi.

În speranţa că ciclurile viitoare de alegeri vor duce la resorbirea adversităţilor ireductibile, Comisia ar fi moralmente obligată, prin chiar ultima ei intervenţie, să ceară taberei prezidenţiale să revină la un ton moderat. Or, scrisoarea citată mai sus, deşi nu merge cu gândul atât de departe, încearcă la rândul ei să atragă atenţia Comisiei Europene asupra responsabilităţii pe care, în realitate, singură, a asumat-o.