1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reunificarea Ciprului ar putea să eşueze

Daphne Antahopulos / Ioachim Alexandru23 aprilie 2004

Populaţia Ciprului - o insulă divizată deja de 30 de ani - este chemată mâine la urne pentru a decide reunificarea celor două părţi, elenă şi turcească. În ciuda presiunilor, însă, venite din partea ONU şi a UE, sondajele de opinie anticipează eşuarea planului de reunificare, elaborat de Koffi Annan.

https://p.dw.com/p/B1hU
Imagine: AP

Rauf Denktaş, liderul nordului turcesc al Ciprului, s-a opus consecvent oricăror eforturi de reunificare. Recent el a declarat: “ Dacă am spus “nu” şi pentru asta sunt privit ca un încăpăţânat incurabil, vreau să vă asigur că mă simt onorat. În orice caz, istoria îmi va da dreptate.”

Denktaş, însă, apare ca un personaj anacronic, o relicvă a vremurilor apuse . Cu atât mai mult cu cât, potrivit studiilor demoscopice, peste 60 la sută din ciprioţii turci intenţionează să voteze sâmbătă în favoarea planului de reunificare. Acest plan prevede crearea a două state federale cu o largă autonomie, subordonate unui guvern central; odată realizată această construcţie statală, ea urmează să devină membră a UE.

Ciprioţii turci sunt sprijiniţi în atitudinea lor favorabilă reunificării de guvernul condus de premierul Recep Tayip Erdogan. Ankara speră că disponibilitatea de compromis a Turciei poate fi un atu important pe drumul integrării în UE.

Ciprioţii greci au fost însă surprinşi de entuziasmul unionist al vecinilor turci. Chiar foarte surprinşi, consideră Takis Hagidimitriu, fostul coordonator european al insularilor eleni. El a precizat:“ Guvernul nostru ar fi trebuit să întâmpine aceste transformări cu mai multă elasticitate şi atenţie. Din păcate, însă, potrivit aparenţelor, evenimentele l-au luat prin surprindere.”

În loc să negocieze cu seriozitate planul de reunificare, reprezentanţii grecilor s-au mulţumit să organizeze o amplă campanie de denigrare. Astfel, cetăţenii au devenit nesiguri. Drept urmare, mai mult de două treimi din ciprioţii greci dau curs apelului lansat de preşedintele lor, respingând, conform sondajelor, planul secretarului general al ONU. Potrivit lui Hagidimitriu, grecii se tem în primul rând de două lucruri: “Nu suntem siguri că Turcia îşi va respecta obligaţiile, în cazul în care am cădea de acord asupra planului elaborat de Annan. În cazul în care am accepta dizolvarea Republicii Cipru ne-am putea trezi în mâna turcilor. Al doilea lucru de care ne temem este următorul: Dacă Turcia îşi menţine dreptul de a invada insula, atunci invazia din 1974 s-ar putea repeta oricând. Vă spun că aceste temeri trebuie să fie luate în serios, pentru că oamenilor le este cu adevărat frică”, a spus el.

În clipa de faţă, în nordul Ciprului sunt staţionaţi 40.000 de militari turci; chiar dacă numărul lor urmează să se reducă treptat în cazul în care se va opta pentru reunificare, ciprioţii greci sunt nemulţumiţi, apreciind că procesul de demilitarizare este mult prea lent.

În plus, se aduc şi alte critici planului alcătuit de ONU: Documentul prevede de exemplu ca doar jumătate din cei 160.000 de greci alungaţi din nordul insulei să se poată întoarce în satele lor. Apoi, în ciuda sprijinului oferit de comunitatea internaţională, costurile reunificării sunt destul de însemnate, dat fiind că nordul turcesc are nevoie de ajutoare economice. Nu trebuie uitat că în segmentul turcesc, venitul pe cap de locuitor este de patru ori mai mic comparativ cu cel realizat în partea elenă.

Chiar dacă situaţia este deosebit de complexă, existând temeiuri pentru respingerea planului, s-ar putea totuşi întâmpla un miracol. Argumente există, consideră acelaşi Hagidimitriu: “Din punctul meu de vedere cea mai periculoasă urmare a unui refuz ar fi izolarea grecilor ciprioţi. Izolarea ar produce pagube însemnate sub raport politic, dar nu numai. Simultan, s-ar putea îmbunătăţi relaţiile dintre UE şi ciprioţii turci."

Chiar dacă planul lui Koffi Annan nu este perfect, aderarea simultană la UE a celor două entităţi cipriote şi sprijinul comunităţii internaţionale ar putea contribui la depăşirea imperfecţiunilor, a mai afirmat Hagidimitriu.