1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Revizuirea Constituției sau drumul la zid

22 septembrie 2021

În România e nevoie "nu de o revizuire a Constituției, ci de o nouă Constituție", consideră profesorul universitar Ioan Stanomir, expert în constituționalism comparat.

https://p.dw.com/p/40euU
Simbolul justiției
Imagine: picture alliance

Deutsche Welle: Subiectul revizuirii Constituției a fost prezent pe ordinea de zi a tuturor majorităților parlamentare postdecembriste, altele decât cele fesenisto-pesediste. De asemenea, partidele de centru-dreapta, atunci când s-au aflat în opoziție, au făcut din revizuirea Constituției un deziderat în stare de urgență. Numai că, odată ajunse la putere, l-au clasat. În situația crizei politice generate de lupta pentru putere din interiorul PNL și de țâfna dusă la extrem a USR-PLUS, nevoia de a regândi Constituția chiar este un deziderat în stare de urgență. De unde venim și unde ne aflăm, domnule Ioan Stanomir?

Ioan Stanomir: Revizuirea Constituției e un proces complicat, care cere acordul mai multor actori instituționali și aprobarea cetățenilor prin referendum. După ultima revizuire, din 2003, nu s-a mai reușit un asemenea proces din mai multe cauze, asupra cărora nu cred că e nevoie să insist.

Și totuși, vă rog să dezvoltați acest păienjeniș de cauze de ordin politic.

Ultima încercare de acest fel a fost cea din perioada guvernării Uniunii Social-Liberale, atunci când, în particular, Crin Antonescu alături de Victor Ponta a avut acest obiectiv. S-a și convocat o comisie constituțională, dar ruptura din cadrul USL a făcut ca obiectivul să rămână în stadiul de proiect.

Coaliția PNL-USR PLUS, care a guvernat până mai ieri, nu a scos o vorbă despre revizuirea Constituției. Acum, Curtea Constituțională e chemată să descurce ițele conflictului instituțional dintre guvern și parlament la solicitarea premierului Cîțu. CCR a anunțat că va da verdictul a treia zi după Congresul PNL. Am putea spune „a treia zi după Scripturi“, dacă Orban va fi resuscitat de către liberali.

Ținând seama de configurația actuală și potențială a Parlamentului României, este greu de văzut cum s-ar putea atinge o majoritate calificată (două treimi din numărul total al deputaților și senatorilor – n.r.) necesară pentru revizuirea Constituției.

Aș spune că la ora actuală discuțiile despre Constituția României din perspectiva revizuirii au mai degrabă un caracter speculativ și utopic, în sensul că ar fi nevoie de un partid sau de o coaliție suficient de solidă care să producă o majoritate calificată.

Singurul partid care ar putea s-o facă este Partidul Social Democrat, dacă va câștiga viitoarele alegeri. Or, ținând seama de modul în care România este guvernată acum, este posibil ca PSD să câștige majoritatea la următorul scrutin electoral.

Credeți, în perspectiva pe care ați conturat-o, că partidul condus acum de Marcel Ciolacu ar avea vreun interes să „umble“ la constituția moștenită de la FSN, recte de la „părintele Constituției“ Antonie Iorgovan?

Este greu de spus, ținând seama de faptul că PSD a guvernat bine și foarte bine după actuala constituție. 

În sensul că i s-a potrivit ca o mănușă.

Exact. Eu cred că PSD are resursele să golească de conținut instituția prezidențială fără a revizui Constituția. Să nu uităm ce s-a întâmplat pe vremea regimului Dragnea cu Klaus Iohannis, care a fost practic scos, de exemplu, din ecuația numirii șefilor de parchete, și să ne reamintim și episodul Laura Codruța Kövesi.

Așa că Partidul Social Democrat, pragmatic vorbind, are nevoie doar de o majoritate confortabilă cu care să guverneze, pentru că actuala constituție servește perfect intereselor partidului. Nu văd de ce pesediștii s-ar angaja într-o aventură de rescriere a Constituției, pentru că, din punctul lor de vedere, există un fapt cert: PSD are imense dificultăți în a câștiga viitoarele alegeri prezidențiale, dar are foarte puține dificultăți în a le câștiga pe cele parlamentare, astfel încât își concentrează atenția pe controlul parlamentului, pe controlul guvernului și marginalizează pe cât posibil instituția șefului de stat. Aș vrea să vă atrag atenția că atât Victor Ponta, cât și Liviu Dragnea au guvernat foarte bine în prezența președintelui Iohannis, în condițiile de coabitare.

Marea provocare, atunci când vobim de nevoia de revizuire a Constituției, privește regândirea paznicului legii fundamentale, anume a Curții Constituționale a României. 

Curtea este controlată politic actualmente de prieteni ai PSD-ului. Ca atare, dacă PSD-ul s-ar hotărî să facă o modificare a Constituției, prietenii de la CCR ar fi primii care ar fi consultați.

Spuneați mai înainte că e puțin probabil ca moștenitorul FSN-ului să aibă o astfel de inițiativă.

Depinde. Nu putem ști care este scopul PSD-ului pe termen scurt, mediu și lung. Eu vă spun atât: din perspectiva Partidului Social Democrat, compoziția Curții nu reprezintă o problemă, conduita Curții nu reprezintă o problemă, iar prezența unui președinte al României altul decât unul pesedist nu reprezintă o problemă, fiindcă, dacă ei reușesc să creeze o majoritate, nici un președinte nu îi poate refuza. S-a văzut la Traian Băsescu, s-a văzut la Klaus Iohannis. Să ne reamintim că președintele Iohannis a numit prim-miniștri de la PSD, ultimul a fost Viorica Vasilica Dăncilă.

Cât de extinsă ar trebui să fie o revizuire a Constituției pentru a ne apropia de legile fundamentale după care funcționează societățile țărilor occidentale?

Experiența noastră ne arată două lucruri aparent paradoxale. Unul, că această constituție este departe de a fi perfectă; și doi, că încercarea de a amenda această constituție poate produce efecte încă mai rele decât cele pe care le generează Constituția României după care funcționăm acum.

Ca atare, răspunsul la întrebarea dumneavoastră privind revizuirea Constituției trebuie reformulat. Eu am militat nu pentru revizuirea Constituției, ci pentru o nouă Constituție.

Aceasta presupune însă un moment zero, care însă este foarte greu de atins din punct de vedere politic. Presupune un moment de convocare a unei Adunări Constituante și eliminarea în totalitate din discuție a actualului text. 

Principalul obstacol în calea acestei proceduri devine Curtea Constituțională, care este garantul revizuirii Constituției, este gardianul Constituției și cea care verifică legalitatea procedurilor pentru revizuirea Constituției.

Suntem într-un cerc vicios.

Exact, suntem într-un cerc vicios. Ca atare, este foarte greu de crezut că vom ajunge vreodată la o situație în care această țară să aibă o nouă constituție. Ar fi nevoie de un moment politic de ruptură. Au fost câteva momente de ruptură, dar nu am fost capabili să le exploatăm.

Ioan Stanomir este profesor universitar doctor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București, membru titular al Centrului Fundamenta Politica, expert în constituționalismul comparat și în istoria ideilor politice conservatoare. 

George Arun
George Arun Din 1990 până în prezent a lucrat în presa scrisă și audio. Din 1999 este colaborator DW.